Cinematografia din R. Moldova, la un moment de răscruce
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinematografia-din-r-moldova-la-un-moment-de-rascruce/

OPINIE Ştim că cinematografia din România, în afară de succese, are propriile probleme, deloc puţine. Însă merită să privim puţin şi la ce se întâmplă peste Prut, în Republica Moldova, unde se încearcă de câţiva ani să se creeze condiţiile pentru dezvoltarea unei cinematografii.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 martie 2021

Portalul de ştiri Moldova.org de la Chişinău a scris un amplu articol care sintetizează controversele legate de cel mai recent concurs organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC). Principalul punct de dispută este faptul că fostul director al CNC, Valeriu Jereghi, un regizor cu o carieră respectabilă, a luat cea mai mare finanţare. Unii cineaşti au contestat asta, iar acum cazul e în analiza autorităţilor competente, care trebuie să stabilească dacă fostul şef al instituţiei avea dreptul să participe cu un scenariu, depus de o casă de producţie, la concurs.

Toate astea s-au întâmplat în timp ce noua directoare, producătoarea Valentina Iusuphodjaev, o contestatară a lui Valeriu Jereghi de mai mulţi ani, deşi a câştigat concursul pentru conducerea CNC acum mai multe luni, a fost ţinută până în această săptămână fără post de fostul guvern socialist de care Valeriu Jereghi a fost apropiat. De altfel, sunt cunoscute fotografii în care el apare alături de fostul preşedinte prorus Igor Dodon, învins la alegerile recente de Maia Sandu.

De ce o astfel de întârziere? Nu se ştie. Ce se ştie e că Valeriu Jereghi a făcut tot posibilul să împiedice candidatura Valentinei Iusuphodjaev la concurs – deşi anul trecut deja nu mai era şeful CNC, pentru că îi expirase mandatul, iar în locul său fusese instalată o conducere interimară, el a trimis sesizări la autorităţi conform cărora producătoarea nu putea candida pentru că avea studii de filologie (asta deşi are ani de experienţă în domeniul filmului).

Cu Valeriu Jereghi am făcut şi eu acum câţiva ani un interviu la Bucureşti despre cariera sa de altădată şi mai ales despre un film realizat în România la începutul anilor `90, care fusese în secţiunea Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes, „Şi va fi…” (1992), cu actriţa Maria Ploae în rolul principal.

Abia devenise directorul CNC, instituţie proaspăt înfiinţată, după o lege asemănătoare cu cea din România, şi încă exista speranţa în rândul comunităţii mici de cineaşti din R. Moldova, dintre care unii activi şi în România, că filmul basarabean se va putea dezvolta cu adevărat.

Din păcate, deşi personalitatea sa a fost probabil importantă la început în lansarea CNC (iar discuţiile cu el pot fi interesante, pentru că este un bun povestitor), s-a dovedit că Valeriu Jereghi a fost un manager nepotrivit, controversat, fără viziune. Şi mai ales o persoană răzbunătoare. Unii cineaşti care l-au susţinut la început s-au îndepărtat pe parcurs de el şi l-au criticat de-a lungul ultimilor ani, acuzându-l inclusiv că foloseşte CNC pentru propria imagine, iar prin asta şi-au atras ponoase.

Pentru că îl ultimii câţiva ani am mers în fiecare lună octombrie la Chişinău pentru festivalul Zilele Filmului Românesc (ZFR) de acolo, unde mă ocup de program şi de moderarea discuţiilor cu cineaştii români invitaţi, am putut să cunosc şi eu mai bine lucrurile.

Printre altele, am suspiciuni întemeiate să cred că Valeriu Jereghi a sabotat, inclusiv printr-o scrisoare către CNC-ul din România, festivalurile româneşti de film de la Chişinău – TIFF, Animest, ZFR, doar pentru că unele dintre ele erau organizate de oameni care îl contestau.

Dar poate cea mai mare problemă a fost senzaţia că îşi doreşte să controleze tot ce mişcă în cinematografia din R. Moldova. Merită menţionat un exemplu, o situaţie pe care am fost implicat direct. În ianuarie 2020, când, la invitaţia Uniunii Cineaştilor de la Chişinău, am fost în juriul (ţinut secret într-o primă fază) primei gale de premiere a cinematografiei de peste Prut, am descoperit că dintre juraţi făcea parte şi Valeriu Jereghi, deşi era evident nu avea de ce să fie acolo (de altfel, prin notele sale i-a penalizat pe unii indezirabili). Am sesizat atunci problema, am fost pe punctul să mă retrag şi să mă întorc rapid la Bucureşti. Am rămas până la urmă, pentru a nu strica atmosfera care se voia una de sărbătoare, dar am scris despre asta pe Facebook, a doua zi după gală.

În fine, situaţia e complicată. La o altă scară şi cu alte coordonate, a trecut şi România prin asta pe la începutul anilor 2000, când Noul Val încerca să se facă auzit. Iar orgolii sunt, oricum, peste tot.

Însă important este ca odată cu noua conducere a CNC, dar şi cu alte schimbări care sunt necesare (de exemplu, o modificare a legii şi creşterea bugetului pentru filme), lucrurile se vor îmbunătăţi. Şi cinematografia mică din Republica Moldova va putea da la rândul său un nou val.

Cele câteva succese recente – cel mai proaspăt, premiul Ursul de Aur pentru scurtmetraj pentru o tânără regizoare basarabeancă, Olga Lucovnicova, care a realizat un documentar de masterat, „Nanu Tudor”, produs de Belgia, Portugalia şi Ungaria – arată că se poate, că există talente şi că lumea de peste tot e deschisă să afle ce poveşti au de spus cineaştii din R. Moldova, indiferent dacă trăiesc acolo, în România, în Rusia sau în oricare altă ţară din lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.