Clubul Dramaturgilor, al zecelea și ultimul spectacol al stagiunii
https://www.ziarulmetropolis.ro/clubul-dramaturgilor-al-zecelea-si-ultimul-spectacol-al-stagiunii/

Institutul Cultural Român şi Filiala Bucureşti-Dramaturgie, în colaborare cu Radio România Cultural, organizează astăzi, de la ora 18.00, la Sala Mare a ICR, a zecea şi ultima şedinţă a Clubului Dramaturgilor din actuala stagiune.

Un articol de Petre Ivan|30 iunie 2015

Clubul Dramaturgilor, al zecelea și ultimul spectacol al stagiunii / Va fi prezentat spectacolul lectură cu piesa inedită Prologul sau o piesă interzisă de cenzura comunistă de Candid Stoica.

Din distribuție fac parte: Petre Moraru, Mircea N.Crețu, Mihai Niculescu, N. Călugărița, Florentina Tănase, George Grigore, Vali Pena, Ion Chelaru, Eugen Racoți, Candid Stoica, Radu Zetu, Doina Ghițescu, C-tin Duicu, Dinu Grigorescu și poeta Claudia Voiculescu. Regia: Candid Stoica.

Piesa reprezintă un omagiu adresat actorilor și regizorilor care au rezistat cenzurii comuniste și adesea au reușit să o învingă.

Spectacolul  va fi urmat de comentarii și aprecieri ale publicului moderate de Horia Gârbea, președintele Filialei București-Dramaturgie a USR. Membrii clubului își vor lua rămas bun de la colaboratori și spectatori până la deschiderea următoarei stagiuni care va avea loc în luna septembrie.

Intrarea publicului este liberă.

Foto: Clubul Dramaturgilor – icr.ro

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.