Cinepolitica 2017: de la ascensiunea extremei drepte în Franța la protestele anti-Putin din Rusia
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinepolitica-2017-de-la-ascensiunea-extremei-drepte-in-franta-la-protestele-anti-putin-din-rusia/

Un film care a încins spiritele pe scena politică a Franţei la începutul unui an electoral este unul din titlurile din competiţia Festivalului Internaţional Cinepolitica (20 – 23 aprilie, Cinema Elvira Popescu, Bucureşti).

Un articol de Petre Ivan|4 aprilie 2017

Patria e a noastră/ This Is Our Land , în regia lui Lucas Belvaux, spune povestea unei asistente medicale apolitice, care ajunge într-un mod neprevăzut se fie activistă în cadrul unei formațiuni ultra-naționaliste din Franța. Deși unicul ei scop era acela de a-și ajută comunitatea, Pauline va fi prinsă în vâltoarea xenofobiei şi demagogiei inoculate de doctrina partidului.

Producția a stârnit controverse, fiind pusă la zid mai ales de liderii Frontului Național francez și acuzată că urmărește defăimarea organizației chiar înainte de alegerile în care Marine Le Pen candidează cu șanse importante.

Regizorul Lucas Belvaux își susţine cu tărie discursul, afirmând că filmul sau își propune să provoace o dezbatere obiectivă asupra populismului și a pericolului său uriaș, în niciun caz nu este un act de sabotaj sau propagandă. Filmul a fost deja prezentat în cadrul unor festivaluri importante și urmează cu siguranță un circuit global, într-un an fierbinte pentru statutul Occidentului.

Un  alt titlu care concurează pentru Trofeul Cinepolitica este Putin pentru totdeauna? / Putin Forever?, un documentar realizat cu foarte mult curaj de Kiril Nenashev despre protestele din Rusia, care au avut loc în 2011 – 2012. În film se regăsesc imagini de arhivă extrem de importante, suprinse chiar în momentele cele mai aprinse şi tensionate ale încercărilor de revoluție anti-Putin.

Probabil personalitatea și imaginea lui Vladimir Putin domină un clasament al celor mai influenți lideri ai planetei în momentul de față. Importanța deciziilor și strategiilor sale este covârșitoare pentru stabilitatea sau instabilitatea mondială. Dar totul pleacă din prezența şi dominația sa asupra propriului popor.

Împachetată ca o formă de capitalism sălbatic pentru Occident, starea de fapt a societății ruse este ținută sub acelaşi obroc sovietic și kaghebist. Încercarea opozanților ideologiei lui Putin de a se exprima liber și de a protesta împotriva sistemului este un joc extrem de periculos iar finalitatea nu le-a fost până acum favorabilă contestatarilor: asasinate, detenții în închisorile federale, azil politic. Și mulți cred că așa va fi pentru totdeauna.

Putin pentru totdeauna? este un demers jurnalistic care va aduce publicului din România și o altă perspectiva asupra recentelor proteste naționale. Similaritățile, dar și diferențele, pot opri respirația.

Festivalul Internațional de Film Cinepolitica va avea loc în perioada 20 – 23 aprilie, la Cinema Elvira Popescu din București.

Foto: Cinepolitica 2017 – www.cinepolitica.ro

17
/04
/15

Autorităţile spaniole intenţionează să construiască un muzeu permanent dedicat cineastului american Woody Allen în Barcelona, oraşul în care acesta a turnat pelicula "Vicky Cristina Barcelona"

16
/04
/15

Cel mai mare festival de scurtmetraje din România s-a deschis oficial la Cinema Studio, în prezența a sute de invitați și spectatori. Printre invitați s-au numărat Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, actorii Ana Ularu, Maria Obretin, Rodica Lazăr, Radu Iacoban, Tudor Chirilă, regizorii Lucian Georgescu, Alexandru Maftei şi scenarista Lia Bugnar.

16
/04
/15

Lungmetrajul "Aferim" al lui Radu Jude, premiat cu Ursul de Argint pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2015, a fost promovat la Bruxelles, miercuri seara, la sediul Parlamentului European, în prezența unui numeros public și a mai multor oficialități.

15
/04
/15

Warner Bros. şi MGM au lansat online prima fotografie oficială a filmului Creed, în care pot fi văzuţi la antrenament Sylvester Stallone - Rocky Balboa şi Michael B. Jordan – Adonis Johnson, fiul fostului său adversar, Apollo Creed.

10
/04
/15

O duminica frumoasa / Un beau dimanche, în regia lui Nicole Garcia reprezintă primul rol important al actorului Pierre Rochefort - fiul regizoarei şi al actorului Jean Rochefort - într-un lungmetraj. Filmul intră în cinematografe vinerea aceasta.

09
/04
/15

Se spune că femeia a fost slăbiciunea lui Chaplin. Fals. Femeia l-a inspirat; în filmele lui, personajele feminine sunt chiar în centrul intrigii. Dar viața bate filmul...

08
/04
/15

Au început înscrierile la București Docuart Fest ediția a IV-a, ultima zi fiind 10 iunie. Festivalul de film documentar exclusiv românesc așteaptă să-și cunoască participanții celei de-a IV-a ediții programată în perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2015.