„CHARLESTON”, proiectat la Vilnius, Viena, Istanbul și Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/charleston-proiectat-la-vilnius-viena-istanbul-si-londra/

„Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu, îşi continuă periplul festivalier, în aşteptarea premierei româneşti din iunie. Filmul a fost proiectat la finalul acestei luni la Festivalul de la Vilnius, „Kino Pavasaris”, pentru ca în aprilie, „Charleston” să ajungă în competiţia destinată filmelor de debut a Festivalului Let’s CEE Viena şi în secţiunea „Young Masters” a celei de-a 37-a ediţii a Festivalului international de la Istanbul.

Un articol de Petre Ivan|28 martie 2018

Pe 22 aprilie, „Charleston” va fi proiectat în cadrul Galei de închidere a celei de-a 14-a ediții a Festivalului de Film Românesc de la Londra, eveniment organizat de Profusion International în parteneriat cu Curzon Cinemas și cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Charleston

Andrei Crețulescu

„Charleston” e povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi, un love story neconvențional cu parfum  retro, un cocktail pop condimentat cu umor negru, emoție, un soundtrack eclectic și chiar un intermezzo dansant.

Din distribuția filmului fac parte Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Ana Ciontea, Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Dorian Boguță, Gabriela Popescu, Adrian Titieni, Andreea Vasile, Gavril Pătru, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Sergiu Costache, Claudiu Dumitru, Letiția Vlădescu, Vlad Galer și Alina Berzunțeanu.

Filmul lui Andrei Crețulescu  este o producție româno-franceză între ICON Production și Les Films du Tambour, realizată în coproducție cu .Mille et Une. Films și Wag Prod, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, The Group, Publicis Groupe, Region Bretagne, Rennes Metropole, în asociere cu Kinosseur, Wearebasca, Digital Cube și cu participarea HBO Europe.

Producătorii filmului sunt Velvet Moraru, Marie Legrand, Rani Massalha și Andrei Crețulescu. Agentul internațional de vânzări al filmului este compania franceză Versatile. Promovarea media este asigurată de compania ROLLERCOASTER PR.

„Charleston”, despre care Cineuropa spune „mai rar un film românesc cu un asemenea potențial de public”, a avut premiera mondială în competiția oficială a Festivalului de Film de la Locarno 2017. Filmul este distribuit în România și Republica Moldova de Kinosseur și va fi lansat în cinematografe pe 8 iunie 2018.

Foto: „CHARLESTON”  – facebook

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.