Comemorare Horia Lovinescu la Cafeneaua lui Repi
https://www.ziarulmetropolis.ro/comemorare-horia-lovinescu-la-cafeneaua-lui-repi/

Director al Teatrului Nottara peste două decenii, din 1960 şi până la moartea lui, în 1983, dramaturgul Horia Lovinescu, va fi comemorat de echipa Teatrului Nottara, printr-un eveniment special, în cadrul Cafenelei lui Repi, în data de 9 februarie, de la ora 19.00, în CaféNott. Spectacolul-lectură, Patima fără sfârşit, prezentat de Alexandru Repan, care semnează […]

Un articol de Liliana Matei|31 ianuarie 2019

Director al Teatrului Nottara peste două decenii, din 1960 și până la moartea lui, în 1983, dramaturgul Horia Lovinescu, va fi comemorat de echipa Teatrului Nottara, printr-un eveniment special, în cadrul Cafenelei lui Repi, în data de 9 februarie, de la ora 19.00, în CaféNott.

Spectacolul-lectură, Patima fără sfârșit, prezentat de Alexandru Repan, care semnează şi regia, îi are în distribuție pe: Cristina Juncu, Anda Caropol, Raluca Gheorghiu, Răzvan Bănică, Alexandru Mike Gheorghiu, Cristian Nicolaie, Filip Ristovski și Alexandru Repan. La pian: George Calofir.

La 42 de ani de când Patima fără sfârșit, cu subtitlul Sângele, a avut premiera absolută, în luna februarie a anului 1977, cu Alexandru Repan în extraordinarul rol al Hoinarului, piesa va fi prezentată acum în fața publicului, într-o nouă lectură.

Textul este o dramă istorică, împletită cu o dramă de familie, ce se încadrează în contextul evenimentelor dedicate Centenarului, urmărind povestea a patru generații succesive de eroi cu numele Andrei Dumșa, a căror existență se leagă de lupta pentru întregirea României. Povestea surprinde, însă, un moment din existența familiei baronului Mailat, român de origine, dar care face parte din marea aristocrație maghiară, și se desfășoară la anul 1877. Iubiri secrete, drame născute din pasiune neînfrânată, o familie în care căsătoriile sunt aranjate și tainele vechi sunt bine păstrate, toate se împletesc într-o istorie seducătoare, ce s-ar putea rezuma simplu: un tânăr de familie nobilă, ultimul descendent al familiei Mailat, pe nume Andrei, născut dintr-o relație obscură și înfiat de bunicul lui, marele baron, se opune căsătoriei sortite lui încă din copilărie, cu tânăra Irene, a cărei zestre o recomandă întru totul. Dragostea pe care i-o poartă însă unei alte fete, Mara, servitoare în casa baronului, va răsturna tabuuri și va schimba destinul tuturor, până la ultimul descendent al familiei, care va muri pe front, în anul 1944, cu el stingându-se pentru totdeauna acest nume.

Horia Lovinescu nu se trădează pe sine în acest text, construind personaje în care-și dovedește tradiția de dramaturg-psiholog, fin analist al sentimentelor, un creator de caractere interesante și complicate, fermecătoare și pline de profunzimi.

Horia Lovinescu s-a născut la Fălticeni, județul Suceava, pe 28 august 1917 și a murit la 66 de ani, pe 16 septembrie 1983. Este fiul avocatului Octav Lovinescu și al Anei, descendentă din familia lui Ion Budai-Deleanu. Unchiul lui este criticul literar Eugen Lovinescu, iar fratele său este eseistul Vasile Lovinescu.

A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1942. Și-a luat doctoratul la Iași, în 1946, cu o teză despre poezia lui Arthur Rimbaud, premiată la cenaclul Sburătorul și publicată abia în 1981. A lucrat la Institutul de Statistică din București și la Radiodifuziunea Română, iar din 1960 și până în 1983 a fost director al Teatrului Nottara.

Printre cele mai importante creații ale lui se numără Citadela sfărâmată, Surorile Boga, Moartea unui artist, Petru Rareș, Și eu am fost în Arcadia, Paradisul, Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă.

25
/08
/15

Misterul zâmbetului celebru al Mona Lisei a fost descifrat de o echipă de cercetători din Marea Britanie. Aceştia au analizat o altă pictură realizată de Leonardo da Vinci şi au ajuns la concluzia că maestrul renascentist s-a folosit de o iluzie optică.

25
/08
/15

În perioada 1-5 septembrie are loc prima ediție a Festivalului Ambasadelor, unde bucureştenii vor avea ocazia de-a face înconjurul lumii în doar câteva zile, luând parte la o sărbătoare a diversității internaționale, o aventură menită să arate Bucureştiul drept o capitală multiculturală, promotoare a dialogului intercultural.

24
/08
/15

QuartFest este primul festival dedicat în totalitate cvartetelor de coarde din România şi unul dintre foarte puţinele festivaluri de acest gen din Europa Centrală şi de Est. Ediţia de anul trecut a QuartFest s-a bucurat, în cele trei seri de festival, de prezenţa a 9 cvartete româneşti apreciate la nivel naţional şi internaţional: Rua Quartet, Cantabile Quartet, Four Season Quartet, Grazioso Quartet, Napocensis Quartet, Nuages Quartet, Q Quartet, Unique Quartet, Accord Quartet.

24
/08
/15

Woody Allen aduce pe marile ecrane povestea unui profesor de filozofie plin de îndoieli, care îşi regăseşte pofta de viaţă după ce comite un act existenţial. Filmul, scris şi regizat de cineastul în vârstă de 79 de ani, cu Joaquin Phoenix şi Emma Stone în distribuţie, va avea premiera în cinematografe pe 28 august.

24
/08
/15

„Filmul poate salva viaţa”, crede Răzvan Georgescu, unul dintre cei mai importanţi regizori români de documentare. Mărturiseşte că lucrul la „Testimonial” (2008) şi, mai apoi, la „Paşaport de Germania” (2014) l-a ajutat în lupta împotriva tumorii cerebrale maligne cu care a fost diagnosticat în urmă cu câţiva ani.

24
/08
/15

Cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra” s-a încheiat aseară la Opera Națională București, juriul internațional desemnându-i pe câștigătorii competiției din acest an. Premiul întâi a fost câștigat de soprana Deirdre Judith Angenent din Olanda.

24
/08
/15

Astăzi, 24 august, se joacă în cadrul festivalului de teatru independent (de orice) – Undercloud primul spectacol din secțiunea „Focus Moldova“ – „Nekrotitanium“, în regia Luminiței Țîcu. În zilele următoare, sunt programate celelalte două spectacole din Focus Moldova: „Sex & Perestroika“

23
/08
/15

Am douăzeci de ani și învăț istoria politică a diferite țări din Europa la Universitatea din București. Am de scris o lucrare de semestru. Trebuie să aleg un stat pe care să îl studiez. Fără absolut niciun motiv, aleg Suedia. Nu am nicio șansă să ajung vreodată în Suedia, cu atât mai mult cu cât nici nu îmi doresc așa ceva.

22
/08
/15

Cea de-a 25-a ediţie a festivalului internaţional de muzică Forum Gitarre Wien se va desfăşura în perioada 24-30 august la Viena. Concertul de deschidere, ce va avea loc luni, 24 august, la ora 19.30, în Sala Ehrbar a Conservatorului din Viena (Mühlgasse 30, 1040 Viena), va fi susţinut de tânărul chitarist român Alecu Ciapi, acompaniat de chitarista Margarita Escarpa (Spania).