„Cold War”. Dragoste în vremea Cortinei de Fier ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/cold-war-dragoste-in-vremea-cortinei-de-fier-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Prezentat la „Les Films de Cannes à Bucarest” şi în deschiderea Cinepolska, „Cold War” (2018), pentru care britanico-polonezul Pawel Pawlikowski a câştigat premiul de regie la Cannes, este o dramă alb-negru ultrastilizată în care energia muzicii nu poate salva de la platitudine povestea de iubire şi reprezentarea istoriei.

Un articol de Ionuţ Mareş|16 noiembrie 2018

Pawel Pawlikowski continuă în noul său film, „Cold War” (2018), stilistica din „Ida” (2013), cel mai de succes lungmetraj al său, laureat cu numeroase premii, printre care și Oscarul pentru film străin.

Aceeaşi imagine alb-negru ultrastilizată şi elegantă. Acelaşi format restrâns al cadrelor, a căror compoziţie este atent construită.

Este ceea ce unii ar putea numi un „film frumos”. Doar că asta nu înseamnă obligatoriu şi un film mare.

În „Ida”, o tânără pe punctul de a se călugări în Polonia anilor `60 descoperă un secret din trecutul familiei sale din timpul ocupaţiei naziste, iar căutarea o aduce în contact cu o procuroare comunistă. Filmul mizează pe contrastul dintre cele două personaje care reprezintă două lumi opuse, însă pe parcurs drama fiecăreia devine tot mai complexă şi imprevizibilă.

Tot pe contraste se bazează şi „Cold War”: între societatea comunistă din Polonia sovietizată în care tânăra cântăreaţă şi dansatoare Zula (electrizanta Joanna Kulig) alege să rămână şi lumea occidentală, în special pariziană, în care fuge Wiktor (Tomasz Kot), pianist şi dirijorul ansamblului muzical din care face parte Zula.

Pe fondul Războiului Rece, cei doi trăiesc o poveste de iubire ce se întinde de la momentul în care se cunosc, la sfârşitul anilor `40, şi până la un final tragic din anii `70, fără a se putea împlini.

Pawel Pawlikowski redă povestea lor de dragoste prin frânturi de întâlniri, care au loc de ambele părţi ale Cortinei de Fier şi care au ca scop să sugereze că, în ciuda despărţirii şi a societăţilor diferite în care trăiesc, ceva puternic şi nevăzut îi leagă pentru totodeauna.

Este o idee frumoasă. Însă, din cauza fragmentării narative şi a calofiliei imaginii, momentele cu cei doi nu permit o autentică acumulare a emoţiei şi a energiei, aşa cum ar fi implicat un astfel de zbucium sufletesc. Totul rămâne la nivel de simbol şi la un schematism ce include şi felul în care este reprezentată istoria.

E păcat că filmul se dovedeşte destul de rigid şi refuză libertatea pe care ar fi putut-o oferi numeroasele secvenţe muzicale, care sunt, de altfel, splendide.

„Cold War” va fi lansat la 14 decembrie și în cinematografe, fiind distribuit de Independența Film.

Rating Ziarul Metropolis: ★★★

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.