Comoara lui Porumboiu, Premiul Un Certain Talent
https://www.ziarulmetropolis.ro/comoara-lui-porumboiu-premiul-un-certain-talent/

Lungmetrajul „Comoara”, de Corneliu Porumboiu, a primit premiul Un Certain Talent în cadrul secţiunii Un Certain Regard, la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes. Premiul Un Certain Regard a revenit peliculei islandeze „Hrútar/ Rams”,de Grímur Hákonarson.

Un articol de Petre Ivan|24 mai 2015

Comoara lui Porumboiu, Premiul Un Certain Talent / Secţiunea Un Certain Regard face parte din selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, având loc în paralel cu competiţia oficială. Secţiunea a fost introdusă în 1978, de fostul preşedinte al Festivalului de la Cannes Gilles Jacob.

În fiecare an, secţiunea Un Certain Regard prezintă o serie de filme cu viziuni şi stiluri diverse, originale şi diferite, care caută recunoaştere internaţională.

Juriul secţiunii Un Certain Regard a fost prezidat anul acesta de actriţa şi regizoarea Isabella Rossellini.

Potrivit variety.com, Corneliu Porumboiu a primit premiul Un Certain Talent pentru „magistrala naraţiune” din „Comoara”.

Filmul „Comoara” spune povestea lui Costi, care lucrează la primărie şi duce o viaţă liniştită, cum îi place lui să spună. Seara obişnuieşte să-i citească poveşti fiului său de 6 ani. Preferata lor este „Robin Hood”.

Într-o seară, un vecin îl roagă să-i împrumute nişte bani. E disperat, banca i-a scos apartamentul la vanzare. Costi ezită, l-ar împrumuta pe vecin, dar asta i-ar periclita liniştea, are şi el credite la bancă.Comoara - Castigatorii si juriul sectiunii Un Certain Regard - Photo Credits Cristian Radu Nema

Îl refuză şi se întoarce la fiul său şi la Robin Hood. Vecinul revine. Îi spune că în satul bunicilor săi există o legendă: se zice că străbunicul său ar fi îngropat o comoară în curtea casei, înainte de venirea comuniştilor la putere.

În cazul în care Costi va plăti pe cineva cu un detector de metale şi vor găsi comoara, o vor impărţi jumătate – jumătate. Costi nu stă prea mult pe gânduri. De a doua zi caută pe cineva cu un detector de metale…

Filmul are un agent internaţional de distribuţie – Wildbunch -, urmând ca premiera în România să aibă loc pe 29 mai.

„Hrútar/ Rams” – Islanda, premiul Un Certain Regard

Filmul „Hrútar/ Rams” spune povestea a doi fraţi care nu şi-au mai vorbit de 40 de ani şi care se reunesc într-o vale islandeză cu scopul de a salva ceea ce le este mai drag: berbecii lor.

Premiul juriului secţiunii Un Certain Regard a revenit filmului „Zvizdan/ The High Sun”, al regizorului croat Dalibor Matanić, în timp ce premiul pentru regie a fost acordat cineastului japonez Kiyoshi Kurosawa, pentru pelicula „Kishibe no tabi/ Journey to the Shore”.

Foto: Corneliu Porumboiu – 42 km film

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.