Cinema-Edu de vacanță, pe terasa de la Promenada
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinema-edu-de-vacanta-pe-terasa-de-la-promenada/

Pe 7 iulie, Cinema-Edu vă invită la un răsfăţ cinefil, pe terasa de la etajul 2 al mall-ului Promenada. Bucuraţi-vă de răcoarea unei seri de vară şi savuraţi băutura preferată în compania unor filme de calitate.

Un articol de Liliana Matei|4 iulie 2014

Cinema-Edu, proiectul Asociației Culturale Maconodo, este un program gratuit de educație cinematografică, dedicat liceenilor. Anul acesta, Cinema-Edu a adunat peste 11.000 de participanți- atât din București, cât și din alte regiuni ale țării- la evenimentele organizate pe parcursul a 6 luni.

Pe 7 iulie, filmele Cinema-Edu ajung la Promenada nu numai pentru liceeni, ci și pentru publicul larg. Așa că sunteți așteptați, de la mic, la mare, să vă delectați într-o atmosferă minunată, pe terasa în aer liber situată la ultimul etaj din mall. O veste bună: intrarea este gratuită. Evenimentul ”Cinema-Edu de vacanță” are în meniu două filme de excepție care sunt un must-see: Inside Llewyn Davis și Starbuck.

Primul film pe care o să îl vizionați în acest ”maraton” este Inside Llewyn Davis ( în regia lui Ethan&Joel Coen), care va începe de la ora 21:00- o peliculă cu și despre muzică. Povestea este concentrată pe viaţa lui Llewyn Davis, care se află mereu pe nisipuri mişcătoare. Singur, cu bani puţini, fără un domiciliu stabil el merge din loc în loc, în căutarea succesului. Alături de Oscar Isaac, o să îi întâlniți și pe Carey Mulligan, Justin Timberlake și Garrett Hedlund.

Începând cu ora 23:00 vă poftim la o porție de râs, garantată de comedia canadiană Starbuck, în regia lui Ken Scott.Oare cum poate reacționa un bărbat când află că are 533 de copiii? Nu mai este necesară nicio descriere findcă răspunsul o să îl aflați la fața locului. Filmul vorbește de la sine.

Evenimentul ”Cinema-Edu de vacanță” este deschis tuturor care vor să aibă parte de o seară minunată, alături de cei dragi, în prezența unor filme de calitate.

INFO

Centrul comercial Promenada este localizat lângă staţia de metrou Aurel Vlaicu, la intersecţia a trei artere principale: Calea Floreasca, Șos. Pipera și Str. Barbu Văcărescu. Atât accesul pietonal, cât și cel auto, se vor putea face din ambele artere rutiere – Calea Floreasca și strada Barbu Văcărescu.

Foto: afiș cinema-edu

25
/11
/13

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează astăzi, de la ora 20.10, filmul „Efectul Genovese“, regizat de Jon Gostin, în seria de premiere produse recent de televiziunea publică, prin intermediul Casei de Producţie TVR.

23
/11
/13

Astăzi, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” actorului Ion Caramitru. Cinefilii români vor putea urmări două dintre filmele sale reprezentative: ,,Ştefan Luchian’’ (de la ora 14.10) şi ,,Între oglinzi paralele’’ (de la ora 20.10).

21
/11
/13

Lungmetrajul Poziţia copilului, regizat de Călin Peter Netzer, propunerea României la premiile Oscar din 2014, are ,,un scenariu strălucit", iar actriţa Luminiţa Gheorghiu realizează ,,o interpretare de legendă", scrie publicaţia Indie Wire.

19
/11
/13

Cel mai nou proiect al regizorului Radu Jude, „Inimi cicatrizate“, a fost selectat în cadrul ,,Coproduction Village” la ,,Festival De Cinema Europeen des Arcs”. Evenimentul va avea loc luna viitoare, în perioada 14-17 Decembrie 2013, în Alpii francezi.

19
/11
/13

CRONICĂ DE CARTE „Dicţionar subiectiv al realizatorilor filmului românesc“ (Editura Polirom, 2013), cea mai nouă carte a criticului de film Tudor Caranfil, conţine numeroase verdicte critice ratate, în special la cineaşti de valoare.