Cele patru statui de la Universitate, așa cum nu au mai fost văzute niciodată
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-patru-statui-de-la-universitate-asa-cum-nu-au-mai-fost-vazute-niciodata/

Proiectul de punere în lumină (şi umbră) a monumentelor face parte din conceptul expoziţiei de sculptură românească din cadrul Art Safari 2019: „REPVBLICA. Despre umbre în sculptură”.

Un articol de Liliana Matei|13 septembrie 2019

Din 12 septembrie, celebrele statui de la Universitate pot fi admirate într-un altfel de decor, așa cum nu au mai fost văzute până acum. Punerea în lumină (și umbră) a statuilor, aflate în proximitatea Palatului Oscar Maugsch BCR, face parte din conceptul amplei expoziții de sculptură românească ce va fi găzduită de Pavilionul de Artă București — Art Safari: „REPVBLICA. Despre umbre în sculptură”.

Expoziția este realizată ca o privire antologică și analitică asupra sculpturii din România și va aduce împreună nume semnificative, prin opere provenite din muzeele românești și din importante colecții private. Art Safari București, un eveniment susținut de Primăria Municipiului București prin Expo Arte, își deschide porțile între 27 septembrie și 6 octombrie 2019, la Palatul Oscar Maugsch BCR.

Statuile din Piața Universității, parte a planului de înfrumusețare a orașului cu monumente publice din secolul al XIX-lea

Proiectul de punere în lumină (și umbră) a celor patru statui de la Universitate își propune să le dezvăluie trecătorilor o parte din istoria unor monumente emblematice pentru București, dar și o altfel de perspectivă asupra acestora: statuia Mihai Viteazul, autor Albert-Ernest Carrier-Belleuse (FR), inaugurată în 1874, Ion Heliade-Rădulescu, autor Ettore Ferrari​ (IT)​, inaugurată în 1879, Gheorghe Lazăr, autor Ion Georgescu (RO), inaugurată în anul 1886 și Spiru Haret, autor Ion Jalea (RO), inaugurată în 1936.

Toate cele patru statui din acest spațiu au făcut parte dintr-un plan de înfrumusețare a orașului cu monumente publice.

Pavilionul Central „REPVBLICA. Despre umbre în sculptură”, susținut de PIATRAONLINE, este conceput ca o meditație poetică despre sculptură și umbră, în diferitele lor ipostaze, prin salturi diacronice între antichitate și modernitate. Echipa curatorială a Pavilionului Central este compusă din Călin Dan, directorul general al Muzeului Național de Artă Contemporană (curator), Celia Ghyka (cercetare curatorială) și Sandra Demetrescu (asistent curator).

Dintre artiștii selectați reținem nume sonore precum: Dimitrie Paciurea, Hans Mattis-Teutsch, Irina Codreanu, Cornel Medrea, Frederic Storck, Constantin Baraschi, Oscar Han, Milița Petrașcu, Mac Constantinescu, Ion Irimescu, Zoe Băicoianu, Ion Jalea și mulți alții. 

REPVBLICA. Despre umbre în sculptură” este o expoziție al cărei element central este UMBRA, care reprezintă o dematerializare a obiectului sculptural în favoarea unei esențializări a ideii incorporate, dar și un indicator de memorie emoțională. Umbrele sunt în literatura antică întruchipări ale sufletelor celor morți; umbrele mai sunt – să nu uităm – elementul dramatic central din dialogul Republica al lui Platon. Cred că sculptura este mediul care exprimă cel mai bine traumele cu care se confruntă societatea contemporană, traume moștenite istoric, dar și traume specifice, aparținând prezentului”, a declarat Călin Dan, curatorul Pavilionului Central „REPVBLICA. Despre umbre în sculptură”.

Credem cu tărie că fiecare companie ar trebui să dea ceva înapoi societății în care activează, să contribuie la crearea unei societăți mai bune și mai educate. Noi am ales să încurajăm cultura, prin susținerea Pavilionului Central „REPVBLICA. Despre umbre în sculptură”, din cadrul Art Safari București. Ne bucură și vom continua să susținem astfel de inițiative care facilitează accesul unui public cât mai larg la o formă atât de interesantă și complexă de artă, cum este sculptura, și contribuie, totodată, la dezvoltarea unei noi generații de artiști în țara noastră”, a declarat Mariana Brădescu, Managing Partner PIATRAONLINE.

