Interviu cu cea mai apreciată profesoară de spaniolă şi de limbă, cultură şi civilizaţie românească din Insulele Canare.
Un articol de Rhea Cristina|5 mai 2023
Are aproape 40 de ani. Este Absolventă a Facultății de Filologie Hispanică, Universitatea de Vest din Timișoara (2004). La 19 ani a venit în Spania cu o bursă Erasmus și a urmat anul al II-lea de facultate în Tarragona, la Universitat Rovira i Virgili (2002).
În 2009 a revenit, de această dată în Insulele Canare și timp de 10 ani a lucrat în Marketing & PR, continuând să susțină diferite examene și cursuri de specialitate din domeniul educațional. După această etapă din viața ei, a început să colaboreze cu diferite instituții din Spania și să predea cu succes atât româna ca limba străină, cât și spaniola, copiilor și adulților.
Rhea Cristina: Ați ajuns în Insulele Canare în anul 2009, pentru a doua oară în Spania. Cum s-a întâmplat de data aceasta?
Cecilia Stan Tomescu: Îmi doream, de când mă știu, să trăiesc la mare. În 2009 aveam 26 de ani și, cumva, am prins avânt. Am căutat joburi pe Internet și am găsit un post de fotograf pentru turiști în Fuerteventura. Știam că e o insulă care ține de Spania, dar nu aveam idee pe unde era. Am găsit-o pe Google, lângă Africa și am putut să văd câteva poze (Internetul nu era așa avansat pe atunci). Părea frumos: mare, soare și palmieri. Am plecat cu ultimii mei bani de buzunar și un bagaj de 15 kg. Când am ajuns aici, era decembrie. Am coborât din avion și a trebuit să-mi dau geaca de iarnă jos: erau 25 de grade! Am crezut că am ajuns în paradis.
Când i-am cunoscut pe cei de la firma de fotografi, au văzut că știam spaniolă și mi-au oferit pe loc să fiu un fel de secretară, care, până la urmă se ocupa de toată organizarea firmei. Mi-a plăcut foarte mult și, chiar dacă nu venisem cu gânduri serioase de a emigra, faptul că mi-a mers ca pe roate, la început, cred că m-a făcut să rămân aici.
Primii 3 ani nici nu am fost acasă, în România, iar când am mers, în vacanță, am simțit că locul meu, atunci, era pe insulă.
Am lucrat la fotografi mai bine de un an, după care am simțit nevoia să avansez, așa că am găsit un post foarte bun de PR la o firmă mare din arhipelag. Nu mai voiam un job de birou, ci să ies cât mai mult! Natura era minunată (chiar dacă monocromă, ce-i drept), însorită mereu și vezi marea din orice punct te-ai afla. Noul job era exact ce căutam! Câștigam și mai mult, am putut să-mi închiriez un mic apartament chiar pe plajă, am primit mașină de firmă și treaba mea, în esență, era să închei contracte comerciale și să mențin legăturile diplomatice între hoteluri, tur operatori și firma respectivă. Asta implica să mă plimb în lung și-n lat, pe insulă, de luni până vineri. Condusul mașinii este altă pasiune de-a mea, pe lângă relațiile sociale, așa că nu puteam fi mai fericită. Am dus-o așa vreo 8 ani, ca într-un vis frumos, până când, având deja partener localnic, am devenit mamă. Atunci, viața mea s-a dat peste cap 360º, născând prematur, la 5 luni de sarcină și a trebuit să mă reorganizez.
Rhea Cristina: Cum ați decis să reveniți la “prima dvs dragoste”, domeniul educațional, la învățământ?
Cecilia Stan Tomescu: Limba spaniolă era a doua mea natură. Încă din copilărie m-am îndrăgostit de ea. Am studiat-o în toate ipostazele: acasă, la școală, pe băncile facultății, în situații din viața de zi cu zi și în frământări lăuntrice.
În anul 2019 eram o mamă de copil prematur, care nu mai putea da ture pe insulă de luni până vineri, de dimineața până seara. Trebuia să îmbin plăcutul cu utilul, iar partea bună era că aveam deja o experiență de o decadă, nu doar în Marketing, ci în relațiile inter-umane. De asemenea, am continuat mereu să mă perfecționez prin diferite examene și cursuri de specialitate și pe domeniul meu de studiu inițial și eram profesoară cu toate actele în regulă, să zic așa. Trăiam în Spania de mulți ani și asimilasem limba, nu doar din cărți, ci și direct printre nativi. Am simțit că, dacă nu aș fi eu o profesoară bună, atunci cine?! Așa că am început să colaborez cu diferite instituții și să predau atât româna ca limbă străină, cât și spaniola, copiilor și adulților.
Am simțit că, în sfârșit îmi găsisem vocația și scopul meu pe lume.
Rhea Cristina: Trăiți de 14 de ani în Spania. Cum sunt actualmente românii din spațiul hispanic și din afara granițelor țării? Ce vă place cel mai mult în Insulele Canare?
Cecilia Stan Tomescu: În Insulele Canare am întâlnit o comunitate de români deosebiți. Oameni care au plecat din România, ca și mine, fugind de frig și în căutarea unei raze de soare pe tot parcursul anului. La început, când am ajuns aici, poate că am cunoscut o mână de români în cercul meu laboral, dar, cu timpul, am întâlnit și români cu adevărat deosebiți stabiliți aici, cum e doamna consul onorific, Alina Elena Râmaru, pe care o respect foarte mult pentru activitatea sa asiduă în sânul comunității. De asemenea, am avut onoarea să îl cunosc personal la un eveniment cultural pe Dr. Dan Munteanu Colán și nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că face parte din comunitatea românilor care trăiesc în Canare, activând ca profesor la Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că aș ajunge să trăiesc pe insule vecine cu autorul cărților după care începusem, în copilărie, să învăț autodidact limba spaniolă, fiind singurele pe piața românească la acel moment. Avem chiar și preoți ortodocși aici, în insule, și mi se pare minunat că, la peste 4000 km distanță, mă pot simți atât de aproape de România.
