RECOMANDĂRI Din volumele de ficţiune străină publicate în România în 2023, Ziarul Metropolis a ales trei romane care sigur merită câteva ore din viaţa agitată a cititorului de astăzi.
Un articol de Dana Ionescu|28 decembrie 2023
Un scriitor sud-american, o autoare născută la Tbilisi, în Georgia, și o voce importantă a literaturii britanice de astăzi și-au pus semnătura pe trei cărți cât se poate de reușite, ofertante pentru diferite categorii de iubitori de literatură. Una dintre atuurile lor este, fără îndoială, arta de a fi relevante pentru cititori cât se poate de diferiți. Ei i se adaugă arta de a pune întrebări și, de asemenea, arta de a trezi o gamă variată de reacții emoționale. Citiți-le și vă veți convinge.
1.„Dulcele meu lăstar de portocal” de José Mauro de Vasconcelos, traducere de Corina Nuțu, Editura Vellant
După ce citește primele pagini din acest roman emoționant, din această carte a copilăriei, în care se trezesc la viață gusturi adormite, chipuri uitate și mai ales visuri care nu pot deveni realitate, după ce simți forța acestei ficțiuni cu evidente rădăcini în autobiografia autorului, îi poți înțelege ușor popularitatea din Brazilia, apoi succesul în străinătate. În 1968, când a publicat-o, José Mauro de Vasconcelos a cunoscut cu adevărat consacrarea, iar romanul lui și-a continuat drumul spre inimile cât mai multor cititori, devenind unul dintre cele mai iubite romane sud-americane.
În nici două sute de pagini, cunoscutul scriitor brazilian, întruchipare a spiritului de aventură, spune povestea unei treziri la viață, povestea unui sfârșit, sfârșitul copilăriei, povestea unei călătorii de la o vârstă la alta într-un fel care te pune pe gânduri, atingându-ți cel puțin câteva coarde sensibile. Zezé rămâne cu tine și după ce ai terminat de citit. Ți-l imaginezi povestindu-i lui Xururuca, lăstarul de portocal care i-a devenit prieten, suferințele lui copleșitoare, peripețiile aspru pedepsite, neputințele și micile bucurii. Îl însoțești în hoinărelile lui. Împreună cu el înveți de la Portuga, omul cu cea mai frumoasă mașină din cartier, cât de dulce e gustul blândeții și cât de amară e durerea, inseparabilă de viață.
La Rio de Janeiro, într-o mahala săracă unde eroul nostru își trăiește copilăria, ceea ce numim viață seamănă cu un război în care toată lumea luptă în fiecare zi, războiul pentru supraviețuire. Seamănă și cu o arenă în care evoluează făpturi spectaculoase, în situații uneori demne de râs, de multe ori demne de plâns. Are și frumusețea aspră, incomparabilă, a junglei în care cresc rarități, pe care însă îți dorești se le admiri dintr-un loc sigur. Pătrundeți cu Zezé în locul acesta și, câteva ore, povestea lui vă va aminti ce forță extraordinară are literatura asupra noastră
2. „A opta viață (Pentru Brilka)” de Nino Haratischwili, traducere de Iulia Karsch, Editura Trei
De Nino Haratischwili, tânăra scriitoare de expresie germană, născută la Tbilisi, e foarte probabil să nu fi auzit. Deși nu se află la debut, ba chiar are la activ câteva premii importante, se pare că, odată cu publicarea remarcabilului roman „A opt viață (Pentru Brilka)”, cariera ei de scriitoare intră într-o etapă nouă. Deși cuvântul „saga” e folosit cu prea mare ușurință și mult prea des în textele de promovare de astăzi, cartea ei este o veritabilă saga în care se împletesc seducător o mulțime de fire, creând multiple forme într-un covor fermecat, care are puterea extraordinară de a se preschimba, ca în povești.
Sub semnul proverbului georgian „Vremurile domnesc, nu regii”, pe care îl citim chiar pe prima pagină a acestui roman matrioșka, Nino Haratischwili și-a așezat multele vieți, mai mărunte și mai puțin mărunte, pe care povestea ei le istorisește convingător încă de la început, când pune în mișcare un întreg arsenal de seducție al literaturii. În cartea ei, apărută în 2014 și devenită bestseller internațional, accesibilitatea nu e incompatibilă cu subtilitatea și monumentalul nu e incompatibil cu atenția permanentă la detaliu. Înainte de toate, tânăra romancieră are o extraordinară putere de cuprindere: 100 de ani în aproape 1000 de pagini, cât are romanul ei eteroclit, aiuritor, care știe să lase loc personajului, să-l construiască sugestiv, și să folosească din plin libertatea pe care o permite romanul.
De la Revoluția rusă la globalismului de la începutul secolului XXI, familia georgiană despre care se povestește cu atât farmec parcurge mai multe drumuri. „Secolul roșu” se etalează în toată hidoșenia lui, în tot absurdul din perspectiva „istoriei mici”, și nimic nu se poate construi cu adevărat. Istoria și ficțiunea se întâlnesc încă o dată inspirat într-o poveste care, urmărind peripețiile a șase generații, urmărește de fapt meandrele spectaculoase ale sufletului și ale minții ființei umane, privind spre câteva dintre nenumăratele ei ipostaze. „A opta viață (Pentru Brilka)” chiar are ce să ofere în schimbul celor câteva ore de lectură pe care i le putem da noi, cititorii de astăzi, mulți dintre noi încă etern fascinați de poveste.
3. „Lecții” de Ian McEwan, traducere de Dan Croitoru, Editura Polirom
E foarte posibil ca aceasta să fie, așa cum susține un cronicar de la Publishers Weekly, cea mai bună carte a cunoscutului scriitor britanic de după celebrul roman „Ispășire”.
Ca orice carte bună, „LECȚII” e în primul rând o căutare neliniștită, un șir nesfârșit de întrebări și îndoieli ce plutesc amenințător, așa cum amenințător plutește deasupra Europei, la un moment dat, norul radioactiv de la Cernobîl. Adâncimile la care coboară întrebările și dilemele din destinul lui Roland Baines, a cărui trecere spre adolescență stă sub semnul absenței – absența familiei protectoare, absența libertății, de fapt, etc. –, sunt de așteptat, căci prozatorul ne-a obișnuit cu aceste descinderi din celelalte romane, precum și din povestiri.
Dar „lecțiile” pe care le învață acest bărbat middle-class de la Miriam, profesoara de pian care îl seduce într-un fel ce amintește, printre altele, de câteva personaje ale altui romancier britanic de forță, Julian Barnes, sau de la Alissa, soția care îl părăsește și pe care întâmplareA face să o revadă după foarte mulți ani? Sau de la societatea în care trăiește, în care se întâmplă tot timpul lucruri, de la istoria în fața căreia individul nu pare să aibă nicio putere? Greu de spus și, în realitate, nu lecțiile, care sunt niște răspunsuri, contează, ci nenumăratele întrebări pe care le formulează Ian McEwan în jurul personajului său – unul dintre mulții ratați din literatura engleză?
Remarcabil e că aceste nenumărate întrebări de diferite naturi nu sufocă romanul și nu-l transformă într-o lungă meditație. „Lecții” este și o continuă meditație, dar rămâne în primul rând o operă de ficțiune, o capodoperă ce consolidează poziția de forță a autorului în peisajul literar. Citiți-i romanul și, inevitabil, o să aveți multe răspunsuri de găsit – despre protagonist și, desigur, despre misiunea scriitorului în societate, ieri și azi.
Foto: Cosmin Dragomir