Pe lângă expoziția de sculptură găzduită de Pavilionul Central, Art Safari București 2019 va găzdui, pe o suprafață de 10.000 mp, cea mai mare expoziție dedicată pictorului Nicolae Tonitza din ultimii 50 de ani, o expoziție dedicată artei Supercontemporane, o expoziție dedicată artei chineze contemporane și programele educaționale Art Safari Kids și Art Talks. Arhitectul Art Safari este Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneția, începând cu ediția 2016 și până în prezent.

Biletele și abonamentele la cel mai mare eveniment dedicat artei din România vor putea fi achiziționate cu un discount de 30% pe artsafari.ro.

Pavilionul de Artă București – Art Safari se desfăoară sub patronajul Primăriei Municipiului București și CNR UNESCO este un eveniment cultural unic ca structură, concept și amploare din România. Art Safari a înregistrat 125.000 de vizitatori în primele cinci ediții. Mai multe detalii: www.artsafari.ro.

 

14
/12
/16

O schiță anterior necunoscută a lui Leonardo da Vinci a fost evaluată la suma de 15,8 milioane de dolari, după ce a fost adusă la o casă de licitații franceză de către un medic pensionar. Casa de licitație Tajan a precizat că desenul, unul dintre cele opt făcute de artistul renascentist Sfântului martir Sebastian, este o "descoperire extraordinară".

08
/12
/16

Considerată o revelație a cinematografiei europene, actrița Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziția “Colentina”, care va fi vernisată joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din București.

08
/12
/16

Un tablou al pictorului belgian James Ensor, "Squelette arrętant masques" ("Schelet oprind măștile"), a fost achiziționat, miercuri, pentru suma de 7,4 milioane de euro, un record mondial pentru o lucrare a artistului, în cadrul unei vânzări organizate de casa de licitații Sotheby's la Paris

07
/12
/16

Proiecția filmului „Biserici de lemn din România – un documentar”, va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 12, la Cinemateca Eforie din București. Filmul se proiectează în cadrul celei de-a XI-a ediții a IPIFF – „Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți”.

06
/12
/16

Pentru a celebra aniversarea a 60 de ani de existenţă, Comisia Naţională a României pentru UNESCO organizează proiectul „Porţi deschise la CNR UNESCO”. În cadrul acestuia, se vor desfăşura, la sediul din str. Anton Cehov nr. 8, până pe 15 decembrie, o serie de evenimente care să aducă în atenţia publicului rolul UNESCO în promovarea colaborării între naţiuni prin cultură, educaţie, ştiinţă, comunicare şi informare.

04
/12
/16

Începând cu data de 8 decembrie 2016, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va fi deschisă publicului expoziţia „Andy Warhol și Slovacia” - eveniment de amplă rezonanță culturală ce marchează încheierea președinției rotative a Slovaciei în cadrul Consiliului Uniunii Europene (iulie-decembrie 2016).

12
/11
/16

Muzeul Național de Artă al României ne invită, începând cu 16 noiembrie, la o expoziție-medalion, dedicată lui Ștefan Luchian (1868 - 1916), de la moartea căruia se împlinesc o sută de ani. „Punte între două lumi – Florile lui Luchian” deschide programul medalioanelor tematice care vor fi incluse periodic în expozițiile permanente ale MNAR.

03
/11
/16

În seara în care am văzut Dorian am vrut să-i cer iertare tehnologiei pentru dățile în care am hulit-o, din conservatorism, și pentru acelea în care am profitat de ea în scopuri pur egoiste. Am reevaluat tehnologia, fie și pentru o oră, cea în care dansul și teatrul s-au unit într-un altfel de spectacol, pe scena de la UNTEATRU.

19
/10
/16

Într-un context în care dansul contemporan are din ce în ce mai multă vizibilitate în peisajul artistic din România, Asociaţia Culturală Control N anunţă un nou spectacol: Dorian, creat de Oana Răsuceanu în jurul unui singur actor-dansator (George Albert Costea), prin îmbinarea dansului contemporan cu proiecţii multimedia. Dorian va fi itinerat în patru spaţii de joc, din patru oraşe diferite: Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Ploieşti.

10
/10
/16

Tabloul “Nickelodeon”, realizat de artistul român Adrian Ghenie, a fost vândut pentru suma de 9 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate săptămâna trecută la Londra, de casa de licitaţii Christie’s, fiind vorba de un record absolut pentru pictorul român. Tabloul ictat în 2008 a fost expus şi anul trecut la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti.

30
/09
/16

Mai multe evenimente dedicate artei contemporane vor fi organizate, în această noapte, cu ocazia celei de a zecea ediţii a Noapţii Albe a Galeriilor (NAG), în București și în alte nouă orașe din țară. Alături de București, la NAG#10 participă Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.