Charlie Chaplin a triplat audienţa TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/charlie-chaplin-a-triplat-audienta-tvr-2/

Charlie Chaplin demonstrează, încă o dată, că geniul său este nemuritor. Filmul „Luminile oraşului“, în care el joacă rolul „Micului vagabond”, a înregistrat valori triple ale audienţei comparativ cu săptămânile în care TVR 2 a difuzat alte programe pe acelaşi interval orar.

Un articol de Petre Ivan|20 mai 2014

Sub titlul „Integrala Chaplin”, din 17 mai, TVR 2 a demarat difuzarea celor mai importante filme ale sale, pentru a marca împlinirea în 2014 a 100 de ani de existenţă a celebrului personaj Charlot şi împlinirea a 125 de ani de la naşterea celui care i-a dat viaţă, actorul Charlie Chaplin.

Primul film al acestei serii a fost Luminile oraşului – un film mut, alb-negru, din 1931. Pe intervalul de emisie al filmului (18.30-20.00), numărul mediu al telespectatorilor înregistraţi la nivel naţional de TVR 2 a fost de 250.000, de trei ori mai mult faţă de media aceluiaşi interval al celor patru zile de sâmbătă din luna aprilie (care a fost de 80.000).

TVR 2 a obţinut cu acest prim film, la nivel naţional, un rating mediu de 1,4% şi o cotă de piaţă medie de 3,8%. Prin comparaţie, în cele patru sâmbete din luna aprilie, când au fost difuzate alte programe, valorile medii pe intervalul 18.30 – 20.00 au fost de 0,4% rating şi 1,1% cotă medie de piaţă.

Totodată, audienţa TVR 2 demonstrează că ceea ce a declarat marele Chaplin în 1931 este valabil şi după atâtea zeci de ani.

Luminile oraşului a fost realizat la trei ani după lansarea în America a primului film vorbit, aşa că Charlie Chaplin a fost întrebat de ce nu a recurs în filmul său la noua tehnologie. Răspunsul lui a fost scurt şi cuprinzător: „Cuvintele nu sunt felul micului vagabond de a se exprima. Limbajul corporal ţine loc de cuvinte”.

Foto: Charlie Chaplin şi Luminile oraşului – Cinemagia

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.