Rhea Cristina: Între România și Spania, unde vă simțiți acasă mai mult?
Cecilia Stan Tomescu: Pentru mine, România reprezintă rădăcinile, iar Spania sunt aripile. Mă simt bine peste tot, eu sunt aceeași oriunde m-aș afla. Cred că ”omul înnobilează locul” și nu ”locul îl face pe om”.
Rhea Cristina: Ce reprezintă pentru dumneavoastră cuvintele „România“, „limba română“ şi „poporul român“?
Cecilia Stan Tomescu: România este mama mea. Eu sunt român. Limba română este limba în care mă rog. Oricât de integrată aș fi aici (și sunt, vorbind spaniola la perfecție, având bărbat și copil spaniol), eu sunt român. E curios… în spaniolă, există 2 verbe pentru ”a fi”, care îi încurcă mult pe cei care învață limba. Verbele SER și ESTAR. Primul se folosește pentru ceea ce este menit să fie într-un anume fel; la obiecte, am putea spune ”cum vin din fabrică”: dacă masa e de lemn, nu poate fi de fier. Cel de-al doilea verb este pentru stări schimbătoare sau circumstanțe. Naționalitatea e considerată ceva veșnic, așa că e mereu cu verbul SER – a fi ”cel veșnic”. A fi român nu este o alegere, este condiția mea umană. Așa m-am născut. Și dacă mi-aș schimba naționalitatea, tot român aș fi ”din fabrică”.
Poporul român reprezintă toată cultura asimilată de mine, din naștere, până am părăsit țara, la 26 de ani. Poporul român este România aceea frumoasă, pe care o port mereu în suflet, chiar și în mijlocul Atlanticului. Poate idealizată, de multe ori, dar și reală, prin toate numele care au făcut istorie, din cele mai vechi timpuri, până azi și pentru totdeauna. Poporul este șirul îndelung de strămoși care au clădit România, așa cum o cunoaștem noi. Poporul suntem și noi, cei care vom transmite adevăratul spirit românesc mai departe.
Rhea Cristina: Sunteți profesoară de limbă, cultură și civilizație românească, în calitate de colaborator al Institului Limbii Române (din cadrul Ministerului Educației Naționale din România). Cum ați ajuns la această reușită profesională?
Cecilia Stan Tomescu: Când am aflat despre proiectul LCCR mi s-a părut extraordinară misiunea lui: profesorul să dăruiască parte din esența lui națională copiilor din familii de români sau mixte, care cresc, ori s-au născut pe alte meleaguri. Mi-am dorit din tot sufletul să particip la proiect și am reușit, în urma unui examen, să fac parte din această categorie privilegiată.
Rhea Cristina: Cât de dificil este să predați limba română spaniolilor (adulți și copii) și limba spaniolă românilor (adulți și copii)? Ce implică această muncă intelectuală?
Cecilia Stan Tomescu: Poate părea paradoxal, dar mă simt mai comod să le predau spaniolă românilor decât invers! Întotdeauna am fost de părere că un profesor nativ nu înțelege la fel de bine pașii pe care trebuie să îi parcurgă elevul, ca un profesor care i-a parcurs el însuși.
Oricum, în ambele cazuri, mi s-a demonstrat că, atât copiii cât și adulții învață mai ușor dacă reușesc să își însuflețească motivația prin metode atractive de predare și creează o relație armonioasă cu profesorul.
Rhea Cristina: Sunteți recunoscută în Insulele Canare pentru metoda dvs unică de predare și de asimilare rapidă a cunoștințelor limbii spaniole, fiind apreciată, atât de publicul larg (adulți și copii) cât și în mediul pedagogic, drept una dintre cele bune profesoare. În ce constă performanța dvs profesională?
Cecilia Stan Tomescu: Cred că ceea ce faci din suflet dă rezultate. Nu am niciun secret, ci doar multă energie, pe care încerc să o transmit și elevilor mei.
Și metoda de predare e importantă: eu am regăsit metoda cognitivă printre profesorii spanioli de elită, o metodă extraordinară, care ne ajută să le explicăm elevilor noștri intenția comunicativă care se ascunde în spatele oricărui cuvânt, expresie sau timp verbal, de exemplu. Odată ce înțelegi logic ceva, nu mai ai nevoie de liste pe care să trebuiască să le înveți pe de rost, ci, creierul creează conexiuni eficiente între ceea ce ai asimilat în mod natural și ce trebuie aplicat.
Elevii mei nu mai pierd timpul cu lecții întortocheate, care mai mult îi încurcă, ci, studiem împreună reguli esențiale, care li se fixează în memorie, prin simularea unor situații reale de viață și dialoguri deschise, alături de exerciții interactive.
Metoda mea de predare s-a dovedit a fi foarte eficientă, datorită abordării elevilor într-un stil prietenos și a ritmului dinamic de învățare, rezultatele apărând neîntârziat.
Întotdeauna mi-am dorit să le pot fi de folos și altora prin cunoștințele mele și sunt foarte bucuroasă că am găsit modul de a transmite pașii necesari care trebuie parcurși pentru a învăța o limbă străină până la perfecțiune, călătorind eu însămi pe acest drum plin de provocări, de la cap la coadă și cunoscând deja scurtăturile.
Consider că, după atâția ani de trai în Spania, profesoară fiind, a venit momentul să contribui la doborârea barierelor lingvistice dintre limba română și limba spaniolă…
