Comedy Short Film Festival, la Plaza România
https://www.ziarulmetropolis.ro/comedy-short-film-festival-la-plaza-romania/

Locuitorilor Capitalei li s-a pregătit în această iarnă un nou festival de film, al cărui profil îl constituie scurtmetrajele de comedie: Comedy Short Film Festival @ Plaza România (16 – 22 februarie 2015). Festivalul e organizat sub egida Anchor Grup, o companie ce susţine activ artele, şi găzduit de Movieplex.

Un articol de Petre Ivan|14 noiembrie 2014

Până pe 10 decembrie 2014 cineaștii își pot trimite filmele pentru a se înscrie într-una din cele trei secțiuni internaționale ale Comedy Short Film Festival @ Plaza România – Competiția oficială, Competiția dedicată producțiilor studențești și Competiția destinată animațiilor.

Fiecare secțiune va avea propriul juriu internațional, compus din profesioniști din industria cinematografică. Toate filmele care vor fi proiectate în secțiunile competitive ale festivalului din luna februarie vor fi scurtmetraje de comedie. Pe lângă acestea, va exista și un program eclectic de filme difuzate în afara competiției.

 Mall Plaza Romania

Mall Plaza Romania

Premiile oferite de organizatori la prima ediție a festivalului sunt: Best Plaza Comedy Short Film Award (1500 de euro), Best Student Comedy Short Film Award (1000 de euro) și Best Animation Comedy Short Film Award (1000 de euro).

Sunt eligibile pentru a intra în competiție toate scurtmetrajele de comedie realizate după 1 ianuarie 2000, indiferent de participarea lor anterioară la festivaluri internaționale sau autohtone.

Comedy Short Film Festival @ Plaza România este singurul festival de scurtmetraje de comedie organizat într-un mall din România și se va desfășura la Movieplex.

Anchor Grup, o companie ce susține activ artele, a organizat acest festival pentru a răsplăti cineaștii talentați și creativi, dar și clienții Plaza România.

Foto: Comedy Short Film Festival – plazafilmfestival.ro

25
/11
/13

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează astăzi, de la ora 20.10, filmul „Efectul Genovese“, regizat de Jon Gostin, în seria de premiere produse recent de televiziunea publică, prin intermediul Casei de Producţie TVR.

23
/11
/13

Astăzi, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” actorului Ion Caramitru. Cinefilii români vor putea urmări două dintre filmele sale reprezentative: ,,Ştefan Luchian’’ (de la ora 14.10) şi ,,Între oglinzi paralele’’ (de la ora 20.10).

21
/11
/13

Lungmetrajul Poziţia copilului, regizat de Călin Peter Netzer, propunerea României la premiile Oscar din 2014, are ,,un scenariu strălucit", iar actriţa Luminiţa Gheorghiu realizează ,,o interpretare de legendă", scrie publicaţia Indie Wire.

19
/11
/13

Cel mai nou proiect al regizorului Radu Jude, „Inimi cicatrizate“, a fost selectat în cadrul ,,Coproduction Village” la ,,Festival De Cinema Europeen des Arcs”. Evenimentul va avea loc luna viitoare, în perioada 14-17 Decembrie 2013, în Alpii francezi.

19
/11
/13

CRONICĂ DE CARTE „Dicţionar subiectiv al realizatorilor filmului românesc“ (Editura Polirom, 2013), cea mai nouă carte a criticului de film Tudor Caranfil, conţine numeroase verdicte critice ratate, în special la cineaşti de valoare.