Cinci amintiri de la TIFF 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinci-amintiri-de-la-tiff-2021/

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca a fost una foarte apropiată de cele de dinaintea pandemiei – multe proiecţii în paralel, cu zeci sau sute de spectatori fiecare, de dimineaţa şi până noaptea, în săli sau afară, numeroşi invitaţi şi tradiţionala atmosferă de festival.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 august 2021

A fost o ediţie a TIFF intensă, din care am selectat cinci amintiri – momente cu care am plecat în minte de la festival.

  • Moderarea unui masterclass cu Istvan Szabo.

    Celebrul cineast maghiar a fost invitat special al TIFF, unde i s-a prezentat cel mai nou film, „Raport final” (2020), a primit Premiul pentru întreaga carieră şi a susţinut un masterclass. Am avut onoarea de a modera discuţia. De fapt, Istvan Szabo a oferit un excelent curs de cinema, în care a vorbit despre esenţa acestei arte, după care a răspuns unor întrebări primite din partea mea şi a publicului.

  • Aş fi vrut să (re)văd toate cele opt filme, în versiune restaurată, incluse în retrospectiva dedicată lui Eric Rohmer. Programul nu mi-a permis să bifez decât trei: „Noaptea mea cu Maud” (1969), „Nopțile cu lună plină” (1984) şi „Raza verde” (1986). Trei proiecţii demne de ţinut minte.
  • Moderarea discuţiilor de la TIFF Talks

    Plăcerea de a modera discuţiile cu echipele multora dintre filmele româneşti din selecţie, în cadrul TIFF Talks. Provocarea de a mă adapta la fiecare film şi la stilul fiecărui invitat.

  • Proiecţiile de la Cinematograful „Florin Piersic” ale filmelor româneşti „Câmp de maci”, de Eugen Jebeleanu, şi „Neidentificat”, de Bogdan George Apetri, dar mai ales proiecţia filmului „Întregalde”, de Radu Muntean, de la Casa de Cultură a Studenţilor. E bucuria de a descoperi, în premieră în România, câteva filme româneşti importante, alături de sute de spectatori
  • Plăcerea revederii şi a discuţiilor cu mulţi colegi de breaslă, dar şi cu cineaşti români.
07
/11
/13

The Bed is Broken, premiat la atelierul de film documentar Aristoteles Workshop 2012, a fost ales în selecţia oficială a uneia dintre cele mai importante competiții din lume: Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA).

07
/11
/13

CRONICĂ DE FILM Film cu pretenţii, „O vară foarte instabilă“, noul lungmetraj al Ancăi Damian, este – prin formă şi conţinut - atipic în peisajul cinematografic românesc. Asta nu îl face un film redutabil, ci mai degrabă o experienţă insolită, incapabilă să depăşească însă unele convenţii.

07
/11
/13

Adele: Capitolele 1 și 2 (La Vie d'Adèle: titlul original, Blue Is The Warmest Color, titlul în limba engleză), câştigătorul Palme d’Or 2013, a stârnit o serie de controverse încă de la terminarea filmărilor, având în vedere subiectul, relaţia dintre două adolescente.

05
/11
/13

Regizorii Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil și Cristi Puiu, alături de alte câteva zeci de cineaști, au trimis o scrisoare de protest premierului Victor Ponta. Scrisoarea face referire la două dintre prevederile proiectului Legii descentralizării, care ar afecta finanțarea și distribuția filmelor românești.

02
/11
/13

Regizoarea Carmen Lidia Vidu a realizat primul film documentar animat din cariera sa, intitulat „O scurtă istorie Astra Film“, cu ocazia aniversării de 20 de ani a Festivalului internaţional de film documentar de la Sibiu (14-20 octombrie 2013).

01
/11
/13

Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat joi, după şapte zile în care peste 11.000 de spectatori au descoperit filme la CinemaPRO, Studio şi Elvira Popescu, majoritatea proiecţiilor de seară fiind sold-out, iar cererea depăşind, în cazul unora dintre pelicule, capacitatea sălilor.

01
/11
/13

Ziarul Metropolis te trimite la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 2 invitaţii duble pentru proiecția în avanpremieră a filmului „Heli”, care va avea loc luni, 4 noiembrie, de la ora 20.30, la Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCCR).