ÎNCEPUT „Peştii dorm?”, un nou spectacol al Teatrului Metropolis, semnat de artişti care îşi caută drumul, pune câteva întrebări grele pentru fiecare spectator.
Un articol de Dana Ionescu|21 ianuarie 2024
Literatura pentru copii și adolescenți, inclusiv literatura dramatică, se află într-un moment bun. Poate că niciodată nu s-au publicat mai multe cărți pentru și despre ei ei, poate că niciodată nu s-au montat mai multe spectacole pentru și despre cei care descoperă lumea și, de asemenea, pentru și despre cei care trăiesc sfârșitul copilăriei.
Titlul romanului scris de celebrul Arthur C. Clarke acum mai bine de șaptezeci de ani e foarte posibil să-ți vină în minte când mergi la un spectacol ca „Peștii dorm?” de Jens Raschke, prezentat în premieră la Teatrul Metropolis pe 19 ianuarie. Nu că variațiunea dramatică pe tema morții semnată de cel din urmă ar avea multe în comun cu capodopera SF a autorului american, cu toată că există două elemente care justifică punerea lor în relație – pe de o parte, însuși „sfârșitul copilăriei”, cu toate sensurile și semnificațiile pe care le putem detecta și, mai important, dominația clară și permanentă a interogației.
Interogație gravă despre moarte și pierderea unei persoane apropiate, monodramă reprezentând inițial spectacolul cu care Tania Drăghici și-a susținut anul trecut examenul de licență în regie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București și a fost preluat acum de Teatrul Metropolis, unde de-a lungul anilor spectatorii au putut vedea destule asemenea creații ale artiștilor aflați la început de drum, „Peștii dorm?” este, fără îndoială, și o reflecție asupra sfârșitului copilăriei. Spectacol ca un semn de întrebare lansat către un public căruia i se accesează o mulțime de resorturi emoționale, one-woman show-ul interpretat de Bianca Marinescu pășește într-o zonă foarte fragilă, confirmând mai multe convingeri ale omului din noul nostru mileniu, printre care și convingerea generală că tabuurile există pentru a fi încălcate și, astfel, depășite.
În Germania, textul s-a bucurat de succes și a fost recompensat cu mai multe premii acordate teatrului pentru copii și de acolo a ajuns repede în alte țări. În România însă, ai senzația că povestea Ellei, cum o cheamă în varianta noastră pe fetița care spune povestea, pornind de la moartea fratelui, micul Emil, face parte din teatrul „pentru adulți”. Motivul? Diferența de mentalitate, bineînțeles, rezultată dintr-o serie de diferențe culturale.
Singură pe scenă, Ella rememorează povestea unei despărțiri chinuitoare, traumatizante, dublată de povestea propriei însingurări. Și astfel, caută drumul spre propriile adevăruri, spre propriile emoții, spre împăcarea cu o viață care nu e tocmai ușor de înțeles. Parcurgând câteva dintre episoadele tragediei, trecând prin mai multe stări unite de candoarea copilului care, fără să știe, se îndreaptă spre sfârșitul copilăriei, copila care devine adolescentă atinge cele mai sensibile puncte și pune cele mai grele întrebări. Sub semnul căutării unei reconcilieri cu ceea ce este de neînțeles și de nesuportat, identitatea în formare se expune pe o scenă simplă, cu câteva elemente de decor, însuflețită de o singură actriță.
„Alegerea textului și, deci, montarea lui au apărut dintr-o dorință personală de a învăța să privim moartea cu alți ochi. Unii mai blânzi, mai înțelegători”, spune regizoarea Tania Drăghici. „Vreau ca acest spectacol să fie ca o gură de aer pentru spectatori, ca o eliberare, ca un moment de respiro pentru sufletele lor.” „Un moment de respiro” necesar, într-o societate nu tocmai prielnică acestor momente, o societate încâlcită și contradictorie, în care interogația ar trebui să domine afirmația, deși lucrurile stau exact invers, o societate a convingerilor ferme, în care de multe ori dialogul real nu mai e posibil.
Pe lângă multele întrebări chinuitoare, în „Peștii dorm?” se află și câteva mici lecții despre tandrețe și duioșie și nu numai, dar lecții deschise, din care fiecare poate pleca acasă cu propriile gânduri, simțindu-se liber să apuce pe o cale sau alta în privința propriilor sentimente, în toate privințele.
Foto: Andrei Gîndac
