Ce aduce Săptămâna Comediei la Brașov
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-aduce-saptamana-comediei-la-brasov/

Săptămâna Comediei, unul dintre cele mai îndrăgite şi aşteptate evenimente culturale ale Braşovului, revine cu cea de-a IX-a ediţie anul acesta, în perioada 18–24 iulie, la Teatrul Sică Alexandrescu şi la Cinema Astra.

Un articol de Liliana Matei|17 iunie 2022

Și ediția din acest an aduce două secțiuni în festival, una de teatru și una de film.

Programul complet al festivalului va fi disponibil în curând pe www.saptamanacomediei.ro, iar biletele au fost puse în vânzare pe www.biletebrasov.ro.

Secțiunea competițională de teatru a Săptămânii Comediei aduce în premieră la Brașov 6 spectacole montate nu doar la teatre de stat, ci și în zona teatrului independent, ce propun publicului umor de calitate și adaptări după texte clasice ale căror valoare și mesaj sunt de necontestat.

Programul evenimentului este următorul:

Luni, 18 iulie: Fetele Pelican – Teatrul Nottara București, de The Wardrobe Ensemble (2h 10 min).

Regia și ilustrația muzicală: Horia Suru, scenografia: Doina Levintza, coregrafia: Sophie Duncan, muzica originală: Petre Ancuța, make-up artist: Alexandru Abagiu, grafica: Victor Diaconu, lighting design: Mircea Mitroi.

Distribuția: Crenguța Hariton, Isabela Neamțu, Sorina Ștefănescu, Alexandra Murăruș, Victoria Cociaș, Alexandru Mike Gheorghiu, Șerban Gomoi / Rareș Andrici, Anda Caropol, Mihaela Subțirică, Răzvan Bănică.

Marți, 19 iulie: Furtuna – Teatrul Bulandra București, adaptare după W. Shakespeare (1h 20 min).

Versiune muzicală: Ada Milea, traducere orientativă: Cristi Juncu, regie, muzică şi versuri: Ada Milea, scenografie / video / lighting design: Andu Dumitrescu, versiuni muzicale electronice: Alin Teglaş.

Distribuția: Cătălin Babliuc, Lucian Iftime, Silvana Negruţiu, Anca Sigartău / Maria Veronica Vârlan.

Miercuri, 20 iulie: Toxic – Teatrul Toma Caragiu Ploiești, de Bruce Kane, traducerea: Florin Piersic jr. (1h 15 min).

Regia: Florin Piersic jr., scenografia: Mihai Androne, asistent regie: Mihai Androne, light design: Ionuț Aldea.

Distribuția: Bogdan Farcaș, Theodora Sandu, Andrei Radu, George Liviu Frincu, Nadiana Salagean, Clara Flores.

Spectacol recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani

Joi, 21 iulie: Rebarbor – Teatrul Odeon București, texte de Alexandru Monciu Sudinski (2h)

Regia: Alexandru Dabija, scenografia: Andrada Chiriac.

Distribuția: Antoaneta Zaharia, Elvira Deatcu, Alina Berzunțeanu, Marius Damian, Mihai Smarandache, Cezar Antal, Matei Arvunescu, Dan Iosif, Alpha Mini.

Vineri, 22 iulie: Cină cu prietenii – Teatrul Bulandra București, de Donald Margulies, traducere: Irina Velcescu (2h 10 min).

Regia: Cristi Juncu, scenografia: Nina Brumușilă, asistenți regie: Tania Drăghici și Larisa Popa, foto: Cosmin Ardeleanu.

Distribuția: Şerban Pavlu, Andreea Bibiri, Ana Ioana Macaria, Vlad Zamfirescu.

Sâmbătă, 23 iulie: Funia – Asociația Jamais-Vu București (1h și 38 min)

Regia: Matei Lucaci-Grunberg, scenografia și costumele: Ariana Miron-Presan, muzica: Sever Bârzan.

Distribuția: Iosif Paștina, Alexandru Papadopol, Vitalie Bichir, Ștefan Huluba, Teodora Dincă, Sever Bârzan, Alexandru Mănăilă.

Cei cinci profeșioniști în arta dramaturgică ce formează juriul din acest an al secțiunii de teatru din Săptămâna Comediei sunt Maria Zărnescu (teatrolog și critic de teatru), Alina Epingeac (teatrolog și critic de teatru), Doru Mareș (scriitor, translator și cunoscut critic de teatru), Dan Cogălniceanu (actor și managerul Teatrului Sică Alexandrescu) și Ioan Big (scriitor, jurnalist și analist Pop Culture) și vor acorda 5 premii: Cel mai bun actor, Cea mai bună actriță, Cel mai bun spectacol, Premiul pentru Regie și Premiul Juriului.

Seara de Gală ce va închide festivalul, pe 24 iulie, aduce publicului spectacolul Rosto – Teatrul Act București, câștigător a patru premii la ediția din 2021 a Săptămânii Comediei (Premiul pentru Cel mai bun actor: Dan Rădulescu, Premiul pentru Cea mai bună regie: Alexandru Dabija, Premiul pentru Cel mai bun spectacol, și Premiul Special al Juriului: Marcel Iureș, pentru excelență în arta actorului). Spectacolul după I.L. Caragiale, al cărei regizor și scenograf este Alexandru Dabija, îi are în distribuție pe Marcel Iureș, Dan Rădulescu și Ionuț Toader și spune o poveste misterioasă, cu infinite nuanțe despre învățământul românesc, oferind o imagine realistă a societății actuale.

Festivalul va include o secțiune de film dedicată la această ediție filmului românesc de comedie iar programul va include filme pentru spectatorii de toate vârstele. Programul complet al festivalului va fi disponibil în curând pe www.saptamanacomediei.ro și pe Facebook Săptămâna Comediei.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.