Chip de foc. Răzbunarea
https://www.ziarulmetropolis.ro/chip-de-foc-razbunarea/

Festivalul Naţional de Teatru “Toma Caragiu” a propus într-o marţi, la Ploieşti, evitând cu eleganţă cele trei ceasuri rele prevestite de mai de mult, premiera spectacolului “Chip de foc” (“Fireface”), după un text absolut nebun al dramaturgului german Marius von Mayenburg (42 de ani).

Un articol de Andrei Crăciun|19 iunie 2014

Știam în mare despre ce fel de spectacol vorbim – unul în care doi adolescenți, piromani, incendiază lumea, mergând până la uciderea părinților personali cu strașnice lovituri de ciocan în moalele capetelor.

Am făcut, chiar în atare condiții, imprudența să merg însoțit de mama mea. N-a fost poate cea mai reușită invitație, mai ales că la un moment determinat, pe scenă pătrunde un bărbat cu pantalonii în vine (un motociclist cam tăntălău, de care se râde îndelung) care anunță, candid, că ar cam vrea să „călărească“ ceva.

Chip de foc

Ionuţ Vişan, într-o scenă din spectacolul „Chip de foc“

Chiar și așa, mama, în înțelepciunea cu care de mult m-a obișnuit, n-a disprețuit modernitatea, jocul tineretului, ba chiar a apreciat efortul actorilor Ionut Vișan, Florentina Năstase (pe care o remarcasem, nu de mult, în “Elevator”, la Mignon, în București), Delia Nartea, Ioan Coman, Cristian Popa.

A admis, totodată, că n-a înțeles în întregime mesajul piesei și, deși profesoară de matematici, nicidecum de limbă și literatură română, m-a întrebat inevitabilul “ce a vrut să spună autorul?”. Am tăcut, cerând răgazul unei reflecții. Am reflectat. Iar acum sunt în măsură să scriu cele ce urmează.

Chip de foc, în regia lui Vlad Cristache, e o provocare, nu decadentă, ci utilă, o răzbunare care vine din necesitate, ceea ce nu o face mai puțin răzbunare, un show insolent, provoacă, intrigă, fără neapărat să instige.

Nu este, probabil, adecvat cu publicul îndeobște conservator al teatrelor, mai ales al celor din provincie. Dar cineva trebuie să joace și adevărul lui Marius von Mayenburg. Iar adevărul acestui bavarez cu o privire destul de fixă este acesta: lumea trebuie să dispară, lumea a apărut din foc și se dizolvă la loc în foc (refren rock, cântat chiar pe scenă, dar fără priză la spectatori), familia este, de cele mai multe ori, o constrângere, o absurditate, o oroare.

Menirea

Copiii incestuoși din această piesă de teatru (căci, da, se întrepătrund și sexual) nu sunt o glumă simplă și nici sinistră. “Chip de foc” este, evident, un act de revoltă, nu e expusă aici o oarecare piromanie a unor dezaxați. Glasul autorului nu e niciodată altfel decât aspru cu universul întreg.

Și nu-mi pot opri retorica – de ce ar fi altfel? Și dacă Marius von Mayenburg are dreptate? Dacă lumea chiar a ajuns atât de detestabilă? Dacă tot ce mai pot face copiii noștri este paricidul? Dacă îl merităm? Dacă am ajuns doar bătrânei scârboși în rutina lor, în comportamentul lor adolescentin întârziat? Dacă merităm toată această cumplită brutalitate?

Sunt multe întrebări pe care „Chip de foc” le sapă, ca pe tranșeele unui război, în inima spectatorilor. Avem totodată și puține răspunsuri valide. Răspunsurile nu sunt, mai ales în lumea noastră, unice și nici irevocabile. Lumea poate fi și așa – a unor copii care înțeleg că totul e defect și vor să distrugă totul. Să nu îi condamnăm, să nu le ridicăm în contră piatra, dar nici să nu le dăm mai multă dreptate decât au.

Citiţi şi: 8 regizori importanți, la Festivalul de Teatru Toma Caragiu

“Chip de foc” este, întâi de toate, cum am arătat două paragrafe mai sus, un spectacol necesar. E bine să nu ne ferim de această lupă pusă deasupra familiilor noastre.

E bine să înțelegem că, undeva, ceva am făcut cu toții greșit. De aici înainte se deschid doar două drumuri – apocalipsul sau înțelepciunea. Cred că înțelepciunea va salva lumea, înțelepciunea de a lua furia tinerilor și a o transforma nu în clișeu, ci în schimbări care să împace permanenta nevoie a oamenilor de a se redefini.

Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploiești, fără să fie neapărat în avangardă, își face datoria de a nu ocoli și acele adevăruri care ne sunt cele mai incomode. Cu alte cuvinte, își împlinește, concret, menirea.

Foto din Chip de foc – Maria Ştefănescu



02
/11
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Fiecare profesie își are reprezentanți memorabili. În cazul diplomației românești, pentru secolul al XX-lea, fără discuție, numele lui Nicolae Titulescu (1882-1941) constituie aproape definiția ei.

02
/11
/17

Aflat în provincia Jiangxi din China, orașul Fuzhou a fost gazda primei ediții Tang Xianzu International Theatre Festival, la care Teatrul Național „Radu Stanca” a fost invitat de onoare, cu spectacolul „Electra”, în regia lui Mihai Măniuțiu, unica prezență românească din cadrul evenimentului.

02
/11
/17

Casa de Producție TVR îi invită pe iubitorii teatrului să urmărească (duminică, 5 noiembrie, de la ora 20.00, la TVR 3) o montare de excepție – Cadavrul viu, de Lev Tolstoi, în regia lui Cornel Popa. În distribuţie: Amza Pellea, Gina Patrichi, Mariana Mihuţ, Valentin Plătăreanu, Clody Bertola, Fory Etterle, Migri Avram Nicolau, Tamara Creţulescu, Constantin Rauţchi, Florin Scărlătescu, Dinu Ianculescu, Ion Henter, Virgil Ogăşanu.

02
/11
/17

Asociația Culturală Arkadia, având ca partener strategic POINT București, are deosebita plăcere de a vă invita la premiera și primele reprezentații ale spectacolului „Bull” de Mike Bartlett, în zilele de 7, 8, 9și 15noiembrie 2017, ora 20:00, la POINT (Str. Gen. Eremia Grigorescu, nr.10). Spectacolele sunt cu intrare liberă pe bază de rezervareși vor fi urmate de discuții cu publicul.

02
/11
/17

Prima ediție a Festivalului Dramaturgiei Românești Contemporane reunește 16 de spectacole de teatru, din 12 teatre din București, din țară și Republica Moldova: Teatrul Național București, Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon, Teatrul Nottara, Teatrul Național Radu Stanca (Sibiu), Teatrul Național Marin Sorescu (Craiova), Teatrul Mihai Eminescu (Botoșani), Teatrul George Ciprian (Buzău), Teatrul Național Satiricus (Chișinău), Teatrul Coquette, Godot Cafe Teatru și Teatrul Dramaturgilor Români, cel mai nou teatru bucureștean.

02
/11
/17

Primele două lungmetraje ale lui Katell Quillévéré, „O otravă puternică” și „Suzanne”, au ajutat-o să pună bazele carierei sale de regizor de film ce trateaza orice subiect cu delicatețe și dăruire. Acest al treilea lungmetraj, „Reparându-i pe cei vii”, se bazează pe povestea romanului cu același nume al lui Maylis de Kerangal, și este adaptat de Quillévéré alături de scenaristul veteran Giles Taurand.

01
/11
/17

Duminică, 29 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, a avut loc proiecția filmului „Polina”, în cadrul Festivalului Național de Teatru. Co-regizat de Angelin Preljocaj și de Valérie Müller, filmul spune povestea unei fete care își trăiește viața prin dans.

01
/11
/17

Un spectacol puternic, regizat de Catinca Drăgănescu în care se râde şi se plânge. Un text foarte bun şi trei actriţe de excepţie: Mihaela Teleoacă, Silvana Negruţiu şi Valentina Zaharia. Mergeţi la teatru!

01
/11
/17

Producţia celui de-al şaselea sezon al „House of Cards”, care va fi şi ultimul al acestui serial, a fost suspendată până la „noi ordine”, după ce, în urmă cu trei zile, Kevin Spacey, care joacă rolul principal, a fost acuzat de actorul Anthony Rapp că l-a hărţuit sexual în urmă cu 30 de ani.

01
/11
/17

O ediție foarte rară din "Swann", primul volum al romanului ''În căutarea timpului pierdut'', a fost vândut luni la casa de licitație Sotheby's cu peste o jumătate de milion de euro. O comoară pentru bibliofili, volumul este unul dintre cele cinci exemplare ale lui "Swann" imprimate pe hârtie japoneză sau "washi" de către Marcel Proust (1871-1922).

01
/11
/17

Cineama.ro vă invită vineri, 3 noiembrie 2017, orele 18:00, la sala Atrium a Institutului Francez, la o întâlnire cu regizorul Péter Forgács, care va introduce publicul român în practica sa artistică ce constă în folosirea filmărilor cineamatorilor ca material brut în instalații media și filme documentare de reorchestrare postmodernă a istoriei.