Comoara lui Porumboiu, în selecţia oficială a Festivalului de la New York
https://www.ziarulmetropolis.ro/comoara-lui-porumboiu-in-selectia-oficiala-a-festivalului-de-la-new-york/

„Comoara”, de Corneliu Porumboiu, distins cu premiul Un Certain Talent la cea mai recentă ediţie a Festivalului de la Cannes, se numără printre cele 26 de pelicule aflate în selecţia oficială a celei de-a 53-a ediţii a Festivalului de Film de la New York.

Un articol de Petre Ivan|14 august 2015

În afara peliculei lui Porumboiu – „unul dintre cei mai subtili cineaşti, iar acesta este cel mai ambiguu film al său şi, totodată, cel mai fascinant”, cum notează pagina de internet a festivalului – film.considerat „o fabulă modernă în care doi bărbaţi caută o comoară îngropată în curtea din spate”, mai multe producţii care au fost prezentate şi premiate la ediţia de anul acesta la Cannes completează lista producţiilor care vor rula ]n cadrul festivalului.

Printre acestea se numără „The Assassin”, de Hou Hsiao-hsien, premiat pentru cea mai bună regie, „Carol”, de Todd Haynes, cu Rooney Mara, desemnată cea mai bună actriţă, şi „The Measure of a Man”, de Stéphane Brizé, cu Vincent Lindon, care a primit trofeul pentru cel mai bun actor.

Festivalul de Film de la New York se desfăşoară în perioada 25 septembrie – 11 octombrie, iar producţiile prezentate în cadrul acestuia sunt selectate, „pe baza meritelor lor”, de Film Society of Lincoln Center.

Foto: Comoara – cinemagia

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.