Colegiul „Spiru Haret” din Bucureşti participă la un proiect european provocator
https://www.ziarulmetropolis.ro/colegiul-spiru-haret-din-bucuresti-participa-la-un-proiect-european-provocator/

Începând cu sfârşitul lunii septembrie, 24 de elevi de la Colegiul Naţional „Spiru Haret“ din Bucureşti, coordonaţi de doi profesori, şi-au propus să se implice într-un proiect european interesant şi provocator: acela de a „identifica personalităţi sau chiar persoane obişnuite, care au reuşit să aibă un parcurs demn şi frumos în viaţă prin educaţie şi/sau învăţarea şi practicarea unei meserii”.

Un articol de Liliana Matei|23 octombrie 2019

Mai mult, elevii trebuie să realizeze o campanie de informare și de conștientizare a publicului larg cu privire la rolul educației pentru reușita în viață.

Parlamentul European a creat un program, „Euroscola”, pentru a-i informa pe tineri despre procesul de integrare europeană şi pentru a promova participarea lor la construcţia Uniunii Europene. Anul acesta, elevii au fost stimulați să consulte programul „Educaţie şi formare 2020” (ET 2020) ce asigură „cadrul strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale”.

Echipa „Euroscola” a Colegiului Național „Spiru Haret” a pornit campania pro educație în forță, atrăgând, printre susținători, personalități actuale care au reușit grație educației primite, după cum însuși au mărturisit copiilor. Este vorba despre: Florin Busuioc (PRO TV), Iuliana Tudor (TVR 1), Monica Davidescu (actriță, teantru național „i.L.Caragiale), Andrei Huțuleac (actor, teatrul Metropolis), Dragoș Bucur (PRO TV), Ileana Popescu (prorector, S.N.S.P.A.), Cornel Iorgulescu (cardiolog, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca) și, nu în ultimul rând, actrița Maia Morgenstern (Teatrul Evreiesc de Stat), al cărei mesaj a devenit motto-ul campaniei liceenilor: „Educația ne face liberi”.

Tinerii sunt extrem de entuziasmați. Pe lângă premiul pe care Parlamentul European îl oferă primelor zece echipe câștigătoare din fiecare stat membru al Uniunii Europene (o zi în PE de la Strasbourg, în care elevii devin membri ai acestuia), ei sunt motivați de personalitățile întâlnite.

„Am surprins-o pe doamna Iuliana Tudor la televiziune, radiind în jur un zâmbet cald, care ne-a fascinat. Mi-am dat seama, discutând cu dumneaei, că, de fapt, secretul reușitei unui om în viață este sufletul lui… Este incredibilă prin ceea ce simte și prin ceea ce face!” (Jessamine Murdzek, elevă)

„Cu unul dintre cele mai impunătoare, dar, în același timp, calde discursuri, Maia Morgenstern mi-a atras atenția către un lucru esențial pe care educația ni-l oferă: libertatea. În prezența puternică a Maiei Morgenstern, am realizat că determinarea pavează un drum frumos spre educație.” (Ana Marițiu, elevă)

Campania de informare și de conștientizare a celor de la „Spiru Haret” include numeroase activități de promovare și parteneriate, desfășurate fie în oraș, fie în mediul online. Mai multe detalii puteți afla și de pe pagina de Facebook/Instagram dedicată acestui eveniment – Euroscola2019 – C.N. „Spiru Haret”, București sau pe site-ul revistei liceului.

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

29
/08
/23

Competiția Internațională de Lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), dedicată filmelor cu o dimensiune experimentală care abordează într-o manieră inovatoare convențiile limbajului cinematografic, revine cu titluri semnate de cei mai apreciați cineaști emergenți ai momentului.

29
/08
/23

Spiritul generozității prin muzică se multiplică pe perioada Festivalului Internațional George Enescu printr-o mulțime de evenimente conexe organizate de parteneri de tradiție ai Artexim, în 12 orașe din toată țara dar și în locații din București. Pe lângă concerte și recitaluri, programele includ proiecții de film, expoziții și o inedită instalație artistică cu elemente de realitate augmentată.