Cinema sub clar de lună – Caravana Filmelor NexT
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinema-sub-clar-de-luna-caravana-filmelor-next/

Caravana Filmelor NexT se pregăteşte să împacheteze şi anul acesta o parte din Festivalul Internaţional de Film NexT într-o maşină, care va cutreiera ţara în lung şi-n lat, din 30 iulie până pe 23 august. Pentru a sărbători cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT, cinefilii sunt aşteptaţi la picnic în iarbă verde şi cinema sub clar de lună în grădini, parcuri, pajişti şi alte spaţii neconvenţionale din oraşele lor.

Un articol de Petre Ivan|22 iulie 2016

Anul acesta, Caravana Filmelor NexT a pregătit o selecție de 24 de filme scurte și se va opri pentru un picnic urban în 10 orașe:

Piatra Neamț (30-31 iulie, Ștrandul Tineretului),

Iași (2-3 august, Palas Parc),

Vatra Dornei (5-6  august, Parcul Municipal),

Cluj-Napoca (8-9 august, Iulius Parc),

Brașov (11 -12 august, Aleea de sub Tâmpa),

Sfântu Gheorghe (13-14 august,Parcul Elisabeta),

Sinaia (15-16 august, Parcul Dimitrie Ghica),

Timișoara (17-18  august),

Arad (19-20 august, Parcul Eminescu),

Oradea (22-23  august, Parcul Cetății Oradea)

și propune în  meniul ei  cinematografic cele mai bune scurtmetraje ale ultimilor ani.

Producţiile, românești şi internaţionale, sunt reunite în 4 programe tematice speciale: NexT Romanian Shorts, Oscar’s Night, Best of NexT și NexT Out in Space. Intrarea este liberă și anul acesta. Next

NexT Romanian Shorts

Cunoscut deja publicului NexT, programul NexT Romanian Shorts aduce în fața spectatorilor cele mai recente producții românești de scurtmetraj, care au debutat în cadrul NexT, festivalul care și-a propus să descopere voci noi și originale și alături de care mulți cineaști români și-au început cariera cinematografică.

Covorul roșu se va întinde pentru Oscar’s Night, cele cinci filme nominalizate anul acesta la Oscarul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune. Nu va lipsi câștigătorul de anul acesta, Stutterer, în regia lui Benjamin Claery.

Best of NexT

Best of NexT înseamnă un maraton cu cele mai iubite filme premiate de la NexT, iar NexT Out in Space, programul dedicat scurtmetrajelor science-fiction, demonstrează că un film SF nu trebuie să fie lung ca să fie captivant.

Cea de-a treia edițiea evenimentului continuă misiunea Caravanei de a aduce filmele NexT în fața unui public nou, în afara Bucureștiului, în orașe unde posibilitățile de vizionare a filmelor de scurtmetraj sunt reduse, iar alternativele de vizionare a filmelor în aer liber sunt puține sau inexistente.

Foto: Caravana Filmelor NexT –  facebook.com/caravananext

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film