Ce face, de fapt, un dirijor?
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-face-de-fapt-un-dirijor/

Maestrul de pe podium este una dintre figurile emblematice ale muzicii clasice. Dă din mâini şi muzica se naşte parcă din mişcările lui… Dar cum se poate ca un singur om, fără să scoată vreun sunet, înarmat cu doar o bucăţică de lemn, să fie responsabil de rezultatul sonor a sute de persoane?

Un articol de Liliana Matei|6 ianuarie 2016

Înainte de Toscanini sau Furtwängler, Bernstein sau Dudamel, a existat un anume Pherekydes of Patrae, cunoscut în Grecia Antică drept „Dătătorul de ritm”.

Un text din anul 709 î.Hr. îl descrie conducând un grup de 800 de muzicieni prin deplasarea unui băț de aur „în sus și în jos cu mișcări egale” astfel încât muzicenii „începeau cu toții în același timp” și „reușeau să rămână împreună”.

Deși natura meseriei de dirijor s-a schimbat în timp, un anumit aer mistic încă mai învăluie persoana misterioasă de pe podium. Cum se poate ca un singur om, fără să scoată vreun sunet (cu excepția vreunui pufăit sau șuierat), înarmat cu doar o bucățică de lemn (câteodată nici măcar cu atât), să fie responsabil de rezultatul sonor a sute de persoane care cântă la instrumente?

Și cum se poate ca sunetul creat de acel misterios dans pe podium să fie câteodată atât de extraordinar încât nimeni să nu poată uita o asemenea experiență artistică? Astea sunt întrebările la care a răspuns Clemency Burton-Hill, într-un articol pentru BBC.

În termeni mai pragmatici, putem să ne gândim la dirijor ca fiind echivalentul muzical al managerului unei echipe de sport. Nu putem cuantifica exact ceea ce fac. Deși este posibil care orchestre mari să concerteze fără dirijor, majoritatea aleg să aibă unul. Deci ce face el, mai exact?

Vizibile sau invizibile, conștiente sau inconștiente, acestea sunt câteva dintre lucrurile pe care le face un dirijor pe podium:

Bate măsura

„Întreaga obligație a unui dirijor constă în abilitatea lui de a indicat tempoul corect,” spunea Richard Wagner, unul dintre compozitorii celebri care au fost și dirijori. Regula este că dirijorul folosește mâna dreaptă (în care ține bagheta; deși unii preferă să dirijeze fără baghetă) pentru a stabili tempoul și pentru a indica începutul unui noi măsuri muzicale, ținând astfel împreună ansambluri care pot avea mai mult de 100 de instrumentiști.

Deși aceste elemente sunt vitale pentru orice concert, un mare dirijor este, în mod evident, mai mult decât un metronom îmbrăcat în frac. E faimoasă reacția marelui dirijor al secolului XX Wilhelm Furtwängler, care a plecat de la un concert al colegului Arturo Toscanini spunând: „Omul acela e doar un metronom!”

Redă o interpretare

Dirijorul e acolo ca să aducă o partitură la viață, să-și comunice viziunea asupra acelei lucrări printr-un limbaj individual de gesturi care sculptează linia melodică, reliefează anumite nuanțe, subliniază anumite elemente, în timp ce le controlează pe altele. În general, aceste gesturi revin mâinii stângi.

Deși există gesturi „comune”, marii dirijori au fiecare câte un stil al său – de la intensitatea de moment a lui Furtwängler, până la mișcările tremurânde ale lui Valery Gergiev.

Ascultă

„Cei mai buni dirijori sunt cei mai buni ascultători”, spune Tom Service, jurnalist, autorul unui volum despre marii dirijori și orchestrele lor. „Ei devin un paratrăsnet al ascultatului; o zonă de concentrare, pentru ca instrumentiștii și dirijorul să devină ceva mai mult decât toți la un loc, în același timp simțindu-se complet realizați ca indivizi.”
Pentru el, regretatul Claudio Abbado este supremul exemplu – un dirijor în stare să creeze „o super-conștientizare a conștientizării”.

Conduce

„Trebuie să-ți impui voința – nu cu un ciocan, dar trebuie să îi poți convinge pe oameni de punctul tău de vedere”, spune Pierre Boulez, un alt compozitor-dirijor celebru (care a murit chiar astăzi, 6 ianuarie 2016).

Tom Service spune că, deși dirijorii din ziua de azi se consideră democrați, „asta pur și simplu nu are cum să fie adevărat. Asta nu înseamnă ce democrația nu funcționează, dar nu e directă, ci negociată.” Un exemplu ar fi Filarmonica din Berlin. „E o orchestră de individualități puternice, care vor să se simtă pe deplin realizate. Dar dacă persoana de pe podium nu le oferă un punct pe care să se concentreze, ca grup, atunci sunt lipsiți de direcție.”

Este o conductă

Auzul celor care merg la concert este atras de orchestră, însă privirea – în mod sigur – e captivată de podium. Și noi vrem să fim conduși, să reușim să aliniem sunetele cu gesturile dirijorului. Dirijorul este o conexiune vizuală vitală.

Muncește multe ore

Deși pare că dirijorul are o viață ușoară, pentru că nu e nevoie să stăpânească o digitație complicată (ca un violonist, de exemplu), nu e chiar așa. „Dirijatul e mai complicat decât cântatul la un singur instrument”, spunea Boulez. „Trebuie să știi cultura, să știi partitura și să proiectezi ceea ce vrei să asculți.”

