Ce ne aduce „Toamna Clasică la Casa Artelor Dinu Lipatti”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-ne-aduce-toamna-clasica-la-casa-artelor-dinu-lipatti/

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită sâmbătă, 13 noiembrie 2021, de la 18:00, la cea de-a II-a Ediţie a Evenimentului „Toamna Clasică la Casa Artelor Dinu Lipatti”, eveniment ce se va desfăşura în Salonul de Muzică.

Un articol de Liliana Matei|9 noiembrie 2021

Acordurile muzicii clasice universale, redate de artiștii invitați ai Casei Lipatti, vor transmite emoția și melancolia acestui anotimp publicului nostru, într-un spațiu elegant, încărcat de istorie, în casa marelui pianist și compozitor Dinu Lipatti. Casa Artelor Dinu Lipatti, o bijuterie arhitectonică construită în anul 1902, este unul dintre primele proiecte ale arhitectului Petre Antonescu, autor, printre altele al unor clădiri bucureștene emblematice precum Primăria Municipiului București, Arcul de Triumf sau Banca de Investiții.

De la orele 18:00, publicul este așteptat în Salonul de Muzică al Casei Lipatti, unde va avea loc Recitalul Extraordinar de muzică clasică universală în interpretarea Bucharest Wind Ensemble, format din artiștii Irina Naneș – flaut, Valentin Ghita – oboi, Flaviu Ludușan – clarinet, Dumitru Dumitrache – corn, Ionuț Roșca – fagot. În Program au fost incluse creații de Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn, Johann Strauss, Abreu Zequinha, Claude Debussy, George Bizet, George Gershwin, Julio Sanders.

De la orele 19:00, în Salonul de Muzică, va fi proiectat filmul „Dinu Lipatti, muzică și geniu”, realizat de Mihaela Natalia Poenaru, o producție Trinitas TV în parteneriat cu Institutul Cultural Român. Filmul aduce în atenția publicului viața și opera marelui muzician român. De la casa din București și domeniul de la Fundățeanca, până la Conservatorul de la Geneva, filmul prezintă aspecte inedite despre Dinu Lipatti, unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea. Printre cei care evocă în film uriașa personalitate artistică a muzicianului se numără regretatul muzicolog și profesor Viorel Cosma, pianistul și compozitorul Corneliu Gheorghiu, prieten și coleg de studii cu Dinu Lipatti, biograful Grigore Bărgăuanu, precum și alți specialiști.

Cu o activitate care cuprinde mai mult de 50 de concerte începând cu 2013, anul înființării, Bucharest Wind Ensemble urmărește constant diversificarea combinațiilor instrumentale pentru a cuprinde astfel majoritatea genurilor camerale care se adresează instrumentelor de suflat. Ansamblul a colaborat, printre altele, cu Orchestra Națională Radio din București, Filarmonica din Chișinău, Orchestra de Cameră Radio, Filarmonica Pitești, Fundația Academia Classica (Bulgaria), Gminne Centrum Kultury w Nowogrodźcu (Polonia), Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, Uniunea compozitorilor și muzicologilor din România, Muzeul Național „George Enescu”, Fundația A.C.U.M.M. În anul 2018, cu ocazia inaugurării Casei Artelor Dinu Lipatti, la cea de-a II-a Ediție a Festivalului „I Love Lipatti” (19-25 martie 2018), Bucharest Wind Ensemble a interpretat în Premieră Mondială „Integrala compozițiilor pentru instrumente de suflat” de Dinu Lipatti. La cea de-a V-a Ediție a Festivalului „I Love Lipatti” din acest an (19-21 martie 2021), Bucharest Wind Ensemble a interpretat în Premieră Online Mondială „Integrala compozițiilor pentru instrumente de suflat” de Dinu Lipatti, Recitalul Extraordinar fiind transmis pe pagina noastră de Facebook pentru publicul nostru din întreaga lume.

Conceptul Evenimentului „Toamna Clasică la Casa Artelor Dinu Lipatti” îi aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.

Participarea la Evenimentele organizate de Casa Artelor Dinu Lipatti este posibilă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Persoanele care sunt vaccinate trebuie să facă dovadă administrării serului prin prezentarea certificatului verde. De asemenea, este obligatorie purtarea măștii, iar la intrarea în Casa Lipatti va fi măsurată temperatura participanților.

Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea.

Persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora au acces gratuit, doar cu rezervare la numărul de telefon 031 425 25 63.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).