Cel mai scump tablou furat din lume
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-scump-tablou-furat-din-lume/

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

Un articol de Dana Ionescu|9 mai 2021

Pe 18 martie 1990, doi hoți deghizați în polițiști au pătruns neobservați în Muzeul Isabella Stewart Gardener din Boston, Massachusetts și au schimbat destinul unor capodopere. De fapt, așa anonimi cum au rămas, au reușit ceea ce unii specialiști consideră că a fost cel mai mare jaf din istoria artei moderne.

Nu e greu să ni-i imaginăm pătrunzând în incinta instituției amintite, amenințând paznici, legându-i, păcălind sistemul de securitate și înșfăcând tablourile din preajmă – după unii investigatori, la întâmplare, după alții, urmând un plan bine stabilit. Prada e celebră: câteva schițe de Edgar Degas și două dintre cele mai cunoscute și cele mai scumpe tablouri dispărute din toate timpurile: „Furtună pe Marea Galileei”, singurul peisaj marin pictat vreodată de Rembrandt von Rijn, și „Concertul” lui Johannes Vermeer, estimat la 250 de milioane de dolari, probabil cel mai scump tablou din lume. Estimată la 500 de milioane de dolari, valoarea jafului intrat în istorie a determinat și o recompensă pe măsură: 5 milioane de dolari oferite de FBI celui care va furniza informații prețioase despre autorii infracțiunii. De atunci au trecut însă peste treizeci de ani, iar ei și capodoperele furate rămân de negăsit.

Numărându-se printre cele 36 de picturi ale lui Vermeer care s-au păstrat până în vremurile noastre, „Concertul” nu a dus deloc o existență plictisitoare. Învingător, duce acum o viață secretă, departe de ochii privitorilor. Ascunsă, existența lui nu face decât să stârnească imaginația. Ce se știe din povestea acestui faimos tablou pictat de maestrul olandez care a înfățișat ca nimeni altul lumina și a compus personaje misterioase?

Trei muzicieni din burghezia olandeză și instrumentele lor, într-o capodoperă încheiată, din câte se pare, în 1664, ce a confirmat copleșitor iscusința unui artist care a întrecut generația din care făcea parte. Ciudat este că, în ciuda reușitei recunoscute, în ciuda calităților sale unice, în pofida forței sale copleșitoare, despre acest tablou avea să se vorbească din ce în ce mai admirativ abia la peste un secol de la apariția lui într-un atelier întunecos.

Două femei și un bărbat într-o sală de muzică, unde se configurează o atmosferă echivocă. Remarcată de toți criticii de artă, ambiguitatea din „Concertul” – pe care Tracy Chevalier, autoarea cunoscutului roman „Fata cu cercel de perlă” și-l închipuie în lucru pe șevaletul artistului la aceeași vreme când acesta picta exact „Fata cu cercel de perlă” – lasă deschise mai multe căi de interpretare. O scenă de interior, dintr-o zi pe care puteam să ne-o imaginăm banală,  trei personaje și relațiile dintre ele, pe care nu ale putem desluși, o muzică pe care nu o auzim, un fundal cu aluzii care ne ajută să construim o situație. Și, desigur, aceeași subtilitate în folosirea luminii, aceeași finețe în configurarea compoziției.

Cum o fi trăit „Concertul” până la sfârșitul secolului al XIX-lea nu prea avem cum să știm. Ce știm este că în 1892, la o licitație desfășurată la Paris, el a fost cumpărat cu 5 000 de dolari de o colecționară de artă din America. Și a ajuns la loc de cinste în galeria de artă a acestei, aflată la Boston și purtând numele colecționarei filantroape: Isabella Stewart Gardener.

Să sperăm că, așa învăluit în mister cum insistă să rămână, tabloul își va trăi mai departe viața lui secretă. Pentru iubitorii de artă, ipoteza că, necunoscându-i valoarea, hoții panicați l-au distrus imediat ce l-au furat din muzeu e un adevărat dezastru. Dar, cum nebănuite sunt căile artei, poate că și necunoscutul în care a dispărut această creație inestimabilă se va risipi cândva și „Concertul”, cel mai scump tablou furat din lume, va ieși la lumină.

02
/09
/19

"Știți ceva? Dat fiind că, așa am citit, Facebook-ul e un drog, iar eu am nevoie de o doză nouă, vin încă de săptămâna asta cu un nou artist pe-aici. Nu de alta, dar curând începe FILIT, iar zidul meu virtual va trebui să facă față cu brio evenimentului. Așa încât poftim ce-mi vine să zic acum: IRLO. Adică acel IRLO pe care mai toată lumea îl cunoaște ca muralist, cum îi place (și) lui să-și spună." - Lucian Dan Teodorovici

26
/08
/19

Artistul spaniol Lidó Rico vine în premieră la București, pe 4 septembrie 2019 pentru a deschide expoziția Brain inside(out) la Galeriile Carol, începând cu ora 18.00. Sculpturile lui Lidó Rico au la bază studii neurologice amănunțite, expuse în întreaga lume, lucrările sale au stat alături de cele ale lui Damien Hirst.

26
/08
/19

"Du-te! Îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o şi vei cunoaşte, astfel, într-adevăr, sinele cerului." - Constantin Brâncuși. Turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroșani, Coloana (cu o înălțime de 29, 35 metri) a fost inaugurată la 27 octombrie 1938.

21
/08
/19

„Cultura de masă în Epoca de Aur - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” este un proiect de cercetare ce prezintă și analizează politicile culturale din perioada lui Nicolae Ceaușescu, declinat în expoziție și publicație. Lansarea cărții omonime are loc pe 23 august 2019 la ora 11.00, în expoziția găzduită de Muzeul Nicolae Minovici București.

14
/08
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari va oferi, în premieră, iubitorilor de artă șansa de a admira expozițiile, în cadrul unor tururi nocturne. Experiența vizitării pe timp de noapte a Pavilionului va include, pe lângă tururi ghidate, sesiuni de pictură live (o lucrare de artă creată sub ochii vizitatorilor) și muzică live. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

13
/08
/19

În luna august Happy Cinema București prezintă trei documentare din seria “Expoziții pe marele ecran”: din 16 august Van Gogh & Japan, din 23 august Young Picasso și din 30 august Goya: Visions of Flesh and Blood.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

31
/07
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, va găzdui, în premieră, un pavilion dedicat exclusiv artei secolului XXI: Pavilionul Supercontemporan. „Young Blood. Arta timpului tău”, curatoriat de Mihai Zgondoiu. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.