„BlacKkKlansman”. Cinema politic cu îndulcitori ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/blackkklansman-cinema-politic-cu-indulcitori/

CRONICĂ DE FILM În „BlacKkKlansman”, laureat cu Marele Premiu al Juriului la Cannes, Spike Lee atacă dezinvolt, cu un amestec de umor şi amărăciune, problema rasială din America, pornind de la povestea spectaculoasă a unui tânăr poliţist de culoare care s-a infiltrat în Ku Klux Klan la începutul anilor `70.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 septembrie 2018

La o întrunire a rasiștilor Ku Klux Klan din orașul Colorado Springs, participanţii ciocnesc pahare de şampanie şi îşi urează „America first!”.

Este doar una din cele câteva trimiteri directe – la suprafață comice, dar în subtext amare – la Donald Trump (acesta a fost unul din sloganurile sale de campanie) și din multele referințe la America prezentului, într-un film cu acțiunea plasată în anul 1973.

Asta nu ar trebui să surprindă, pentru că Spike Lee este cunoscut pentru intertextualitatea modernistă și jucăușă din filmele sale și mai ales pentru conștiința sa politică ce l-a făcut mereu atent la problema rasială, așa cum s-a manifestat ea în ultimele decenii.

Celebrul cineast american, intrat de câțiva ani într-un con de umbră, dar revenit în atenție cu acest film laureat cu Marele Premiu al Juriului la Cannes, pornește de la fapte reale, expuse într-o carte autobiografică de Ron Stallworth, fost polițist de culoare.

Ron Stallworth (jucat de John David Washington) devine celebru nu atât pentru că a ajuns primul polițist de culoare din Colorado Springs, cât mai ales pentru că a reușit să se infiltreze, oricât ar părea de implauzibil, în rândurile KKK, primind inclusiv legitimaţie.

El ține legătura cu membrii KKK prin telefon, iar în locul său la diversele întruniri ale rasiștilor trimite un coleg alb sub acoperire, Flip Zimmerman (jucat de Adam Driver).

Premisa este cât se poate de ofertantă, iar Spike Lee și coscenariștii săi știu să o fructifice. În ciuda temei sensibile şi dureroase a rasismului, „BlacKkKlansman” are multe momente comice, pornind chiar de la acest amuzant joc de roluri, dublat de felul caricatural în care sunt portretizați membrii KKK.

Apoi, Spike Lee oferă un adevărat policier, cu rădăcini în tradiţia filmelor de gen americane ale anilor `70, în care acțiunea și suspansul sunt feluri principale în meniu – „BlacKkKlansman” are un look retro, însă nu epatant. Plus o idilă clasică între Ron și o frumoasă și tânără activistă pentru drepturile persoanelor de culoare, Patrice (Laura Harrier).

Spike Lee se folosește de toți acești îndulcitori, care fac din vizionarea filmului o experiență foarte antrenantă, pentru a face mai accesibil discursul său politic.

Şi asta pentru că „BlacKkKlansman” este, totuşi, un film cu o puternică încărcătură politică, despre cum rasismul a traversat secolul XX sub diferite forme: de la „Naşterea unei naţiuni”, filmul din 1915 al lui Griffith pe care membrii KKK îl urmăresc în extaz, şi până la teribilele imagini reale din final, de la marşul rasist şi neofascist din Charlottesville, în august 2017.

Un film plin de referinţe culturale, în special muzicale şi cinematografice (Ron şi Patricia au o întreagă discuţie despre „blaxploitation”), şi istorico-politice, ambalate într-o formă modernist-vioaie (nu lipsesc artificii ca split-screen-urile sau montajul în paralel).

Poţi să-i reproşezi lui Spike Lee lejeritatea cu care tratează un subiect atât de greu şi de grav. Însă e greu să-i negi filmului o calitate nu foarte des întâlnită: aceea de a putea seduce un public cât mai larg şi cât mai divers şi de a-l face în acelaşi timp să privească critic la realitatea dureroasă din jur.

„BlacKkKlansman” a fost prezentat în premieră în România la Festivalul Internaţional de Film Anonimul.

01
/06
/20

RECOMANDĂRI De la documentarele lui Serghei Lozniţa şi comediile de început ale lui Nanni Moretti şi până la dramele lui Krzysztof Zanussi, excentricităţile lui Serghei Paradjanov şi o amplă retrospectivă a cinema-ului indian, arhiva MUBI, pusă la dispoziţia abonaţilor, oferă numeroase tentaţii cinefile.

28
/05
/20

CRONICĂ DE FILM La unele documentare ne uităm pentru că ne interesează mai ales un autor sau un stil. Iar pe altele le privim în primul rând pentru subiect. Din a doua categorie face parte „Becoming” (2020), de Nadia Hallgren – un film despre Michelle Obama produs şi difuzat de Netflix.

22
/05
/20

O serie de interviuri reunite sub umbrela InspiraTIFF, un proiect nou conceput de echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania, va fi difuzată săptămânal pe platforma de streaming TIFF Unlimited, începând din 25 mai. Primul invitat al jurnalistului Mihnea Măruță este regizorul Cristi Puiu, unul dintre cei mai valoroși invitați ai TIFF, prezent la Cluj cu toate filmele sale în ultimii 20 de ani.

19
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Pentru că încă nu putem merge la cinema şi la festivaluri, rămânem tot la platformele cu filme accesibile din fotoliul de acasă. De data asta, vă recomandăm trei scurtmetraje foarte speciale, realizate de britanicul Jonathan Glazer, thailandezul Apichatpong Weerasethakul şi americanul Jonas Mekas şi disponibile pe MUBI.

17
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Cu premiera recentă la HBO şi disponibil pe platforma HBO GO, „Natalie Wood: Ce rămâne în urmă” (2020) este un documentar biografic realizat de Laurent Bouzereau despre una dintre cele mai cunoscute actriţe americane. Filmul are ca punct de pornire moartea suspectă a vedetei la doar 43 de ani.

13
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil să apară și primele filme realizate în izolare. Radu Jude a lansat un scurt autoportret conceput la invitația Arte/ZDF. Iar Dan Chișu a încercat un lungmetraj, un simplu excercițiu autocomplezent despre un regizor care roagă actori să joace într-un film despre viața în carantină.

07
/05
/20

PREVIEW Din multitudinea de oferte de filme care pot fi văzute de acasă în perioada asta de izolare, vă propunem câteva titluri clasice maghiare, puse la dispoziţie online şi gratuit, cu subtitrare în engleză, chiar de Arhiva de Film din Ungaria.

Page 1 of 26212345...102030...Last »