Cinci căi de a fi fericit în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinci-cai-de-a-fi-fericit-in-romania/

Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Tatiana Niculescu, Radu Paraschivescu şi Vlad Zografi ne oferă câteva soluţii pentru fericire… „Cum să fii fericit în România” e o întrebare la care nu-i uşor de răspuns.

Un articol de Monica Andronescu|18 februarie 2018

La sfârșitul anului trecut, Editura Humanitas a publicat „Cum să fii fericit în România”, un volum colectiv coordonat de Oana Bârna, în care semnează texte Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleșu, Radu Paraschivescu, Andrei Cornea, Tatiana Niculescu, Horia-Roman Patapievici și încă alte nume la fel de importante, în total 17 texte care pun problema (ne)fericirii în România. Nu, nu e un manual despre fericire, nu e un volum motivațional care să-ți dea câteva ponturi și să vindece un fel de depresie națională. Deloc. E mai degrabă  o radiografie ca un puzzle a României ultimelor decenii. Am extras cinci posibilități, căi, motive, prin care poți fi fericit în România azi…

Gabriel Liiceanu: „Adevăratele mistere ale lumii sunt splendorile create. Când și când, reușind să iasă din bâlciul vieții, vreun călător singuratic se apropie de ele pe cărare îngustă a frumuseții. Mi s-a părut atunci că am dat peste definiția fericirii: convergența către splendoare. „Undeva departe” e locul în care se petrece convergența către splendoare. Când mă întreb ce s-a adunat mai de soi în viața mea, aș fi tentat să răspund: tot ce a rezultat din convergența către splendoare. Iar convergența aceasta a survenit numai și numai în două cazuri: în întâlnirile excepționale ale vieții, care m-au ajutat să-mi construiesc ceea ce am numit cândva „edificiul afectiv al vieții”; și în bucuria de a descoperi, cu ajutorul creațiilor care ne justifică specia și ne împing până la hotarele existenței, partea cea mai adâncă a ființei mele. Deocamdată nu știu alte căi de evadare din singurătate și nefericire.”

Ioana Pârvulescu: „Progresul tehnic are avantajele lui. Înainte de a mă apuca de scris, am fost curioasă în ce context am folosit cuvântul fericire, măcar în burta acestui computer, Mitică. Spre mirarea mea, după un search rapid, Mitică a găsit o singură ocurență, dar și aceea legată de titlul altcuiva, de cartea lui Foenkinos, „În caz de fericire” din „Cartea de pe noptieră”. Cuvântul rar era în textul de coperta a patra. Scris în 4 noiembrie 2008, după cum mă anunța Mitică, un an în care cu siguranță fusesem cel mai departe de fericire din toți anii vieții mele. Mi-am amintit că am scris o cronică și la „Jurnalul fericirii”, dar era pierdută în altă memorie sau poate că data chiar dinainte de primul meu computer (Chiril și Metodiu pe numele lui). Niciodată nu mi se mai întâmplase așa ceva: orice search după un cuvânt aducea o mulțime de rezultate. Mitică păstrează, așadar, următoarea frază despre fericire, scrisă pe coperta a patra a cărții: „Suntem pregătiți pentru orice, se pare, mai puțin pentru fericire. În lumea noastră, oamenii plătesc sume mari ca să fie asigurați <în caz de incendiu, de inundații sau de accidente>, dar în caz de fericire rămân descoperiți”. Pentru că, aș spune, probabilitatea asta e destul de mică în viețile noastre.

Radu Paraschivescu: „Prin urmare, unii cumpără insule cu banii jos, alții le iau în posesie fără să-i preocupe proprietarul inițial. Și primii, și ceilalți, pierd timp, ca să câștige spațiu. Și primii, și ceilalți caută (și li se pare că găsesc) fericirea. Unii, fericirea tranzacționabilă. Alții, pe cea a identității șterpelite.

La mine – la noi – e mai simplu. În șahul vieții suntem piesele unei rocade consimțite. Insula ei nu suportă laptele. Insula mea are ochi negri. Fiecare îi e celuilalt paznic, explorator și călător aruncat de un naufragiu. Și niciuna din insule nu tâlhărește sufletul celeilalte.

În bluesul somnului, se trage lângă mine și își dezgolește ceafa, fără să-și dea seama de farmecul și greutatea invitației. (…) Somnul nu e paranteza, recreația mare sau banca de rezervă a vieții. Și nici a dragostei. Și nici a fericirii. Somnul – somnul acela care democratizează teama – e călăuza nocturnă care îmi poartă insula pe cărări doar de ea știute, pentru ca dimineața s-o readucă de unde o luase. Cu o lumină proaspătă pe chip și în ochi. După moarte, scria Barnes, inima ia forma unei piramide. Îndrăgostirea, scrie tot Julian Barnes, e cea mai violentă expresie a gustului. Only de good die young e o tâmpenie. Only the good live long e o altă tâmpenie. La fel de mare. Fericirea e felul cum îți exerciți zilnic cea mai violentă expresie a gustului, alungându-ți din minte piramida care te va împunge la un moment dat înăuntru.

