Scrisorile schimbate de scriitorul Erich Maria Remarque şi actriţa Marlene Dietrich, memoriile lui Ismail Kadare din Paris şi Tirana şi un roman-cult semnat de italianul Gianfranco Calligarich – iată cărţile asupra cărora ne oprim de această dată.
Un articol de Alina Vîlcan|31 mai 2021
Scrisori: „Spune-mi că mă iubești…” Erich Maria Remarque – Marlene Dietrich: Mărturii ale unei patimi
„Spune-mi că mă iubești…” Erich Maria Remarque – Marlene Dietrich: Mărturii ale unei patimi (Editura Polirom, 2021) reunește scrisorile schimbate de Erich Maria Remarque și Marlene Dietrich într-un volum de colecție, realizat de editorii Werner Fuld (scriitor și critic literar) și Thomas F. Schneider (directorul Centrului pentru Pace „Erich Maria Remarque” de la Universitatea Osnabrück), cu un cuvânt-înainte de Maria Riva, fiica actriței.
Erich Maria Remarque și Marlene Dietrich s-au cunoscut la Veneția, în 1937. Deși nu erau evrei, amândoi părăsiseră Germania, țara în care se născuseră, nesuportând regimul nazist. Deveniseră faimoși în același an, 1930, Remarque cu romanul Pe frontul de vest nimic nou, despre care se spune că ar fi cea mai vândută carte după Biblie, Dietrich cu filmul Îngerul albastru, în regia lui Joseph von Stenberg. Și chiar cu acesta din urmă își lua prânzul la Lido, în Veneția, în ziua aceea de toamnă când l-a cunoscut pe scriitorul de care avea să o lege o poveste de dragoste dintre cele mai neobișnuite.
Ecourile acestei istorii sentimentale ajung astăzi până la noi prin intermediul scrisorilor schimbate de-a lungul a peste trei decenii, de la sfârșitul lui ’37 până în ’70. Deși relația lor s-a încheiat în 1940, scrisorile nu au încetat, mai ales cele din partea lui Remarque care a continuat să vadă în actrița germană, încă mult timp mai departe, un obiect al fanteziei.
Scriitorul ni se arată astfel ca un etern îndrăgostit, iar rândurile lui către Dietrich compun adevărate poeme, de o înaltă sensibilitate și de un mare rafinament stilistic, în comparație cu care răspunsurile iubitei, mai degrabă bilete sau note oarecare, ne apar ca lipsite de vrajă, meschine. Se prea poate însă ca mare parte dintre scrisorile acesteia să nu se fi păstrat, distruse fiind de actrița Paulette Godard, cu care scriitorul a fost căsătorit din 1958 până în sfârșitul vieții sale, în 1970. Oricum ar fi, editorii cărții de față își asigură cititorii că acest remarcabil schimb epistolar (prin neobosita contribuție a lui Remarque), publicat pentru prima dată în original în urmă cu douăzeci de ani în Germania și disponibil acum și în limba română, în traducerea Marianei Bărbulescu, constituie ultimul mare roman de dragoste al secolului XX. Și parcurgându-l, nu poți să nu le dai dreptate.
Memorii: Dimineți la Café Rostand
Una dintre cărțile care a atras atenția în acest an iubitorilor de literatură de bună calitate este, fără îndoială, volumul de memorii și reflecții al albanezului Ismail Kadare, Dimineți la Café Rostand (Editura Humanitas Fiction, 2021; traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).
De această dată, Kadare își poartă cititorul din Parisul cafenelelor literare, în centrul cărora se află, bineînțeles, aceea care dă titlul volumului, până în Albania natală, cu neajunsurile comunismului, cu anii de studiu de la Tirana, orașul în care își scria primele texte literare, și mai departe, în Moscova Institului Gorki, unde își completa studiile de literatură.
Dincolo de aceste spații contrastante, care dau un suflu aparte volumului, Kadare ne asigură aici și o fermecătoare călătorie în timp, prin istoria Albaniei, care a cunoscut și ocupația otomană, și duritatea comunismului, libertatea indivizilor fiind aici, într-o formă sau alta, prea mult timp interzisă, fapt specific țărilor balcanice. Kadare ne arată însă și ce este specific numai Albaniei, dintre toate statele balcanice, la fel cum ne arată detaliile ascunse ale unui Paris extrem de personal. Împărțită între Paris și Tirana, cartea de față este o extraordinară călătorie în lumile unui scriitor capabil să vadă ceea ce de obicei scapă ochiului unui privitor obișnuit.
Roman: Ultima vară în oraș
Ultima vară în oraș (Editura Polirom, 2021; traducere de Cerasela Barbone) este romanul de debut al italianului Gianfranco Calligarich, publicat în 1973, în 17.000 de exemplare care s-au epuizat într-o singură vară. Deși se pare că a mai cunoscut câteva reeditări, cartea a avut un destin straniu, fiind îndelung căutată de pasionați prin anticariatele Italiei, pentru ca în sfârșit, în 2019, Editura Bompiani să o readucă în atenția cititorilor de toate vârstele.
Este povestea unei veri tragice în cosmopolitul decor al Romei de la sfârșitul anilor ’60, având toate ingredientele unei scrieri cu adevărat reușite, care-și ține cititorul în suspans până la ultima pagină, delectându-l cu o narațiune remarcabilă, din care nu lipsesc nici magia, nici întorsăturile poetice. În centrul romanului stau Leo Gazzarra, tânărul ziarist care își spune astfel povestea, și misterioasa Arianna, iubita-nălucă tot apărând fără veste și dispărând fără urmă, precum și Piazza Navona, surprinsă în forfota turiștilor, și atâtea detalii încântătoare care compun, atunci și acum, verile la Roma.
Ultima vară în oraș este un roman despre tinerețe și dragoste, despre prietenie și singurătate, despre atracția vinovată a unei vieți boeme și, ca toate marile cărți ale lumii, despre moarte. Un roman cu care Gianfranco Calligarich și-a asigurat nemurirea literară, ca atât de puțini scriitori, încă de la prima carte. Prozator multipremiat, dramaturg, jurnalist și scenarist, scriitorul italian de 74 de ani este cunoscut astăzi în întreaga lume mai ales pentru acest prim roman. Citindu-l, veți înțelege de ce.
Împărțită între Paris și Tirana, Dimineți la Café Rostand este o extraordinară călătorie în lumile unui scriitor capabil să vadă ceea ce de obicei scapă ochiului unui privitor obișnuit.