Un mare dirijor poate avea un instinct muzical de neegalat, dar asta nu e de ajuns. În general, el va fi petrecut multe ore descifrând partitura, înainte să se apropie de podium. De multe ori, pregătirea constă și în citirea documentelor istorice, a scrisorilor, biografiilor și manualelor de interpretare ale vremii. Misterul muzicii, deci, se trage dintr-un volum imens de muncă…

Primește gloria

Cultul maestrului e bine mersi. „Ne placem să credem că am trecut peste faza asta, că nu mai suntem în era lui Toscanini. Dar suntem în era lui Dudamel, Rattle și Nelsons”, subliniază jurnalistul britanic.

„Încă vrem să mai idendtificăm concertele cu un singur nume, deși ele sunt creații colective.” Un mare dirijor obține ceva alchimic, magic. Letonianul Mariss Jansons îl descrie ca pe „un nivel cosmic de a face muzică”. Tocmai de asta dirijorii au onorarii mari – chiar și milioane de dolari pe an.

Dar, bineînțeles, există un revers al medaliei. Când criticii desființează un spectacol, de obicei dau vina pe dirijor.

Poartă responsabilitatea

Un director muzical sau un dirijor principal (adică un dirijor care are un contract de lungă durată cu o orchestră) e responsabil nu numai de concerte. Venezuelianul Gustavo Dudamel e un exemplu de om ale cărui carismă și influență au schimbat până și sistemul de educație muzicală, emulat acum peste tot în lume.

Imortalizează un concert

Muzica clasică e unicul gen muzical în care aceleași opere, câteodată vechi de sute de ani, sunt cântate și înregistrate iar și iar, de mai multe ori pe an. Există un motiv pentru care aceste concerte, altfel efemere, trăiesc încă în memoria publicului. De cele mai multe ori, motivul este persoana de pe podium – eternul dătător de ritm, care face mult mai mult decât să-și miște mâinile prin aer…

 

FOTO: Gustavo Dudamel – Facebook Mezzo

13
/10
/15

Într-o zi de 13 octombrie (1921) se năştea, în Monsummano (Italia), Yvo Livi, cunoscut mai târziu ca Yves Montand, actorul şi cântăreţul adorat de francezi, considerat regele music hall-ului anilor '50.

12
/10
/15

Festivalul George Enescu a tras cortina de final luna trecută, pe 20 septembrie. A fost un tur de forţă pentru melomani şi specialişti în ediţia 22, cu tot atâtea zile, 22, de concerte unu şi unu.

12
/10
/15

Vineri, 16 octombrie, de la ora 19.00, ALEXANDRU TOMESCU - solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai cunoscuţi violonişti români, susţine primul său concert în noua stagiune a Sălii Radio. Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical.

10
/10
/15

Pentru a şaptea oară, Stagiunea de marţi seara deschide un nou sezon. Înainte de a pleca din nou la Viena, pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu va susţine marţi, 13 octombrie, ora 19, un recital în Sala mică a Ateneului Român, cu un program alcătuit din lucrări de Beethpoven, Prokofiev, Ceaikovski şi Liszt.

05
/10
/15

Pentru prima dată în istoria instituției, un spectacol produs de Opera Naţională Bucureşti a fost preluat de către o companie din Statele Unite ale Americii. Este vorba despre spectacolul „La traviata” de Giuseppe Verdi, în regia lui Paul Curran şi scenografia lui Gary McCann, care a avut premiera la Bucureşti în data de 30 octombrie 2014, cu ocazia deschiderii stagiunii 2014 - 2015.

05
/10
/15

Artiști recunoscuți internațional, precum pianistu german Alexander Schimpf, Cristian Budu – cel mai recent câștigător al prestigiosului Concurs Clara Haskil din Elveția, violonistul Ștefan Tarara – încununat cu Premiul Concursului Internațional George Enescu în 2014 sau Cvartetul Modigliani, descris drept „fabulos” de criticii de la The Seattle Times participă la cea de a II-a ediție a Festivalului Internațional Clara Haskil (FICH): 26 octombrie – 2 noiembrie 2015, în Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu.

03
/10
/15

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România organizează duminică, 4 octombrie 2015, la Sala Mică a Ateneului Român, începând cu ora 18, cea de-a V-a ediție a Galei Premiilor UNIMIR. Evenimentul ce are loc cu ocazia Zilei Internaționale a Muzicii premiază valori confirmate din mediul cultural românesc.

02
/10
/15

“Pân’ la rai”, un proiect de excelență, aplaudat pe scene prestigioase și inclus pe coloana sonoră a unui film internațional aspirant la Oscar, va fi prezentat, în ediție excepțională, pe scena Teatrului Odeon din București, vineri, 16 octombrie, de la ora 19.00.

02
/10
/15

După o primă ediție primită cu entuziasm atât de iubitorii de muzică clasică, cât și de critici, primul proiect de talie internațională din România ce aduce un omagiu excepționalei pianiste de origine română Clara Haskil, Festivalul Internațional de Muzică Clasică Clara Haskil (FICH) continuă și în acest an la Sibiu, între 26 octombrie și 2 noiembrie, în Sala Thalia a Filarmonicii.

01
/10
/15

Între 12 și 18 octombrie, pentru o săptămână întreagă, creativitatea românească devine personaj principal în viaţa Bucureștiului. Cei mai influenți lideri ai industriilor creative din România și Europa de Est întâlnesc antreprenorii inovatori și publicul curios la prima ediție Creative Est.

30
/09
/15

Din 1 octombrie și până în 31 octombrie, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” în spaţii neconvenţionale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee - graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Din 5 octombrie până la finalul anului școlar, „Ascultă 5 minute de muzică clasică” din nou, și în școlile din România.