Cea de-a 46-a ediție a Sibiu Jazz Festival aduce în program proiecte artistice inedite
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-de-a-46-a-editie-a-sibiu-jazz-festival-aduce-in-program-proiecte-artistice-inedite/

În perioada 23-29 mai are loc cea de-a 46-a ediţie a Sibiu Jazz Festival. În line- up-ul acestui an: Modern Art Orchestra (Ungaria), Trio Reijseger – Fraanje – Sylla (Olanda), Sekou Kouyate (Guinea), The Diaspora House (Israel), Dock In Absolute (Belgia, Luxemburg) sau Tangostinato (Italia). 

Un articol de Liliana Matei|13 mai 2016

Iată câteva recomandări:

Modern Art Orchestra (Ungaria) –  www.mao.hu/en/ 

Modern Art Orchestra este un big band contemporan de jazz ce se axează pe intepretarea pieselor compuse de unii dintre cei mai creativi muzicieni contemporani maghiari. În calitate de fondator și director artistic al formației, trompetistul numarul unu al Ungariei, Kornel Fekete-Kovacs a reușit să adune muzicieni de prim rang ce abordează genuri muzicale dintre cele mai diverse: jazz, pop, muzică clasică sau contemporană. MAO și-a câștigat statutul de formație creativă cu un sunet unic, ce își are rădăcina în fuziunea dintre big band-ul de jazz profesionist și aranjamentele muzicale clasice, realizate pentru orchestra de cameră. Formația a realizat nenumărate proiecte de succes, alături de muzicieni de renume internațional precum: Bob Mintze, Dave Liebman, Kurt Elling sau Wallace Roney prin Rhoda Scott, New York Voices sau Corul de Gospel Harlem.

Trio Reijseger – Fraanje – Sylla (Olanda, Senegal) – http://reijsegerfraanjesylla.com/

Ernst Reijseger – violoncel
Harmen Fraanje – pian
Mola Sylla – voce, m’bira, xalam,  knogoma

Tot la Sibiu va fi prezent și Trio-ul Reijseger – Fraanje – Sylla din Olanda. Repertoriul lor constă în cântece africane în dialect Wolof, interpretate de solistul de origine senegaleză al trupei, Mola, și liniile melodice ale lui Ernst Reijseger și Harmen Fraanje, unele dintre ele fiind compuse pentru coloana sonoră a filmelor lui Werner Herzog.
Ernst Reijseger este un maestru al violoncelului; combinând variații de Bach, cu linii de bass hard bop în stilul lui Mingus și chiar ritmuri de percuție africană. Ceilalți membri ai formației sunt la fel de talentați și originali în interpretare: pianistul Harmen Fraanje, considerat unul dintre cei mai promițători tineri pianiști din Europa, crează linii melodice imaginare prin fuziunea muzicii clasice cu jazz-ul, iar muzicianul senegalez Mola Sylla exprimă propriile tradiții culturale, printr-un timbru vocal puternic acompaniat de cateva instrumente africane originale. Rezultatul acestui mix de stiluri și tradiții este extrem de original și nu parcurge doar genuri muzicale diferite dar le și transcede. Imaginați-vă această combinație de melodii lirice și pline de sensibilitate ale pianistului olandez Harmen și stilul mereu surprinzator de “guru al improvizațiilor” specific lui Ernst. Trebuie savurat!
Sekou Kouyate (Guineea) – http://sekoukouyate.com/ 

Sekou Kouyate – kora electrica, vocal

Henrik West – chitara bas, vocal

Francis Kweku Osei – tobe, vocal

Carl Winther – pian & keyboard
Un alt nume important din festival este Sekou Kouyate, câștigător al Global Music Award – medalia de aur. De multe ori, supranumit „Jimi Hendrix al Korei” datorită riffurilor sale rapide și al sonorității fascinante, Sekou Kouyate este un artist unic. Originar din Guineea, Sekou Kouyate a obținut recunoaștere internațională, fiind cunoscut astăzi drept unul dintre cei mai talentați interpreți de electric kora, instrument muzical de origine africană. A colaborat cu artiști precum: marele pianist cubanez – Roberto Fonseca, regele parizian al funkului – Marco Prince FFF, formația de muzică zouk „Kassav” din Martinica sau rapperul new yorkez – Joe Driscoll.

Și nu în ultimul rând, la cea de-a 46-a ediție, iubitorii de jazz vor putea să savureze recitalurile formațiilor: The Diaspora House (Israel), Dock In Absolute (Belgia, Luxemburg) sau Tangostinato (Italia), precum și serile de jam sessions ce vor fi organizate în diverse locații din oraș.

INFO

Biletele și abonamentele la festival se găsesc în rețeaua EVENTIM, în librăriile Humanitas, magazinele Orange, Vodafone, Germanos și în OMV.

Mai multe detalii despre artiști și programul festivalului pe www.sibiujazz.ro sau pe www.facebook.com/sibiujazz/

30
/05
/23

Formația post-punk britanică Dry Cleaning va concerta pentru prima dată la București – miercuri, 31 mai, după ora 20, la Control Club. Cunoscută pentru stilul unic bazat pe spoken word, trupa se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent release, ”Swampy”.

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.