Comedie cu Tamara Buciuceanu și Șerban Pavlu, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/comedie-cu-tamara-buciuceanu-si-serban-pavlu-la-tvr-2/

 
De ziua Limbii Române, TVR 2 difuzează astăzi, 31 august (de la ora 20:10), comedia „NEPOTU’”, cu Tamara Buciuceanu Botez şi Șerban Pavlu, în regia lui Horaţiu Mălăele.

Un articol de Liliana Matei|31 august 2015

În „Nepotu’” lui Adrian Lustig, nepotul din America (Șerban Pavlu, redescoperă realitățile românești împreună cu mătușa sa(Tamara Buciuceanu Botez). Spectacolul preluat de la Teatrul de Comedie este un veritabil recital al actriţei Tamara Buciuceanu Botez, secondată cu tact şi discreţie de Şerban Pavlu, sub semnul histrionismului inconfundabil al regizorului Horaţiu Mălăele.

„Limba Noastră cea Română” este o sărbătoare legală celebrată în Republica Moldova pe 31 august începînd cu 1990 şi pînă în prezent. În contextul dezintegrării Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) şi a mișcării de renaștere națională de la sfîrșitul anilor ’80 din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.), la Chișinău are loc „Marea Adunare Națională” de la 27 august 1989. În cadrul “Marii Adunări Naţionale” din 27 august 1989 au participat aproximativ 750.000 moldoveni (circa 1/6 din populația de atunci a republicii) care cereau proclamarea limbii moldoveneşti (române) ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină.

Sub impulsul „Marii Adunări Naţionale”, peste două zile, pe 29 august 1989 se deschid lucrările celei de-a XIII sesiuni a Sovietului Suprem din R.S.S.M., care durează pînă pe 1 septembrie. La 31 august Sovietul Suprem al republicii (Parlamentul) a reuşit să voteze legile care îndeplineau cerinţele participanţilor la „Marea Adunare Naţională”, adică, adoptarea din 31 august 1989, de către Sovietul Suprem al R.S.S.M., a legilor privind revenirea la grafia latină, între care declararea ca „Limbă de Stat” a Republicii Moldova a limbii moldoveneşti – găsită identică cu cea română.

Redescoperirea realităților românești în „Nepotul”, nepot care se reîntoarce în România după ce a emigrat în America, de la familiarizarea cu emisunea „Surprize, surprize” de la TVR, până la întrebări importante legate de comunism, îi crează Tamarei Buciuceanu Botez ocazia să apară: „Robustă ca o locomotivă germană, puternică şi violentă ca bomba de la Los Alamos, mieroasă sau mieunată ca pisicile desenelor animate, frumoasă cât s-a putut, sperioasă şi piţigăiată, melancolică sau tandră ca filmele indiene, dansantă şi ţopăitoare, când cele de vârsta ei s-au vândut de mult resemnării, cântând în falset ca mine sau „pe bune” ca Frank Sinatra, imprevizibilă ca ziua de mâine” după cum o descrie regizorul spectacolului, actorul Horațiu Mălăele.

Vă invităm astă seară să o urmăriți pe cea care este „Tamara Buciuceanu, o imensă uzină plutitoare pe oceanul artelor atât de dramatice, o minune singulară, născută anume să ne uluiască”.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Teatru TV „ Nepotu’” la TVR2 – luni, 31 august, ora 20 :10 și în reluare vineri, 4 septembrie, ora 01 :05.

Nepotu’

de Adrian Lustig

Cu: Tamara Buciuceanu-Botez, Şerban Pavlu

Muzica: George Marcu; scenografie: Anca Marcu; costume: Adriana Popa, regia tv: Silviu Jicman

Regia: Horaţiu Mălăele

 

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.