Miercuri-seară, de la 18.30, la Ateneul Român, care a fost plin, autorul de bestseller-uri Eric-Emmanuel Schmitt s-a întâlnit cu criticul de teatru Marina Constantinescu, pentru un dialog despre literatură şi teatru, dialog care a fost marcat de panseuri adânci.
Un articol de Andrei Crăciun|10 decembrie 2015
Acest eveniment a fost posibil cu eforturile conjugate ale Editurii Humanitas Fiction și ale Institutului Cultural Francez. Am selectat câteva dintre ideile prezentate de scriitorul și dramaturgul francez la București.
Despre teatru
Am avut norocul să călătoresc prin lume și să-mi văd piesele jucându-se. Am mereu, văzând aceste spectacole, sentimentul că nu mai sunt despre piesele mele. Mi-am văzut piesele jucate în peste cincizeci de limbi. Când le vezi așa, înțelegi ce înseamnă fiecare civilizație, fiecare națiune.
Despre apropiere
În nicio țară distanța dintre bărbat și femeie nu este aceeași.
Despre puterea cărților sale
Domnul Ibrahim (n.m. – din cartea “Domnul Ibrahim și florile din Coran) nu vrea să convertească pe nimeni la islamism, nici măcar o secundă.
Sunt foarte fericit că acest text s-a întâlnit cu zece milioane de oameni.
În Tel-Aviv, la teatru, acest text s-a jucat o seară în ebraică, o seară în arabă, pentru că partizanii păcii s-au folosit de această carte.
Pentru mine, cărțile trebuie să aibă un scop. O carte nu este doar un scop în sine, deși este și asta. O carte trebuie să facă viața mai bună.
Scopul artistului – al scriitorului, al actorului, al regizorului – nu este acela de a obține un “bravo”, ci un ”mulțumesc”.
E important pentru mine să pot vorbi unor oameni diferiți.
Am avut două bunici care au renunțat la școală la 14 ani, ca să muncească. Femei inteligente, dar fără posibilități financiare pentru a-și urma studiile. Deși ele nu mai trăiesc, scriu ca și cum ar trăi și ar putea să mă citească. Am avut șansa să trăiesc într-un mediu sofisticat intectual. Dar am grijă ca tot ce scriu să poată fi înțeles atât de oameni ca bunicile mele, cât și de prietenii mei intelectuali. Nu vreau să îi trădez nici pe cei care mă înconjoară, nici pe cei din mijlocul cărora vin.
Despre tristețe
Să fii fericit nu înseamnă să trăiești fără durere. Ca să fim fericiți trebuie să ne integrăm necazurile, durerea în țesuturile vieții. Când sunt trist și ascult o piesă de Mozart, care e o piesă tristă de asemenea, îmi dau seama că Mozart cunoaște tristețea, că tristețea e universală, că orice om cunoaște tristețea, că nu există viață umană fără tristețe. Cu Mozart, tristețea e frumoasă. Dacă tristețea e frumoasă, atunci trebuie să o iubesc. Să fii fericit înseamnă să accepți tristețea.
Când suntem necăjiți suntem stupizi, suntem proști de-a binelea, fiindcă ne gândim că suntem singuri în tristețea noastră.
Ce este tristețea? Înseamnă să ne gândim la ce ne lipsește. Întotdeauna ne lipsește ceva. Ne lipsește timpul, ne lipsesc banii. Există mereu ceva care lipsește, și atunci putem fi mereu necăjiți.
Despre creștini
Creștinii sunt evrei sentimentali.
Evangheliile oferă o perspectivă foarte feminină asupra lumii.
Despre muzică
Muzicienii sunt mai mult decât muzicieni. Muzicienii sunt ghizi spirituali. Muzica are puterea de a ajunge direct în inima spiritualității.
Marii muzicieni, ca Mozart, Beethoven, Bach, ne dau cursuri spirituale, sunt profesori de bucurie.
Despre bucurie
Bucuria este foarte importantă.
Există oameni dotați pentru a fi fericiți, și oameni care nu sunt dotați. Iar cei care nu sunt dotați trebuie să învețe bucuria.
Nu știu cum e în România, dar în Franța epocii noastre nu-i place bucuria. Nu o promovează, ci promovează tristețea.
Bucuria nu se raportează la vid, ci la plin.
Bucuria înseamnă fericirea de a avea ceea ce avem.
Aceeași viață în funcție de privirea pe care o aruncăm peste ea poate fi magnifică sau oribilă.
Trebuie să cultivăm bucuria.
Despre lumină
În toate cărțile mele caut lumina.
Despre dragoste și adevăr
Dragostea este ceea ce ne salvează de egoism.
A reuși în dragoste este complicat. Noi toți așteptăm ceva de la dragoste și se pare că și dragostea așteaptă ceva de la noi. Dragostea așteaptă ca noi să dovedim că ea există.
Să te îndrăgostești e ușor, dar să iubești e greu. Asta mă interesează.
Pentru mine, dragostea e mai importantă decât adevărul. Mi-am dat seama că dragostea e mai importantă decât adevărul atunci când m-am preocupat de filosofia asiatică. Filosofia asiatică e orizontală, cea occidentală e verticală. Noi venim dintr-o tradiție iudeo-creștină, și îi datorăm adevărul lui Dumnezeu. În filosofiile orientale nu există neapărat Dumnezeu, și atunci ceea ce contează nu este neapărat adevărul, ci armonia. Mi-am dat seama că eram între Europa și Asia. Da, cred că adevărul este important, dar nu cred că este mai important decât armonia.
Pentru mine, dragostea față de celălalt vine înaintea dragostei față de adevăr.
Despre Dumnezeu
Am aflat adresa lui Dumnezeu. În deșertul Sahara, în 1989. Am intrat ateu, și am ieșit credincios. Ce se întâmplase? Mă rătăcisem, și la propriu și la figurat.
Am trăit în deșert, sub stele, o noapte mistică. Mi-a schimbat complet viața. Nu știu de
ce mi s-a întâmplat mie, dar știu cum: m-am rătăcit. Înainte eram un intelectual
care țineam totul sub control, aveam o armură, atunci când m-am rătăcit, am
rătăcit și armura.
Nu eu l-am găsit pe Dumnezeu. Dumnezeu m-a găsit pe mine.
Despre suflet
A trebuit să aleg, din trei sute de copii, un băiat de zece ani pentru un rol în “Oscar și Tanti Roz”. Dar eu nu știam cum arată Oscar, fizic, știam doar cum arată sufletul lui. L-am recunoscut pe cel care trebuia să îl joace. Avea același suflet ca Oscar.
Esențialul este invizibil.
Despre teroriști
De la tată învățăm legea, fiindcă mama iubește necondiționat. Am observat din profilul teroriștilor că sunt tineri care au crescut fără tată.
Foto: Radu Sandovici
