Charles Aznavour a sărbătorit împlinirea vârstei de 90 de ani pe scenă
https://www.ziarulmetropolis.ro/charles-aznavour-a-sarbatorit-implinirea-varstei-de-90-de-ani-pe-scena/

Charles Aznavour şi-a sărbătorit împlinirea vârstei de 90 de ani, joi, pe o scenă berlineză. Artistul a declarat că preferă să se gândească la următoarele sale concerte, cărţi şi cântece, la care lucrează „în fiecare zi”.

Un articol de Petre Ivan|23 mai 2014

Fiu al unui cuplu de migranţi armeni, Charles Aznavour s-a născut  pe 22 mai 1924, la Paris. Artistul care şi-a început cariera în urmă cu 81 de ani, la vârsta de nouă ani, detestă atât ideea de a sufla în lumânările de pe tort, cât şi ideea retragerii sale din activitate, notează Mediafax.

Charles Aznavour nu se mulţumeşte cu câteva apariţii rare, pentru a-şi pigmenta oarecum viaţa de pensionar care trăieşte confortabil, ci continuă să străbată lumea întreagă, făcând de fiecare dată săli pline la concertele sale. După Berlin, artistul va cânta în această vară la Frankfurt, Londra, Varşovia, Barcelona şi Roma, iar apoi, în toamnă, la Moscova şi Anvers.

Scrie versuri în fiecare zi, adeseori un cântec pe zi

Cel mai recent album al său cu cântece originale, „Toujours”, a fost lansat în 2011, iar Aznavour, care nu ezită să se înconjoare de garda tânără din muzica franceză, spune că scrie „versuri în fiecare zi, adeseori un cântec pe zi”.

În acest moment, artistul francez lucrează la două romane şi la o continuare a memoriilor sale. Al treilea volum din ciclul său de memorii, „Tant que battra mon coeur”, a fost publicat în toamna anului trecut.

Casa de discuri Universal a lansat cu această ocazie o ediţie aniversară cu 90 de cântece ale legendarului artist, editate pe patru CD-uri, care cuprind unele dintre cele mai celebre piese lansate de Charles Aznavour: „La Bohème”, „La Mamma”, „Mes emmerdes”, „Les Comédiens”, „Emmenez-moi”, „For me formidable”.

O integrală ce regrupează toate înregistrările de studio ale cântăreţului, lansate între 1948 şi 2011, adică 32 de albume, va fi la rândul ei publicată în aceste zile.

Foto cu Charles Aznavour – wikipedia

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

21
/08
/23

Organistul Eduard Antal va interpreta un aranjament inedit al celebrei Bohemian Rapsody, hitul trupei Queen din 1975 , pe orga din Biserica Neagră din Brașov, sâmbătă, 26 august, de la ora 18:00, în cadrul stagiunii Organ Nights.Programul concertului conține și alte lucrări scrise pentru ”Regina instrumentelor” compuse de Joseph Rheinberger, Maurice Duruflé, Jean Langlais sau Rachmaninov.

18
/08
/23

7.100 de spectatori la Concertele Corului Național de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin” dirijate de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, alături de actorul Marius Manole, peste 8.000 de participanți la recitalurile Cantus Mundi susținute de copii și formațiile VUNK, Zoli Toth, The Mono Jacks, Lora, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu și Emeric Imre, sunt numai câteva din rezultatele celei de-a doua ediții a Turneului AVE MARIA, co-producție a Corului Madrigal și a Primăriei Constanța.

18
/08
/23

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de șase zile, între 10 și 15 august 2023, în șapte locații din oraș și în două localități din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte, jam-sessions, petreceri, ateliere muzicale, târg de viniluri, filme muzicale și documentare biopics la Cinema Astra, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

17
/08
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor pregăti 22 de tineri din întreaga lume, care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest fel din România, care se va desfăşura pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

14
/08
/23

La împlinirea a 15 ani (pe data de 15 august) de la înființarea Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, proiect creat și coordonat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Orchestra Română de Tineret a fost pentru a șaptea oară invitată la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume.