„Ce auzim când ascultăm muzică?”. Proiectul Concursului George Enescu pentru tineri
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-auzim-cand-ascultam-muzica-proiectul-concursului-george-enescu-pentru-tineri/

Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu sunt deja repere majore pe harta culturală internaţională.

Un articol de Cristina Enescu Aky|4 iunie 2018

Anul acesta, Concursul Enescu creează roade bune încă dinainte de a avea loc (între 1-23 septembrie, cu concursul a 270 de tineri muzicieni din 39 de țări): proiectul Ce auzim când ascultăm muzică? a fost lansat pe 31 mai la Librăria Humanitas Cișmigiu. Acesta are ca scop familiarizarea tinerilor cu muzica cultă/clasică dar și încurajarea tinerilor muzicieni în formare.

Proiectul are trei componente:

  • 5 ateliere pentru clasele de liceu din 5 școli bucureștene: Colegiile Naționale Mihai Viteazu, Gh. Lazăr, Gh. Șincai, Sf. Sava și Liceul de Arte plastice N. Tonitza, între 4-8 iunie.
  • 18 filme scurte despre interpretarea muzicală și impactul ei asupra ascultătorului, cu concursul mai multor personalități artistice. Aceste video-episoade vor avea ca punct de pornire atelierele din licee, putând fi un ghid orientativ util atât melomanilor cât și profesorilor de muzică.
  • Aplicația Jurat Enescu, prin care cei interesați vor putea nota evoluția muzicienilor din Concursul Enescu iar în septembrie își vor putea compara evaluările cu cele ale juriului. Cei mai implicați 10 jurați, care vor fi cel mai aproape în aprecierile lor de deciziile juriului, vor fi premiați, inclusiv cu bilete la Festivalul George Enescu 2019.

Atelierele cu liceenii își propun să fie o călătorie interactivă și fun prin istoria muzicii, arătând cum muzica clasică joacă un rol important în spatele fiecărui gen de muzică modernă, de la pop la underground metal. Ele vor fi susținute de doi artiști cunoscuți publicului tânăr:

  • Marius Manole (binecunoscut actor de teatru și film, multiplu premiat, activ în numeroase proiecte teatrale, inclusiv independente, atât în București cât și în țară; de asemenea este câștigătorul emisiunii ”Uite cine dansează” din 2017, precum și deținător al Ordinului ”Meritul Cultural” în grad de Cavaler).
  • Paul Ilea (muzician de formație clasică cu o bogată experiență în diferite zone muzicale, de la concerte sub bagheta lui Yehudi Menuhin, dar a cântat și în deschiderea unor artiști internaționali precum The Prodigy, Faithless, Kylie Minogue, Damian Drăghici etc., producător muzical și lider al band-ului emisiunii „Vocea României”, compozitor de muzică de film și de asemenea colaborator pentru muzică de teatru al lui Gigi Căciuleanu).

Proiectul-pilot (căci se preconizează ulterior extinderea sa și în țară) este unul inedit nu doar pentru România ci și pe plan internațional, întrucât nu multe sunt țările care beneficiază de astfel de programe educative prin muzică clasică pentru elevi și tineri.

Despre proiectul ”Ce auzim când ascultăm muzică?”, cu Paul Ilea și Marius Manole

Paul Ilea, muzician:

”E foarte important ca tinerii să cunoască muzica cultă (sau simfonică), să fie deschiși la complexitatea ei și totodată să recunoască diferența dintre calitate și kitsch. Asta îi ajută mult să se dezvolte. Prefer să nu folosesc termenul de muzică clasică, clasicismul e doar un curent, iar astăzi clasice sunt și Nirvana sau Queen. Pe mulți tineri, muzica cultă îi cam sperie chiar dacă nu prea știu despre ce e vorba. Ei bine, eu vreau să le arăt că de fapt e foarte diversă, friendly, cool, și că are multe în comun cu muzica pop, de exemplu (care de fapt își are rădăcinile în ea).

Eu am un background muzical pur clasic, am studiat vioară, pian, canto și compoziție la Cluj. Apoi am avut atât colaborări cu Yehudi Menuhin dar am cântat și cu Inna, printre alții, am făcut rock progresiv, muzică electronică, de film, de teatru. Deci cred că pot vorbi pe limba tinerilor – de fapt lucrez de niște ani cu tineri, fac casting și sunt producător muzical la Vocea României.

