„Ce este populismul?”, la Editura Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-este-populismul-la-editura-polirom/

Volumul „Ce este populismul?”, semnat de Jan-Werner Müller, a apărut în această săptămână în colecţia „Opus. Ştiinţe politice” a Editurii Polirom, în traducerea Irinei-Mariana Borţoi.

Un articol de Liliana Matei|17 septembrie 2017

Bazându-se în studiul său pe evenimente istorice din Europa, Statele Unite și America Latină, profesorul de ştiinţe politice Jan-Werner Müller abordează toate aceste probleme generate de renașterea populismului la nivel global. În plus, autorul propune strategii concrete pe care democrații liberali le-ar putea aplica pentru a-i înfrunta cu succes pe populiști și, în special, pentru a contracara pretențiile acestora de reprezentare a „majorității tăcute” sau a „poporului adevărat”.

„O carte excepțională despre un concept politic alunecos, însă esențial. Critica impetuoasă pe care Jan-Werner Müller o aduce populismului constituie o importantă sursă de informații pentru oricine încearcă să înțeleagă rădăcinile și natura conflictelor politice care frămîntă în vremurile actuale Europa și Statele Unite”, scrie Michael Kazin. Iar The Washington Post titrează: „Pentru a înțelege popularitatea lui Trump, cartea profesorului de științe politice Jan-Werner Müller de la Princeton University este cea mai utilă.”

Donald Trump, Silvio Berlusconi, Marine Le Pen, Jarosław Kaczyński sau Viktor Orbán sunt doar câteva nume care dovedesc simpatia tot mai mare de care se bucură populiștii în lumea întreagă. Dar ce este, mai exact, populismul? Oare toți cei care critică Wall Street-ul sau Washingtonul ar trebui considerați populiști? Care este diferența dintre populismul de dreapta și cel de stânga? Populismul aduce guvernarea mai aproape de popor sau este o amenințare la adresa democrației? Și, în definitiv, cine este „poporul” și cine poate vorbi în numele lui?

Jan-Werner Müller este profesor de ştiinţe politice la Princeton University. Este cofondator al European College of Liberal Arts (ECLA) din Berlin, primul colegiu privat de arte liberale din Germania, la care a fost director de cercetare. Manifestă un interes deosebit faţă de iniţiativele internaţionale de predare şi cercetare centrate pe artele liberale. De acelaşi autor: Another Country: German Intellectuals, Unification and National Identity (2000), German Ideologies since 1945: Studies in the Political Thought and Culture of the Bonn Republic (2003), Wo Europa endet. Ungarn, Brüssel und das Schicksal der liberalen Demokratie (2013), Das demokratische Zeitalter. Eine politische Ideengeschichte Europas im 20. Jahrhundert (2013). Este un colaborator constant a numeroase publicaţii, printre care Neue Zürcher Zeitung, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Die Zeit, Süddeutsche Zeitung, London Review of Books, Foreign Affairs, The Guardian, Dissent, The New York Review of Books.

22
/06
/13

Marţi, 25 iunie, la ora 19.00, sunteţi așteptaţi pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu să petreceţi o seară indiană în care puteţi discuta despre romanul „Valurile pământului“ de Anuradha Roy.

20
/06
/13

Scriitorul Elie Wiesel, în vârstă de 84 de ani, supravieţuitor al Holocaustului, a confirmat pentru cotidianul francez La Croix că lucrează la un proiect de carte pe care o va scrie în colaborare cu preşedintele american Barack Obama, la începutul anului 2015.

10
/06
/13

„Kamceatka” este cel mai cunoscut roman al argentinianului Marcelo Figueras - o poveste despre o realitate apăsătoare („Războiul murdar“), privită prin ochii unui copil. Cartea a apărut anul acesta la Editura All, în colecția „Strada Ficțiunii“. Iar filmul care are la bază romanul a fost ales să prezinte Argentina la Premiile Oscar, secțiunea „Cel mai bun film străin“.

05
/06
/13

Astăzi, la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona din Bucureşti, Adina Dabija, cunoscută mai ales pentru volumele sale de poezie („poezia-păpuşă“, „Stare nediferenţiată“), va citi fragmente din „Şaman“, primul său roman, apărut de curând în colecţia „Ego. Proză“ a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.