Colectie online despre Revolutie disponibila in curand
https://www.ziarulmetropolis.ro/colectie-online-despre-revolutie-disponibila-in-curand/

Prima colecţie online despre Revoluţia Română va putea fi accesată din 16 decembrie, telespectatorii putând să redescopere „evenimentul care a schimbat istoria ţării”.   „Revoluţia Română a pornit din stradă, a ajuns la Televiziune şi de aici în lumea întreagă. După 23 de ani, portalul Televiziunii Române redeschide dosarul Revoluţiei într-un proiect fără precedent pentru […]

Un articol de |13 decembrie 2012

Prima colecţie online despre Revoluţia Română va putea fi accesată din 16 decembrie, telespectatorii putând să redescopere „evenimentul care a schimbat istoria ţării”.

 

„Revoluţia Română a pornit din stradă, a ajuns la Televiziune şi de aici în lumea întreagă. După 23 de ani, portalul Televiziunii Române redeschide dosarul Revoluţiei într-un proiect fără precedent pentru online-ul românesc”, se spune în comunicatul TVR.

Din 16 decembrie, publicul are posibilitatea de a accesa prima colecţie online despre Revoluţia Română, pentru a redescoperi evenimentul care a schimbat istoria ţării şi pentru a înţelege rolul pe care TVR l-a jucat în schimbarea naţiunii.

Astfel, în intervalul 16 – 22 decembrie, TVR+ va prezenta în fiecare zi câte un episod dintr-o selecţie amplă a materialelor din Arhiva TVR, cu cele mai relevante momente din desfăşurarea evenimentelor de acum 23 de ani.

 

Cele şapte episoade sunt menite să marcheze prin conţinutul lor cele mai frământate zile ale Revoluţiei, după cum urmează: 16 decembrie 2012 – „Revoluţia în ţară”; 17 decembrie 2012 – „Sfârşitul domniei lui Ceauşescu”; 18 decembrie 2012 – „TVR – Centru de putere”; 19 decembrie 2012 – „Biserica şi Revoluţia”; 20 decembrie 2012 – „Călăi şi victime”; 21 decembrie 2012 – „Voci româneşti despre libertate”; 22 decembrie 2012 – „Averea Ceauşeştilor”.

Potrivit comunicatului, Arhiva Televiziunii Române deţine una dintre cele mai bogate colecţii de documente audiovizuale despre Revoluţia Română din decembrie 1989. Realizarea celor şapte episoade ce vor fi difuzate  aparţine redactorilor Arhivei TVR: Mihai Ciobanu, Gabi Fiter, Irina Bordeianu, Denisa Badea şi Irina Negraru.

„Ei sunt cei care, prin munca lor de cercetare şi recatalogare a colecţiei „Revoluţia Română”, au descoperit imagini inedite ce au fost difuzate doar în decembrie 1989. Astfel, conceptul colecţiei online are în vedere reconstituirea evenimentelor Revoluţiei prin prisma a ceea ce s-a văzut la televizor în acele zile, cu momentele încărcate de emoţia şi dramatismul evenimentelor. Cu ajutorul editorului Marius Butnariuc, aceste imagini unice sunt prezentate într-un pachet grafic de excepţie, cu un montaj dinamic”, se mai spune în comunicat.

Portalul video al Televiziunii Române  a fost lansat pe 12 iunie 2012, fiind platforma care a oferit live unele dintre cele mai importante transmisiuni sportive din acest an: EURO 2012 şi Jocurile Olimpice de la Londra, meciurile din Liga Campionilor şi cele ale echipei naţionale de fotbal transmise de TVR. Vizitatorii portalului pot urmări emisiile tuturor canalelor TVR, pot viziona înregistrările emisiunilor TVR 1, TVR 2 şi TVR Internaţional.

Portalul oferă şi conţinut exclusiv online, precum concertul Jon Lord în România, dar şi secţiunea ce cuprinde contribuţia TVR la parteneriatul cu Google. Concret, TVR şi Google au lansat pe 8 noiembrie, în parteneriat, o colecţie online de materiale video şi texte sub titlul „Căderea Cortinei de Fier”, dedicată Revoluţiei din 1989, un proiect la care televiziunea publică a lucrat timp de şapte luni şi care este disponibil pe platforma Google Cultural Institute.

În perioada 12 iunie – 10 decembrie 2012,tvrplus a înregistrat 5.297.332 de accesări, dintre care 1.856.852 vizite şi 788.181 vizitatori unici, se mai spune în comunicatul TVR.

 

Sursa: Mediafax

06
/05
/14

Ediția din acest an a Festivalului Filmului European începe vineri, 9 mai, de Ziua Europei. În cadrul galei de deschidere va fi proiectat filmul Miss Violence / Grecia, 2013. Proiecția va avea loc la Cinema Studio, în prezența regizorului Alexandros Avranas și a actriței Eleni Roussinou.

06
/05
/14

De la numele lui Dracon, ne-a rămas cuvântul „draconic”. Sensul termenului s-a păstrat, referindu-se la legi, dispoziții, reguli etc. care sunt considerate „excesiv de severe, aspre sau drastice”.

06
/05
/14

Multumult este un concert-călătorie ce îmbină bogata imaginaţie a patru arhitecţi ai sunetului. Trupa Indie Tribal cântă joi, 8 mai, de la ora 20.00, În Pod la Historia (Str. Sfântu Dumitru nr. 3).

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

05
/05
/14

T. O. Bobe, scriitorul care a dat acum zece ani „Cum mi-am petrecut vacanța de vară“, o carte de o forță de expresie, ba chiar și de un succes rareori egalate, T. O. Bobe, scriitorul care a revenit în 2011 cu „Contorsionista“, ne-a oferit un scurt interviu din care va rezulta că a scrie cărți în România echivalează cu a merge pe o sârmă imposibilă care arareori duce undeva.

05
/05
/14

Lecţia de violoncel , Folia, Shakespeare & Co.", CFR - Cometa, Copilul şi Căţelul, Sinucigaşul, Pensiune completă, Livada de vişini, Statuile, Yom Kippur, Just about love şi multe alte spectacole. Programul teatrelor bucureştene în perioada 5 - 11 mai.