Cine sunt nominalizații la Premiile UNITER 2018?
https://www.ziarulmetropolis.ro/cine-sunt-nominalizatii-la-premiile-uniter-2018/

UNITER a anunţat astăzi Premiile Senatului şi nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2018. Ajuns la ediţia a XXVI-a, evenimentul va avea loc în data de 7 mai, la Alba-Iulia.

Un articol de Liliana Matei|27 februarie 2018

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale.
Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 26.02.2018, Senatul a acordat următoarele premii:

Premiul de Excelenţă: HORAȚIU MĂLĂELE

Premiul pentru întreaga activitate:

Actriţă: ILEANA STANA-IONESCU

Actor: ANTON TAUF

Regizor: ALEXANDRU DABIJA

Scenograf: DORU PĂCURAR

Critică şi istorie teatrală: SORINA BĂLĂNESCU

PREMII SPECIALE

Premiul special acordat Universității de Arte din Târgu-Mureș pentru contribuţia întregului corp universitar la dezvoltarea vieţii teatrale şi culturale naţionale

Premiul special acordat Festivalului Internațional de Teatru „POVEȘTI” organizat de Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia

Premiul special acordat echipei Teatrului Ion Creangă pentru diversitatea și mobilitatea proiectelor dedicate spectatorilor de toate vârstele, în condițiile lipsei unui sediu propriu din anul 2009

Pentru a XXVI-a ediție a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu, Călin Ciobotari, Alina Epîngeac.
Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2017.

Nominalizările pentru anul teatral 2017 sunt următoarele:

Debut:

Codrin Boldea pentru rolul Laertes din spectacolul Hamlet de William Shakespeare, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis Bucureşti
Andrei Dinu pentru regia spectacolului Edmond, scenariu bazat pe textul lui David Mamet la Teatrul Municipal Baia Mare
Mădălin Hîncu pentru regia spectacolului Noaptea ursului de Ignacio del Moral la Teatrul de Comedie Bucureşti

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:

Dialogurile lui Platon. Criton, regia artistică Attila Vizauer, producție a Societății Române de Radiodifuziune
Ovidiu, exilatul de la Pontul Euxin. O biografie poetică dedicată împlinirii a 2000 de ani de la moartea poetului Publius Ovidius Naso. Scenariul de Emil Boroghină după Tristele şi Ponticele, scenariul radiofonic și regia artistică Gavriil Pinte, producție a Societății Române de Radiodifuziune
Quo Vadis de Henryk Sienkiewicz, dramatizarea radiofonică Rodica Suciu Stroescu, regia artistică Diana Mihailopol, producție a Societății Române de Radiodifuziune

Cel mai bun spectacol de teatru TV:

Visul unei nopţi de iarnă de Tudor Mușatescu, regia artistică Silviu Jicman, producție a Societății Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR)

Premiul pentru critică de teatru:

Oana Borş
Cristiana Gavrilă
Doina Modola

Cea mai bună scenografie:

Romulus Boicu pentru decorul spectacolului Wolfgang, după Yannis Mavritsakis, adaptarea și regia Radu Afrim la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ
Helmut Stürmer (decorul) și Ioana Popescu (costumele și desenele în nisip live) pentru spectacolul Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet de Gabriel García Márquez, regia Yuri Kordonsky la Teatrul German de Stat Timişoara
Vanda Maria Sturza pentru scenografia spectacolului Dacă am gândi cu voce tare de Adnan Lugonić, adaptarea și regia Radu Afrim la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Cea mai bună actriţă în rol secundar:

Natalia Călin pentru rolul Tania din spectacolul Şi negru şi alb şi gri, textul și regia Mimi Brănescu la Teatrul Metropolis Bucureşti
Emőke Kató pentru rolurile din spectacolul serial Îngeri în America (Partea I: „Sfârşitul lumii e aproape” și Partea a II-a: „Perestroika”) de Tony Kushner, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Ada Lupu pentru rolul Fiica din spectacolul Măcelăria lui Iov de Fausto Paravidino, regia Radu Afrim la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Cel mai bun actor în rol secundar:

Zsolt Bogdán pentru rolul Roy M. Cohn din spectacolul serial Îngeri în America (Partea I: „Sfârşitul lumii e aproape” și Partea a II-a: „Perestroika”) de Tony Kushner, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Liviu Pintileasa pentru rolul Sganarel din spectacolul Don Juan, adaptare după Molière, regia Andrei și Andreea Grosu la Teatrul de Comedie Bucureşti
Rareş Florin Stoica pentru rolul Moritz Stiefel din spectacolul Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind, poem teatral rock, regia Vlad Cristache, la Teatrul Mic Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol principal:

Silvana Mihai pentru rolul Wendla Bergmann din spectacolul Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind, poem teatral rock, regia Vlad Cristache la Teatrul Mic Bucureşti
Mariana Mihuţ pentru rolul Regina Marguerite din spectacolul Regele moare de Eugène Ionesco, regia Andrei și Andreea Grosu la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti
Olga Török pentru rolul Eréndira din spectacolul Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet de Gabriel García Márquez, regia Yuri Kordonsky la Teatrul German de Stat Timişoara

Cel mai bun actor în rol principal:

Andrei Huţuleac pentru rolul titular din spectacolul Hamlet de William Shakespeare, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis Bucureşti
Victor Rebengiuc pentru rolul Bérenger întâiul din spectacolul Regele moare de Eugène Ionesco, regia Andrei și Andreea Grosu la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti
Ervin Szűcs pentru rolul Prior Walter din spectacolul serial Îngeri în America (Partea I: „Sfârşitul lumii e aproape” și Partea a II-a: „Perestroika”) de Tony Kushner, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Cea mai bună regie:

Radu Afrim pentru regia spectacolului Dacă am gândi cu voce tare de Adnan Lugonić, în adaptarea regizorului la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova
Victor Ioan Frunză pentru regia spectacolului serial Îngeri în America (Partea I: „Sfârşitul lumii e aproape” și Partea a II-a: „Perestroika”) de Tony Kushner, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Yuri Kordonski pentru regia spectacolului Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet de Gabriel García Márquez la Teatrul German de Stat Timişoara

Cel mai bun spectacol:

Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind, poem teatral rock, regia Vlad Cristache la Teatrul Mic Bucureşti
Oraşul nostru, după piesa lui Thornton Wilder, regia Cristian Ban la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
Rambuku de Jon Fosse, adaptarea Anca Măniuțiu, regia Mihai Măniuțiu la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”