Tatiana Niculescu: „Definiția fericirii se schimba cu fiecare zi care trecea și, până la urmă, aveam s-o formulez așa: Să nu te naști într-un spital bântuit de streptococi aurii, argintii ori de alte nefaste culori. Dacă tot ai apucat să te naști, să scapi neinfectat, ca să nu fii îndopat de mic cu antibiotice care-ți distrug sistemul de apărare al corpului…” Și tot așa, „definiția fericirii” se schimbă pentru fiecare etapă a vieții, Tatiana Niculescu surprinzând în cuvinte simple România întreagă cu toate obiceiurile ei aducătoare de nefericire cronică: „Prunc, să nu ți se îndese vara pe cap o căciulă și în picioare ciorapi de lână, iar iarna să nu ți se spună că trebuie să te ferești de curent (de aer). Când mergi cu părinții la mare, să nu fii obligat să stai la soare în pielea goală, sub privirile tuturor. În primii ani de viață, când te împiedici și cazi, să nu fii admonestat și pedepsit. (…) Dacă, prin cine știe ce dar al sorții și dispoziție a inimii, treci cu bine de toate astea, dacă supraviețuiești tuturor nefericirilor colective și individuale și nu ești nici resemnat, nici revoltat, nici mânios, nici apatic, înseamnă că te poți numi un om fericit în România. Doar că, spunea cineva, un om fericit într-o lume nefericită e mai nefericit decât acea lume nefericită”.

Vlad Zografi: „Nu știu ce înseamnă fericirea. E un cuvânt foarte mare – cei din specia mea privesc cu neîncredere cuvintele mari, au tendința să le dinamiteze, să facă din ele cuvinte manevrabile sau să le evapore, să lase în urmă ceva infinit – cum altfel să-i zic? –, oricum, ceva mut. Am crezut că știu ce înseamnă România, dar acum îmi dau seama că nici asta nu știu prea bine, așa că mă văd silit să recurg la un compromis: e vorba aici de o bulă de Românie care mă înconjoară, observabilă pentru unii, inobservabilă pentru alții și, hotărât lucru, netranslatabilă. Aș putea spune „România mea” însă nu-i a mea, în sensul că n-o posed. Mai mult, fiind produsul memoriei, ea cuprinde simultan, cu egală fidelitate și simpatie tot timpul trăit. Revin la fericire, o dinamitez, rămân cu bucuria – și nu-mi pot reprima o remarcă: în albaneză, înrudită prin strămoși cu limba dacilor, bukur înseamnă „frumos”. Prin urmare, despre bucurie e vorba, despre starea în care ți se deschide înainte frumosul.”

24
/02
/22

CARTEA DE CINEMA Cinefilii care au îndrăgit celebra autobiografie a lui Ingmar Bergman, “Lanterna magică”, apărută şi în română la Editura Meridiane în 1994, s-ar putea să fie puţin dezamăgiţi sau măcar surprinşi de continuarea volumului, lansată la noi cu titlul “Imagini. Viaţa mea în film” şi scoasă recent de Editura Nemira (în traducerea Ioanei Ghişa şi cu o prefaţă de Andrei Gorzo).

18
/02
/22

Inspirată de prietenia dintre Constantin Brâncuși și James Joyce, pianista Ana Silvestru a pus în scenă un concert de muzică clasică. Acesta va avea loc la Sala Radio de la București chiar de ziua lui Constantin Brâncuși, pe 19 februarie, de la ora 19:00.

15
/02
/22

Editura Humanitas Fiction și Institutul Cervantes din București vă invită miercuri, 16 februarie, ora 19.30 la o întâlnire online cu scriitorii Francesc Miralles și Ángeles Doñate prilejuită de lansarea romanului Un ceai la capătul lumii – recent apărut în traducerea Tudorei Șandru Mehedinți în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – un roman memorabil despre aventura vieții, inspirat de povestea reală, relatată în 2009 de revista Time, a japonezului Yukio Shige, care a salvat de la sinucidere aproape 700 de persoane. Participă: Scriitorii Francesc Miralles și Ángeles Doñate, Tudora Șandru Mehedinți, traducătoarea romanului, Ana Maria Onisei, scriitoare și jurnalist cultural și Dana Pîrvan, critic literar. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

14
/02
/22

Școala Gimnazială Nr. 194, București, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat, cu sprijinul Inspectoratul Școlar al Municipiului București organizează marți, 15 februarie, de la ora 10.00, evenimentul on-line ”Cu cărțile deschise...”, cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii.

10
/02
/22

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București, sărbătorește Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități online si offline. Astfel, la Palatul Parlamentului, scriitorul Petre Crăciun va susține un atelier de lectură pentru copii.

09
/02
/22

Pe 10 februarie, actorul Victor Rebengiuc împlinește 89 de ani. În rândurile care urmează, vă propunem o scurtă incursiune în biografia artistului care de-a lungul timpului a știut să se arate atât de generos pe scenă și atât de discret în afara ei. Din 2011, numele său se regăsește și pe Aleea Celebrităților din București, proiect inițiat de Teatrul Metropolis pentru a celebra valoarea artistică.

08
/02
/22

Premisa proiectului habits by Republica cultural, inițiat de Societatea Omului Sănătos, o serie de conversații despre impactul artei asupra psihicului și spiritului uman moderate de psihoterapeutul Gabriel Cicu (fondator al clinicii Color Mind din București) alături de patru artiști: scriitoarea Adela Greceanu, muzicianul Răzvan Popovici, coregrafa Judith State și pictorul Roman Tolici.