„Demon Copperhead” de Barbara Kingsolver, un roman despre supraviețuire, distins cu Premiul Pulitzer
https://www.ziarulmetropolis.ro/demon-copperhead-de-barbara-kingsolver-un-roman-despre-supravietuire-distins-cu-premiul-pulitzer/

Câştigător al Premiului Pulitzer 2023, „Demon Copperhead” de Barbara Kingsolver spune o poveste memorabilă, amintind de marele roman al lui Dickens, „David Copperfield”.

Un articol de Ziarul Metropolis|13 decembrie 2023

„O poveste bună nu copiază pur şi simplu viaţa, îi dă peste nas”, e de părere Demon Copperhead, eroul romanului cu același nume publicat și în limba română de Editura Trei, care i-a adus autoarei Barbara Kingsolver Premiul Pulitzer 2023.

Scriitoarea americană, o obișnuită a topurilor bestseller, medaliată cu cea mai înaltă distincție americană pentru servicii aduse artei „îi dă vieții peste nas” cu o poveste inspirată de celebrul roman al lui Dickens, „David Copperfield”.

Într-o carte scrisă cu umor și sensibilitate care contrabalansează duritatea realităților prezentate, Barbara Kingsolver atrage atenția: problemele descrise de scriitorul britanic în urmă cu 174 de ani există în America zilelor noastre și, probabil, nu numai acolo.

Din acest motiv, scriitoarea americană își dedică romanul supraviețuitorilor, „copiilor care se trezesc înfometaţi în acele locuri întunecate în fiecare zi, care şi‑au pierdut familiile din cauza sărăciei şi a analgezicelor, ai căror lucrători de caz le tot pierd dosarele, care se simt invizibili sau care şi‑ar dori să fie astfel: cartea aceasta e pentru voi”.

Demon Copperhead este un roman al formării lui Damon Fields, dar și unul care arată o realitate dramatică a societății americane de azi: sărăcia acută cu care se confruntă o bună parte a populației, mai ales din mediul rural, criza opioidelor (analgezice prescrise de medici pe rețetă transformate în droguri de larg consum) și efectele lor asupra familiilor.

Romanul este povestit chiar de eroul principal, Demon, un companion extrem de plăcut prin umor, inteligența pătrunzătoare și spiritul de supraviețuitor. Damon Fields, poreclit Demon Copperhead datorită părului său auriu, este fiul unei tinere dependente de droguri, care l-a născut în rulota unde locuiau.

„La început am fost cumsecade ca orice copil, spuneam te rog și mulțumesc, îmi făceam temele, învățam cum să-i fac pe alții să-mi zâmbească”. Viața însă a fost dură cu Demon, care de mic a trebuit să lucreze pe o plantație de tutun, la o gropă de gunoi, chiar și într-un laborator unde se pregăteau droguri.

Dar Demon este un supraviețuitor, un diamant – cum spune unul dintre personaje – greu de distrus, cu un real talent pentru supraviețuire. „Oi fi fost vai de capul meu, dar știam să-mi fac treaba. Asta văzuse la mine Mister. El îi spunea disciplină, eu aș fi folosit alte cuvinte. Supraviețuire. A face totul, zi de zi, chiar de la început. S-o țin pe mama pe linia de plutire, apoi să-l urăsc până la capăt pe Stoner, apoi să fiu cel mai rapid la cele mai de căcat munci care îmi ieșeau în cale, scursul acidului din baterii sau tăiatul tutunului. La fotbal. Nu trăisem toată viața mea decât într-un singur fel, dedicându-mă până la capăt”.

Demon se dedică pe rând, până la capăt, devotamentului pentru mama sa, pentru iubită, mai târziu, pentru fiecare muncă, oricât de abjectă, în prietenii, în relații de familie. Dar momentele de răscruce nu întârzie să apară. Iar tânărul Demon – care de la statutul de orfan nedorit de nimeni devine vedetă pe terenul de fotbal – descoperă că unul dintre cele mai grele lucruri de pe lumea asta este, după cum spune și David Copperfield, să fii erou în propria viață.

„Am încercat în această istorisire, de mai multe ori, să identific exact momentul în care totul începe să se prăbuşească. Totul, adică eu. Dar există şi opusul, când o nucă mică se sparge înăuntrul tău şi un arbore începe să crească. Chiar mai greu de nimerit. Pentru că o să crească multă vreme până să observi. Ani, poate. Apoi, într-o zi, spui hopa, crăpătura aia mică dintre urechile mele s-a transformat într-un afurisit de arbore al minunăţiilor”.

În spațiul strâmt al rulotei în care a crescut, micul Demon a fost întotdeauna fascinat de poveștile cu supereroi. „A salva sau a fi salvat, astea-s întrebările”. Ajuns la maturitate, descoperă însă că uneori trebuie să devii supererou în propria viață pentru a putea merge mai departe.

Laureată a Premiului Pulitzer de anul acesta, Barbara Kingsolver și „prietenul ei genial”, cum îi place să-l considere pe Charles Dickens, cel care i-a inspirat povestea, ne arată că este posibil uneori ca realitățile triste ale lumii să nu se schimbe. Din fericire, există oameni duri ca diamantele care pot străluci indiferent de condiții, un model pentru copii și adulți. Prin această poveste remarcabilă, autoarea americană a găsit un bun prilej să-i dea vieții peste nas!

În spațiul strâmt al rulotei în care a crescut, micul Demon a fost întotdeauna fascinat de poveștile cu supereroi. „A salva sau a fi salvat, astea-s întrebările”. Ajuns la maturitate, descoperă însă că uneori trebuie să devii supererou în propria viață pentru a putea merge mai departe.

Foto: The Official Website Of Barbara Kingsolver



02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.