-->

Charles Castronovo alături de Cellia Costea în „Don Carlo” și baletul „Coppelia”, la ONB
https://www.ziarulmetropolis.ro/charles-castronovo-alaturi-de-cellia-costea-in-don-carlo-si-baletul-coppelia-la-onb/

Săptămâna Mare dinaintea Paştelui Ortodox îi aduce pe scena Operei Naţionale Bucureşti pe tenorul de renume internaţional Charles Castronovo şi una dintre vocile importante din România, soprana Cellia Costea în spectacolul de operă „Don Carlo” de Giuseppe Verdi, şi spectacolul de balet „Coppélia” de Léo Delibes.

Un articol de Petre Ivan|18 aprilie 2022

Marți, 19 aprilie, începând cu ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul cu opera „Don Carlo” de Giuseppe Verdi. La Pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

Recunoscut internațional ca unul dintre cei mai buni tenori lirici ai generației sale, Charles Castronovo s-a afirmat în majoritatea teatrelor de operă de prestigiu din lume, cum ar fi New York Metropolitan Opera, Royal Opera House Covent Garden, Opera de Stat din Viena, Opera de Stat din Berlin, Opera din Paris, Opera de Stat din Bavaria, Munchen, Theatre Royale de la Monnaie, Bruxelles și multe altele, inclusiv la Festivalurile de la Salzburg și Aix en Provence. Repertoriul său se întinde de la marile roluri de tenor ale lui Mozart din „Don Giovanni”, „Cosi Fan Tutte” și „Flautul fermecat”, până la Edgardo din „Lucia di Lammermoor”, Nemorino din „Elixirul dragostei” și Alfredo din „La Traviata”. În ultimele stagiuni, Castronovo s-a bucurat de foarte multe aprecieri pentru interpretările sale ca rolul principal în Faust, Romeo din „Romeo și Julieta”, Ducele din „Rigoletto”, Rodolfo din „La Boheme” și Tom Rakewell din „The Rakes Progress”. A interpretat rolul principal în premiera mondială a operei lui Daniel Catan, „Il Postino”, alături de Placido Domingo, pe scenele din din Los Angeles, Paris și Santiago.

 

Cellia Costea, soprană română afirmată într-o importantă carieră internațională, a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, secția Canto și s-a stabilit în Grecia unde activează ca solistă a Operei din Atena. Interpretează un vast repertoriu cuprinzând roluri din opere precum: „Le nozze di Figaro” (Contessa Almaviva), „Don Giovanni” (Donna Elvira) de Mozart, „Faust” (Marguérite) de Gounod, „Il Trovatore” (Leonora), „Simon Boccanegra” (Amelia/Maria), „I Vespri siciliani” (Elena), „Don Carlo” (Elisabetta), „Aida” (rolul titular) de Verdi, „La Bohème” (Mimì), „Tosca” (Floria Tosca), „Madama Butterfly” (Cio Cio San), „Turandot” (Liù) de Puccini, „Cavalleria rusticana” (Santuzza) de Mascagni, etc. S-a afirmat cu succes pe scene de prestigiu precum Wiener Staatsoper, Gran Teatre del Liceu di Barcelona, Arena din Verona și în teatrele din Berlin, Frankfurth, Hanover, Stuttgart, Amsterdam, Oslo, Marseille, Nice, Catania, Ancona, Firenze, etc.

Cellia Costea

Distribuția reprezentației din 19 aprilie: Don Carlo – Charles Castronovo (invitat), Elisabetta de Valois – Cellia Costea (invitată),  Filippo II – Ion Dimieru, Rodrigo, marchese di Posa – Adrian Mărcan, Principessa d’Eboli – Mihaela Ișpan, Grande Inquisitore – Marius Boloș, Il frate – Filip Panait, Tebaldo – Cristina Eremia, Conte di Lerma – Valentin Racoveanu, Una voce dal cielo – Andreea Novac. Cu participarea Orchestrei, Corului și Ansamblului de Balet al Operei Naționale București.

Charles Castronovo

Miercuri, 20 aprilie, vă invităm la spectacolul de balet „Coppélia” de Léo Delibes, în regia și coregrafia Corinei Dumitrescu. „Coppélia”, balet capodoperă a lui Léo Delibes, considerat unul dintre modelele clasice ale genului coregrafic, vine să întregească și să diversifice repertoriul Companiei de Balet a Operei Naționale București. La mai bine de un secol de la premiera mondială, „Coppélia” își păstrează forța de expresie, fiind reprezentat în diverse variante pe scenele multor teatre din lume.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

18
/08
/23

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de șase zile, între 10 și 15 august 2023, în șapte locații din oraș și în două localități din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte, jam-sessions, petreceri, ateliere muzicale, târg de viniluri, filme muzicale și documentare biopics la Cinema Astra, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

17
/08
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor pregăti 22 de tineri din întreaga lume, care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest fel din România, care se va desfăşura pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

14
/08
/23

La împlinirea a 15 ani (pe data de 15 august) de la înființarea Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, proiect creat și coordonat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Orchestra Română de Tineret a fost pentru a șaptea oară invitată la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume.

11
/08
/23

De la muzică renascentistă și barocă la folclor tradițional georgian și momente de improvizație: Seria de concerte de la miezul nopții din cadrul ediției din acest an al Festivalului Internațional George Enescu vine cu 11 propuneri de recitaluri de neratat, pe scena Ateneului Român. Concertele nocturne sunt programate în vinerea, sâmbăta şi duminica, de la 22:30, între 1 si 23 septembrie, cu o singură excepţie: concertul pe care Corul Naţional de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” îl va susţine joi, 7 septembrie.

11
/08
/23

Copilăria și basmul sunt elemente către care ne întoarcem inevitabil, de fiecare dată când simțim nevoia de joc și aventură. Bucium este formația care ne încurajează să aruncăm o privire de ansamblu în imaginația pe care o aveam când eram mici, nelăsând acea stare, pe care adesea o trecem cu vederea în viețile noastre agitate, să dispară. De aceea, în spiritul unei stări de suflet ușoare și a unei dorințe arzătoare de aventură muzicală, seria „Light Sessions” le predă ștafeta celor de la Bucium pe 16 august.

10
/08
/23

Cea de-a treia ediție a festivalului The Jazz Cave va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023. O experiență muzicală într-un decor impresionant, festivalul aduce peste 20 de formații din Europa și de peste ocean, care vor bucura publicul cu concerte de jazz și alte stiluri muzicale, ce se vor desfășura pe două scene - Peștera Innerland și Zănoaga Dreamland.