Closer to the Moon, marele premiu la gala Uniunii Cineaştilor din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/closer-to-the-moon-marele-premiu-la-gala-uniunii-cineastilor-din-romania/

„Closer to the Moon”, de Nae Caranfil, a primit marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România, regizorul filmului fiind desemnat câştigător şi la categoria „cea mai bună regie”, la gala Uniunii Cineaştilor din România (UCIN).

Un articol de Petre Ivan|8 mai 2015

Gala premiilor Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2014 a avut loc miercuri seară, la Cinema Studio din Capitală.

Nae Caranfil a primit şi premiul pentru cel mai bun scenariu, pentru filmul „Closer to the Moon”, iar Marius Panduru a fost distins cu premiul pentru cea mai bună imagine, a aceleiaşi pelicule.

Totodată, premiul pentru cea mai bună scenografie i-a revenit lui Cristian Niculescu, pentru filmul „Closer to the Moon”, iar cel pentru montaj, lui Cătălin Cristuţiu, pentru lungmetrajul regizat de Nae Caranfil.

La acelaşi eveniment, Svetlana Mihăilescu a primit premiul pentru cele mai bune costume, pentru filmul „Quod erat demonstrandum”, de Andrei Gruzsniczki.

Premiul pentru interpretare feminină i-a revenit actriţei Clara Vodă, pentru rolul din filmul „Noaptea vine în India”, în timp ce premiul pentru

Nae Caranfil

Nae Caranfil

interpretare masculină „Geo Barton” i-a fost acordat actorului Sorin Leoveanu, pentru rolul din filmul „Quod erat demonstrandum”.

Distincţia pentru cea mai bună coloană sonoră i-a revenit lui Mihai Orăşanu, pentru filmul „Cripta”, iar premiul pentru muzică de film originală i-a fost acordat lui Paul Ilea, pentru filmele „Planşa” şi „Shakespeare by and by Căciuleanu”.

Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj ficţiune le-a fost acordat, ex-aequo, regizorilor Radu Jude şi Andrei Creţulescu, pentru producţiile „Trece şi prin perete”, respectiv „Kowalski”.

Regizorul Răzvan Georgescu a primit premiul pentru cel mai bun film documentar – „Paşaport de Germania” -, iar Ion Truică a primit premiul pentru cel mai bun film de animaţie – „Obeliscul”.

Premiul pentru cel mai bun film de televiziune i-a fost acordat regizorului Sinisa Dragin, pentru „Pădurea”, iar premiul Opera Prima „Alexandru Tatos” i-a revenit regizorului Andrei Gheorghe, pentru filmul „Planşa”.

De asemenea, Miruna Panaitescu, Dana Angelescu şi Adelina Popa au primit premiul pentru cel mai bun machiaj, pentru filmul „Quod erat demonstrandum”, iar Ion Caragea şi Valentin Vasilescu au primit premiul pentru cel mai bun cascador (ex-aequo).

Totodată, premiile academice ale Uniunii Cineaştilor din România pentru contribuţia adusă filmului românesc le-au fost acordate criticului de film şi dramaturgului Ecaterina Oproiu, scriitorului şi scenaristului Dumitru Radu Popescu şi regizorilor Stere Gulea şi Radu Gabrea, în timp ce Lucia Hossu Longin a primit premiul academic al UCIN pentru contribuţia adusă filmului românesc de televiziune.

Mircea Drăgan

Mircea Drăgan

La gala de miercuri seară au fost acordate patru premii speciale „Iurie Darie” ale UCIN, actorului Silvian Vâlcu, pentru rolul din filmul „Planşa”, regizorului Daniel Djamo, pentru filmul documentar „Ultimul an în 114 minute”, directorului de imagine Sorin Drăgoi, pentru „Cripta”, şi Lilianei Chiţescu, pentru „Magia Teatrului şi a Filmului – Alexa Visarion”.

Premiul de excelenţă al UCIN i-a revenit Ioanei Popescu, pentru contribuţia la dezvoltarea filmului documentar românesc.

Pe de altă parte, premiile acordate de preşedintele UCIN au revenit profesorului universitar doctor Mircea Drăgan şi regizorului Radu Jude, pentru contribuţia la dezvoltarea filmului românesc.

În ceea ce priveşte distincţiile Asociaţiei criticilor şi filmologilor din cadrul UCIN, premiul „Ion Cantacuzino” pentru publicistică cinematografică a revenit echipei site-ului AaRC.ro, premiul „George Littera” i-a fost acordat lui Doru Pop, pentru volumul „Romanian New Wave Cinema: An Introduction”, iar diploma pentru cel mai bun film al anului i-a revenit regizorului Nae Caranfil, pentru „Closer to the Moon”.

Foto: Closer to the Moon – cinemagia

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.