15 aspecte din viața lui Friedrich Nietzsche
https://www.ziarulmetropolis.ro/15-aspecte-din-viata-lui-friedrich-nietzsche/

15 fragmente din remarcabila biografie a filosofului german, semnată de scriitoarea anglo-norvegiană Sue Prideaux şi apărută recent şi în limba română, la Editura Polirom, în colecţia Plural M: „SUNT DINAMITĂ! Viaţa lui Nietzsche” (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu).

Un articol de Alina Vîlcan|12 august 2020

Încă de la o vârstă fragedă, ambiția lui Nietzsche a fost să devină muzician, dar, ca elev uimitor de inteligent dintr-o școală privată de înaltă calitate unde cuvintele contau mai mult decât muzica, pe la 18 ani renunțase fără tragere de inimă la această idee. În momentul întâlnirii cu Wagner nu era încă filosof, ci doar student la Universitatea din Leipzig, unde studia filologia clasică, știința limbilor clasice și lingvistica.

Un tânăr plăcut, cultivat, serios, mai curând rigid, era bine făcut, dar nu gras. În fotografii arată de parcă ar purta haine de căpătat; mânecile și manșetele pantalonilor nu cad unde ar trebui, iar nasturii sacourilor stau să plesnească. Scund și cu o înfățișare ștearsă, era salvat de la insignifianță de o pereche de ochi foarte pătrunzători. Una dintre pupile îi era un pic mai mare decât cealaltă. Unii spun că avea irișii căprui, alții că ar fi fost albaștri-cenușii.

Strămoșii lui Nietzsche fuseseră oameni de origine modestă din Saxonia, măcelari și țărani ce-și duceau viața în zona din jurul orașului episcopal Naumburg. (…) Friedrich August Nietzsche (n.r. – bunicul patern al filosofului) a ridicat familia pe scara socială devenind pastor și a dus-o chiar mai departe căsătorindu-se cu Erdmuthe Krause, fiică de arhidiacon.

Tatăl filosofului, Carl Ludwig Nietzsche, era pastor luteran al parohiei din Röken, la sud de Leipzig, unde Johann Sebastian Bach deținuse funcția de director muzical timp de 27 de ani, până la moartea sa. Carl Ludwig era cunoscut pentru recitalurile sale din Bach.

Impactul primei cărți a lui Nietzsche, Nașterea tragediei din spiritul muzicii, s-a dovedit a fi mult mai important decât preocupările mărunte și circumstanțele care l-au împins pe Nietzsche s-o scrie. Inițial, cartea a fost, pe de o parte, atacul pătimaș al unui tânăr la adresa degenerării culturale a vremii sale, iar pe de altă parte, manifestul regenerării culturale a recent unificatei Germanii, în viziunea lui Richard Wagner. Rămâne și astăzi o percepție revoluționară a tranzacțiilor ambigue dintre rațional și instinctual, dintre viață și artă, dintre lumea culturii și reacția omului în fața ei.

În februarie 1874, mama lui împlinea 48 de ani. Obișnuitele sale urări de sănătate și fericire nu au fost prea vesele. Îi spunea să nu urmeze exemplul stimabilului său fiu, care a început să sufere prea devreme în timpul vieții. În continuare își compara, patetic, viața cu a unei muște: „Ținta este prea îndepărtată și, dacă o atingi vreodată, cel mai adesea puterile tale au fost secătuite în timpul îndelungatei căutări și al luptei; atunci când câștigi libertatea, ești epuizat asemenea unei muște efemere la căderea serii”.

Click pe imagine pentru mai multe informații despre carte, disponibile pe pagina Editurii Polirom.

Starea lui generală de sănătate a fost extrem de proastă în iarna 1882-1883. În mod sigur nu-l ajuta nici faptul că lua doze uriașe de opiu în încercarea zadarnică de a aluneca într-un somn zbuciumat și de a anestezia durerea emoțională cauzată de ceea ce el numea ultimele zvâcniri agonizante legate de Lou (n.r. – Lou Andreas Salomé).

