„Se estimează că un procent cuprins între 62 şi 70% din populaţia generală se îndoieşte într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.
Un articol de Ziarul Metropolis|22 mai 2022
Sindromul impostorului, pe cât de răspândit, pe atât de puțin cunoscut, este descris pe larg de psihoterapeuții Kevin Chassangre și Stacey Callahan în cartea cu același nume, la Editura Trei
Cea care l-a identificat pentru prima dată în rândul pacienților săi studenți, ca pe un sentiment persistent de nesiguranță, este Pauline Rose Clance. Aceasta preciza și o altă caracteristică, și anume că „majoritatea celor care suferă de un sindrom al impostorului (…) nu o declară deschis: mă tem că sunt un impostor. Dar, când aud vorbindu-se despre acest sindrom sau când citesc un articol pe această temă exclamă: Exact așa simt și eu, de unde știați?”.
La rândul lor, psihoterapeuții Kevin Chassangre și Stacey Callahan, autorii cărții Sindromul impostorului, care a fost publicată recent la Editura Trei în colecția „Psihologia pentru toți” precizează că, nefiind încă un sindrom atât de explorat și cunoscut, prin urmare puțin împărtășit celorlalți, cei care îl au se simt izolați, neînțeleși și depășiți. Realitatea celor care sunt de fapt opusul impostorului este dureroasă. În ciuda unor succese notabile și a competențelor obținute prin muncă proprie, ei simt despre sine că nu se ridică la înălțimea acestora și a aprecierii celor din jur. Mai ales când reușita lor pur și simplu nu le aduce mulțumire. Impresia de a fi supraestimat, sentimentul că nu va mai urma o a doua reușită, certitudinea că niciun compliment nu este meritat, frica de a fi considerat incompetent sunt, de fapt, spun autorii, tot atâtea cogniții și comportamente prin care se manifestă acest sindrom. Și care nu reflectă realitatea obiectivă. Tocmai pentru că este dificil de conștientizat și mai ales de vorbit despre aceste stări, „persoanele se simt ușurate când află că nu sunt singurele care au acest sindrom, că există efectiv și că multe alte persoane care au reușite în viață pot gândi la fel și pot întâmpina aceleași greutăți.”
Cu obiectivul de a îi ajuta pe cei care se regăsesc în aceste descrieri să înțeleagă ce și de ce simt în acest fel despre realizările lor și despre ei înșiși, cei doi autori oferă și exemple de persoane publice, cu realizări excepționale, apreciate la nivel mondial, care au trăit sau trăiesc zi de zi cu aceste simptome. Celebra actriță Kate Winslet, recompensată cu numeroase distincții de-a lungul carierei sale, printre care cu un premiu Oscar, două premii Emmy, trei premii Bafta și patru Golden Globes, potrivit site-ului IMDB.com, declara despre sine: „În fiecare dimineață, înainte să plec la filmări, îmi spun că nu mai sunt pe val, că nu sunt la înălțimea rolului meu și că toată lumea își va da seama de asta la un moment dat.”
La rândul ei, cea care a interpretat-o pe Hermione Granger, cea mai îndrăgită vrăjitoare din toate timpurile, actrița Emma Watson adăuga: „S-ar zice că, pe măsură ce devin tot mai bună, asta îmi sporește tot mai mult sentimentul de neadecvare și atunci îmi spun: oricând, cineva ar putea să-și dea seama că sunt de o impostură crasă și că nu merit nimic din ceea ce am făcut.”
Maya Angelou, multi-premiata scriitoare, activistă și poetă al cărei prim volum de versuri a fost nominalizat la Premiile Pulitzer, împărtășea același sentiment de impostură, menționând: „Am scris unsprezece cărți, dar de câte ori trebuie să încep o pagină nouă, mă paralizează ideea că sunt un scriitor depășit, din vremuri trecute; că, până la urmă, oamenii își vor da seama că eu mă uit la o lume în care nu mai trăiesc…”
Un alt exemplu celebru, fizicianul Albert Einstein s-a descris „drept un escroc involuntar a cărui muncă era nedemnă de a primi atâta atenție”, după cum precizează Elizabeth Cox într-un material realizat pentru platforma TED-Ed, dedicat sindromului impostorului.
În realitate, sentimentele specifice se pot manifesta indiferent de domeniul de activitate, de gen sau diplome avute. Deși el a fost asociat preponderent cu mediul profesional, sindromul impostorului „nu vizează doar inteligența sau competențele. Un individ care are acest sindrom poate manifesta asemenea sentimente cu referire la multe alte domenii ale vieții cotidiene, cum ar fi și mediul social, mediul familial (copii, părinți, cupluri), performanțe sportive, aspectul fizic, mediul școlar.” Începând cu bazele teoretice ale sindromului, factorii care contribuie la dezvoltarea sa, impactul psihologic asupra stării de bine și chiar a sănătății mentale, simptomatolgia sa și continuând cu soluții și instrumente terapeutice, exerciții și metode de ameliorare, cele nouă capitole ale cărții Sindromul impostorului publicate la Editura Trei în colecția „Psihologia pentru toți” oferă o incursiune complexă într-o lume a celor care poartă această suferință.
Kevin Chassangre este psiholog clinician, psihoterapeut, doctor în psihopatologie. A scris numeroase lucrări despre sindromul impostorului, începând cu teza sa de doctorat. Stacey Callahan este psiholog clinician și psihoterapeut și predă Psihologie clinică și psihopatologie la Univesitatea din Toulouse.
Maya Angelou, multi-premiata scriitoare, activistă și poetă al cărei prim volum de versuri a fost nominalizat la Premiile Pulitzer, împărtășea același sentiment de impostură, menționând: „Am scris unsprezece cărți, dar de câte ori trebuie să încep o pagină nouă, mă paralizează ideea că sunt un scriitor depășit, din vremuri trecute; că până la urmă oamenii își vor da seama că eu mă uit la o lume în care nu mai trăiesc…”