Când eram mai tânăr aveam o problemă cu Mozart. Mi se părea că acest domn a produs foarte multă „muzică ușoară“–  ceea ce chiar așa a fost, a compus multă muzică de dans, pe gustul publicului vremii. Mozart era într-un fel un DJ de succes al vremii lui, care din punct de vedere compozițional deseori își remixa părți din propriile lucrări. Eu eram un fan înfocat al lui Bach, iar Mozart mi se părea prea easygoing“, chiar naiv. Nu puteam să înțeleg cum de, după Bach cel modern, chiar postmodern, Mozart a fost considerat o evoluție. Odată cu Recviemul, însă, mi-am dat seama de genialitatea lui Mozart. Apoi am lucrat mult cu muzica lui.

Cu liceenii o să pornesc de la o muzică extrem de populară acum (hip hop românesc, Șatra Benz), pe care tinerii o știu bine, și o să le arăt că chiar și în acest tip de muzică există asemănări de structură, ritm, melodicitate, cu muzica cultă, de exemplu cu Mozart. O să le arăt un mash-up Șatra Benz/ Mozart, sau un Bach cântat de cineva de 8 ani și apoi de cineva de 50 de ani, vom vorbi despre teme muzicale, interpretare, etc. Vreau să le arăt că muzica simfonică nu e nici decedată, nici boring.”

Marius Manole, actor:

”Pentru majoritatea tinerilor, ca și mine la vârsta lor, probabil cam tot ce e clasic e prost, și ce e modern e bun. Între timp am descoperit că nu tot ce e clasic e chiar prost, și că ceea ce e modern poate fi și prost. Vreau să le arătăm tinerilor că clasicul de care ne ferim și fugim e, de fapt, rădăcina multor lucruri pe care astăzi le adorăm sau le dansăm în cluburi.Vom vorbi și despre interpretare – e foarte interesant să vezi cât de diferit interpretează doi artiști același text sau partitură. Și în teatru încercăm permanent să găsim interpretări ale textelor clasice, gen Shakespeare sau Cehov, care să fie pe structura modernității.

Cu ce îi ajută pe tineri o apropiere de muzica clasică? Uneori la un fel de regăsire, sau la stabilirea unor repere, alteori pur și simplu ai nevoie de o ancoră la care să te raportezi când ți-e greu. Eu făceam și fac asta și acum, când mi-e greu îmi pun muzică, e un fel de psihoterapie. Uneori se întâmplă să ascult o operă întreagă într-o seară, pur și simplu pentru că am nevoie.

Vom încerca să le explicăm lucrurile astea pe gustul lor, să le trezim curiozitatea. Și pentru mine cineva, cândva, a fost un model care m-a făcut apoi să caut cărți, să merg la Ateneu, să mă intereseze teatrul. Nu credeam că îmi place, dar cineva mi-a zis: ‚N-ai vrea să te duci la un spectacol de teatru?’ După care m-am făcut actor. Poate că tinerii nu se vor face muzicieni sau actori, dar poate vor deveni un public educat, ceea ce e foarte important și pentru ei, și pentru noi, artiștii. Sperăm să arătăm că tinerii, fără să o știe încă, au nevoie de lucruri precum muzica clasică. Există nevoi mai ascunse în noi, care trebuie descoperite și care de fapt ne dă un altfel de hrană, foarte importantă și ea.

Mulțumesc celor care au riscat să facă acest proiect – da, pare ciudat astăzi să susții cultura. Cred că avem responsabilitatea să facem ceva pentru tinerii noștri mai ales în această perioadă fără repere și foarte ingrată pentru dezvoltarea lor. Și la teatru, și la Ateneu, vrem să scădem media de vârstă, așa că mă bucur că fac parte din acest proiect. N-ar fi rău poate să facem și invers – să le arătăm celor de 60 de ani cum există elemente din muzica clasică pe care ei o iubesc și în muzica modernă.”

