Cel mai frumos roman din lume are premiera la Unteatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-frumos-roman-din-lume-are-premiera-la-unteatru/

Teatrul Unteatru prezintă în premieră spectacolul Cel mai frumos roman din lume după Larry Tremblay, cu Nicoleta Lefter şi Ionuţ Grama, în regia Alexandrei Penciuc.

Un articol de Andrada Văsii|27 septembrie 2013

Teatrul Unteatru prezintă în premieră spectacolul „Cel mai frumos roman din lume“ după Larry Tremblay, cu Nicoleta Lefter și Ionuț Grama, în regia Alexandrei Penciuc.

Sâmbătă, 28 septembrie, la ora 19.00 și miercuri, 2 octombrie, la ora 19.00, spectatorii sunt invitați într-o lume aflată la limita dintre real și imaginar, în care regulile sunt dictate de puterea creație.

A fost odată o tânără. În ziua în care a împlinit vârsta de 16 ani, și-a tăiat codițele, pe care le purta ridicol de simetric. În clipa în care le vede dispărând în vârtejul apei din closet, simte că se petrece în ea o modificare profundă.

Din clipa aceea nu mai poate face pe fetița inocentă îmbrăcată în rochițe înflorate. Deschide un caiet și începe să scrie, fără să șteargă sau să schimbe, cel mai frumos roman din lume. Într-o zi, un străin apare la marginea satului.

Două vieţi se desfăşoară în „Cel mai frumos roman din lume“

Spectacolul după Larry Tremblay este povestea a două personaje unite într-un joc al creației, în care realul și imaginarul alternează, coexistă și se contopesc.

Sub aparența unei ședinte de terapie în care o mică scriitoare aflată în pană de inspirație este analizată de un psihiatru excentric, cei doi dezvăluie noi planuri ale realității, care se împletesc, se dezvoltă și se destramă, pe rând, ca straturile unei cepe, în căutarea esenței – adevărul pur. O poveste despre dreptul, nevoia şi puterea de a crea.

Cel mai frumos roman din lume

Afişul spectacolului

Distribuția este formată din Nicoleta Lefter și Ionuț Grama, iar regia îi aparține Alexandrei Penciuc („Cui i-e frică de Virginia Woolf?” la Godot Cafe-Teatru, „Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva” la Teatrul Odeon). Scenografia este semnată de Tudor Prodan.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Info: 

Avanpremiera va avea loc sâmbătă, 28 septembrie, la ora 19:00, iar premiera va fi prezentată în cadrul Maratonului de Teatru Independent Bucharest Fringe 2013, miercuri, 2 octombrie, la 19:00. La Teatrul Unteatru.

Foto credit: foto sus – Emilia Nicolae, foto jos – Teatrul UnTeatru, spectacolul Cel mai frumos roman din lume

30
/10
/15

„Prima călătorie aleasă de mine nu poate fi decât drumul spre mare. Spre Marea Neagră. Bucureşti – Constanţa – Mangalia. Un drum făcut de atâtea ori, cu drag şi emoţie, un drum încărcat de amintirea părinţilor mei, a concediilor făcute cu ei. Amintire a întâmplărilor din vacanţe, a întâmplărilor din tren, a oamenilor întâlniţi, a observaţiilor de tot felul” – Marina Constantinescu. Îndrăgita realizatoare tv porneşte călătoria spre mare sâmbătă, 31 octombrie, în cel de-al treilea episod al seriei Gări de poveste. Ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

30
/10
/15

Unul dintre cei mai importaní regizori români de teatru a împlinit, astăzi, 61 de ani. Născut la 30 octombrie 1954, la Cluj-Napoca, Măniuțiu a absolvit, în 1978, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ''I.L. Caragiale'' din București, specializarea regie de teatru, la clasa Cătălinei Buzoianu.

30
/10
/15

Unul dintre simbolurile teatrului și cinematografiei românești, actrița Maia Morgenstern va fi invitată la următoarea ediție Round Table București, marți, 3 noiembrie 2015, de la ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică (Str. Știrbei Vodă nr. 33).

29
/10
/15

Începând de vineri (30 octombrie 2015) filmul care a câştigat anu acesta premiul Palme d’Or, la Cannes, poate fi văzut în cinematografele din România. Jacques Audiard, regizorul lui Dheepan, este unul dintre cei mai aclamați cineaști ai momentului. Notorietatea internațională a venit odată cu filmul Un profet, câștigător al Marelui Premiu la Cannes 2009.

29
/10
/15

Cum mergi spre Teatrul Naţional “I.L.Caragiale”, Sala Media, în foaier, aripa Intercontinental, în partea stângă, pe doi pereţi faţă în faţă, nişte poze vechi, alb negru, se privesc faţă în faţă. Privirea îţi pică pe peretele din faţă, unde apare figura marelui actor Amza Pellea din filmul “Mihai Viteazu”, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Urmează poze de pe platoul de filmare la “Dacii”, din alte filme din studenţie, din teatru şi din nelipsitul „Nea Mărin”.

29
/10
/15

Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani. Am ales – fără știrea autorului - optzeci și cinci de fragmente din cărțile sale. Am colindat prin miile de pagini cosașiene pentru aceste cuvinte. Bucurați-vă de ele. Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani.

28
/10
/15

Într-o zi de 29 octombrie (1930) se năştea, la Bacău, intr-o familie din mica burghezie evreiască, scriitorul Radu Cosasu (Oscar Rohrlich), unul dintre cei mai apreciati scriitori români contemporani. Tot pe 29 octombrie avea loc premiera operei "Don Giovanni" , de Mozart, la Teatru Național din Praga, zi în care, în Olmsted County, Minnesota, venea pe lume actriţa americană Winona Ryder.

28
/10
/15

În stagiunea 2015-2016, Teatrul Nottara continuă seria spectacolelor-lectură din cadrul programului ,,Spectacolul începe cu o lectură,” program cultural asumat prin proiectul de management al directorului teatrului. Ediţiile anterioare au impus două texte care s-au concretizat în producţii teatrale: Fazanul de Georges Feydeau, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, şi Poker Face de Petr Kolečko, regia: Adela Biţică.

28
/10
/15

Orchestrele și Corurile Radio își reafirmă “promisiunea” adresată publicului la începutul acestei stagiuni, aceea de a invita la Sala Radio tineri muzicieni români care și-au desăvârșit pregătirea artistică în afara țării și sunt deja aplaudaţi pe scene din străinătate. De această dată, în concertul derulat miercuri, 4 noiembrie  (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului său, CRISTIAN BRÂNCUȘI, vă oferă şansa de a asculta la Bucureşti pe unul dintre apreciaţii pianişti români ai noii generaţii, într-un concert 100% MOZART.