Cele mai căutate teatre bucureștene în 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-cautate-teatre-bucurestene-in-2016/

Teatrul Naţional şi Ţăndărică sunt teatrele bucureştene care au vândut cele mai multe bilete în 2016, potrivit cifrelor obţinute de Agenţia de presă News.ro de la mai multe instituţii de profil din Bucureşti. TNB-ul a vândut, anul trecut, 160.000 de bilete, la care se adaugă alte câteva zeci de mii de invitaţii la spectacolele sale.

Un articol de Petre Ivan|9 februarie 2017

Între premierele anului 2016 la TNB se numără „Recviem”, de Alexandru Dabija, după Matei Vişniec, „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”, după un roman de Mark Haddon, în regia lui Bobi Pricop, „Medeea, mama mea”, de Ivan Dobcev, şi „Regele Lear”, de William Shakespeare, regizat de David Doiashvili, cu Mihai Constantin în rolul principal.

Pe locul al doilea se află Teatrul Ţăndărică – Teatrul de animaţie Bucureşti. Spectacolele de aici au adus, anul trecut, 80.000 de plătitori de bilete, cu 30.000 mai puţini decât în 2015, când, potrivit declaraţiilor directorului instituţiei, Teatrul Ţăndărică a avut 110.115 de spectatori plătitori de bilete.

Teatrul de Comedie a vândut 48.000 de bilete în 2016, an în care a înregistrat şapte premiere, între care s-au numărat spectacolele „Micul prinţ”, regizat de Alexandru Dabija, „Nina  sau despre fragilitatea pescăruşilor împăiaţi”, după Matei Vişniec, de Alexandru Maftei, şi spectacolul muzical „Îmblânzirea scorpiei”, după Shakespeare, de Gelu Colceag.

Teatrul Nottara, a cărui trupă a jucat în diverse spaţii, sediul fiind închis mai bine de zece luni, timp în care a fost clarificată starea imobilului, a vândut 40.000 de tichete. Unul dintre cele mai importante evenimente ale anului trecut care au avut loc aici a fost Festivalului Internaţional de Teatru FEST(IN) pe Bulevard, care a avut loc în luna octombrie, la revenirea în sediu.

Agenţia de presă amintită a solicitat informaţii legate de numărul biletelor vândute în 2016 şi teatrelor Bulandra, Evreiesc, Mic şi Excelsior, însă reprezentanţii acestora nu au dat curs solicitărilor.

Foto: teatre bucureștene – tnb.ro

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.