A doua parte din Zarathustra „a primit-o” în cele zece zile dintre 28 iunie și 8 iulie 1883. „Toate părțile concepute în marșuri forțate; certitudine absolută, de parcă fiecare gând mi-ar fi fost dăruit” (n.r. – scrisoare către Georg Brandes, aprilie 1888). Ca și prima parte, era împărțită în sesiuni mici, intens comprimate, pe care reușea să le organizeze în timpul plimbărilor lui de partu sau șase ore și apoi să le treacă în carnete (…).

Pe 2 septembrie 1888, Nietzsche a încheiat Amurgul îngerilor. Era deja a doua carte pe care o scria în acel an. A doua zi s-a apucat de următoarea.

Pe 15 octombrie 1894 a împlinit 50 de ani. Naumann (n.r. – editorul cărților lui Nietzsche) i-a virat în cont 14.000 de mărci. Cărțile lui se vindeau, în sfârșit. Nietzsche habar n-avea. Vechii lui prieteni au venit să-i ureze la mulți ani, dar el nu i-a recunoscut. Acum le mai recunoștea doar pe mama și sora lui (…).

Au fost tipărite 150.000 de exemplare în format special de buzunar din Zarathustra, pentru soldații germani în timpul Primului Război Mondial, ca să le ia cu ei în luptă, alături de Faust al lui Goethe și de Noul Testament. Te întrebi ce naibii or fi făcut ei cu cartea și ce ar fi spus Nietzsche, care se opunea militarismului pan-german, despre această evoluție a lucrurilor. „Dacă am putea renunța la războaie ar fi cu atât mai bine”, scrisese el într-unul din ultimele lui carnete.

Prima personalitate politică importantă care a înțeles că filosofia lui Nietzsche poate fi adaptată la propriile idei legate de naționalism și de folosirea violenței a fost Mussolini. În tinerețe, cu mult înainte de a accede la putere, făcuse parte din generația care-și găsise speranța în Nietzsche.

Sunt înfricoșat”, scrisese Nietzsche, „la gândul că niște oameni necalificați și nepotriviți îmi vor invoca într-o bună zi numele. Totuși, acesta este chinul fiecărui mare învățător al omenirii: știe că, date fiind accidentele și circumstanțele, el poate deveni la fel de bine un dezastru sau o binecuvântare pentru umanitate”.

Nietzsche nu intenționase niciodată să devină sursa unor teorii politice. Ironia acestei acaparări a lui stă în faptul că întotdeauna a fost interesat de om în ipostaza lui individuală, mai curând decât în aceea de membru al unei turme – fie ea turmă politică ori religioasă.

Afirmația lui Nietzsche „Dumnezeu a murit” dăduse glas inacceptabilului într-o epocă ce nu dorea să meargă atât de departe încât să admită evidența: că în lipsa credinței în divin nu mai există o autoritate morală a legilor ce persistaseră de-a lungul civilizațiilor durate în ultimele două milenii.

Friedrich Nietzsche a murit pe 25 august 1900, la Weimar, în Germania.

În colecția Plural M a Editurii Polirom, a mai apărut recent volumul Dumnezeul logicii. Viața genială a lui Kurt Gödel, matematicianul filosofiei, de Odifreddi Piergiorgio (traducere din limba italiană și note de Liviu Ornea).

Foto: Portret al lui Friedrich Nietzsche, realizat de Igor Pose.

Sunt înfricoșat la gândul că niște oameni necalificați și nepotriviți îmi vor invoca într-o bună zi numele. Totuși, acesta este chinul fiecărui mare învățător al omenirii... (Friedrich Nietzsche)

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

09
/09
/21

În Etiopia anului 1935, Hirut lucrează ca servitoare în căminul unui ofițer din armata împăratului. Iar când armatele lui Mussolini se apropie și bărbații trebuie să se mobilizeze, Hirut și celelalte femei își doresc să facă mai mult pentru cauza războiului decât să aibă grijă de răniți și să îngroape morții.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).