Foto: Ce auzim când ascultăm muzică, Marius Manole, Paul Ilea: Andrei Gîndac



31
/01
/17

Coregraful suedez Mats Ek și balerina Ana Laguna au primit luni titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale". Ceremonia de acordare a distincțiilor a avut loc în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul zilei UNATC "I. L. Caragiale".

30
/01
/17

Seară romantică la Sala Radio pentru iubitorii muzicii pe data de 3 februarie (vineri, de la ora 19.00). Orchestra Națională Radio dirijată de Gheorghe Costin și având-o ca solistă pe Cristina Anghelescu va interpreta un program ce va cuprinde lucrări celebre ale repertoriului romantic: C. M. von Weber - Uvertura operei Oberon, P. I. Ceaikovski - Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 35 și J. Brahms - Simfonia nr. 1 în do minor, op. 68.

29
/01
/17

În anii ’60, muzica The Beatles era pe cât de respectată, pe atât de populară. În timp ce The Fab Four împingeau granițele muzicii rock și stabileau standardele pentru decadele ce aveau să urmeze, fiecare membru în parte își juca propriul rol revoluționar.

28
/01
/17

Seria de concerte Jazz Nouveau, organizată de Club Control în parteneriat cu Twin Arts, continuă și în 2017. Pe 30 ianuarie, la Jazz Nouveau concertează grupul american Erik Friedlander’s Oscalypso, o premieră pentru România.

28
/01
/17

Peste 2.000 de copii provenind din medii defavorizate au văzut, până în prezent, spectacolele Operei Comice pentru Copii (OCC), prin campania „Bilet în așteptare”.

27
/01
/17

Peter Gate, compozitor și muzician experimentalist prin proiectul lui muzical unic, dorește introducerea conceptului de cultură experimentală bazat pe creativitate și valoare. Sursa inspirațională pentru proiectul The Deep Sound of Maramureș constă în colectarea și revalorificarea sunetelor vechi din zona Maramureșului, proiectul fiind de asemenea un proiect de turism cultural.

27
/01
/17

La Sala Radio, pe 1 februarie 2017, de la ora 19.00, Orchestra de Cameră Radio va susține un concert dirijat de RALF SOCHACZEWSKY care îl va avea ca solist pe violoncelistul OCTAVIAN ALIN LUP. Programul va cuprinde F. Mendelssohn-Bartholdy, Simfonia pentru coarde în sol minor, MWV nr. 12, J. Haydn, Concertul în re major pentru violoncel şi orchestră, Hob. VIIb/2 si W. A. Mozart, Simfonia nr. 39 în Mi bemol major, KV 543.

21
/01
/17

The Deep Sound of Maramures, un proiect care integrează, în structuri artistice contemporane, cercetări antropologice din aria acustică tradițională, va fi prezentat publicului larg, în cadrul unei transmisii online din Vișeul de Sus, un eveniment realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, care se va bucura de recenzia specială a profesorului Ricardo de Ostos, arhitect experimentalist din Londra.

20
/01
/17

Jazz Nouveau anunță încă 4 concerte pentru lunile martie, aprilie și mai ale acestui an în clubul Control: Marc Ribot (foto), Elias Nardi Group feat Daniele Di Bonaventura, Dans Dans și Rotem Sivan Trio.

19
/01
/17

Loalwa Braz Vieira, interpreta hitului mondial Lambada, a fost găsită moartă carbonizată în mașina sa, joi, la Saquerema, pe litoralul regiunii Rio de Janeiro. Grupul Kaoma, înfiinţat în 1985, a devenit celebru cu hituri precum „Chorando Se Foi (Lambada)”, „Dançando Lambada” şi „Lambamor”.

17
/01
/17

La 20 de ani de la dispariția lui Ion Voicu, fiul acestuia, Mădălin Voicu va dirija Orchestra Naţională Radio într-un concert In memoriam. Alexandru Tomescu va cânta pe vioara Stradivarius Elder Voicu Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră, KV 219 de Mozart.

16
/01
/17

Un film pentru televiziune despre viaţa şi cariera cântăreţului Michael Jackson va fi produs la Hollywood in februarie si se va intitula ”Michael Jackson: Searching for Neverland”. Rolul principal va fi interpretat de Navi, unul dintre cei mai cunoscuți imitatori ai cântăreţului.