Competiția One World Romania 14
https://www.ziarulmetropolis.ro/competitia-one-world-romania-14-2/

Competiţia ediţiei de anul acesta a festivalului One World România, care se va desfăşura fizic la Bucureşti între 21 şi 30 mai, şi online între 31 mai şi 6 iunie, cuprinde cele mai incitante 9 filme din selecţia de anul acesta, ce vor fi evaluate de două jurii: unul format din profesionişti din industria internaţională de film, şi celălalt din liceeni din toată ţara. Premiul Juriului Internaţional este în valoare de 1000 euro şi va fi oferit regizorului câştigător cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Un articol de Liliana Matei|16 aprilie 2021

„Filmele din competiția #OWR14 funcționează ca o oglindă a societăților despre care vorbesc, fără să se ferească de complexitatea problemelor actuale. Cineaști din toate colțurile lumii testează limitele mediului cinematografic, mediu pe care l-au ales conștient, pentru capacitatea lui expresivă ce depășește cu mult simpla transmitere de informații factuale”, spun Vanina Vignal și Andrei Rus, directori artistici One World România.

Patru dintre cele nouă documentare din competiția de anul acesta abordează direct tema centrală a ediției, vorbind despre experiențele feminine și luptele pentru recunoașterea meritată. În „Caperucita Roja”, regizoarea argentiniană Tatiana Mazú González confruntă delicat două perioade istorice și două tipuri de mentalități, folosind ca pretext dorința de a învăța să coasă pentru a vorbi îndelung cu bunica ei despre evoluțiile și contradicțiile statutului lor de femei.
Cineasta portugheză Catarina Vasconcelos evocă în „A Metamorfoses Dos Pássaros” un trecut în care a te naște femeie însemna a fi predestinată unei existențe tradiționale și patriarhale. „My Mexican Bretzel” (r: Nuria Giménez, Spania, 2020) este un portret – veridic și amăgitor totodată – al unei femei din înalta societate a anilor postbelici, care oscilează între conformism și emancipare și, în sfârșit, Carolina Moscoso ne oferă cu debutul ei „Vision Nocturna” o relatare dureroasă a abuzului sexual căruia i-a fost victimă și a urmărilor sale.

Despre marginalizare, integrare și justiție vorbesc filme precum „Makongo”, un documentar despre pigmeii din Africa Centrală, victime ale logicii implacabile a pieței și a oprimării minorităților, „Responsabilidad Empresarial”, filmul cineastului Jonathan Perel, vorbește despre represiunea muncitorilor în timpul dictaturii militare din Argentina în perioada 1976-1983. În „Il n’y aura plus de nuit” ajungem, prin vocea cineastei franceze Eléonore Weber, deasupra unor regiuni din Orientul Mijlociu, observând lumea de sub noi în timp ce realizăm ironia de a vedea mult și a înțelege puțin.

În „Rara avis” plecăm într-o călătorie pe Oceanul Pacific, împreună cu cinci adolescenți cu probleme aflați într-un program de educare și reintegrare în societate, urmăriți cu afecțiune de cineasta elvețiană Mirjam Landolt. Deșertul din Altar, la granița dintre Mexic și Statele Unite, este personajul principal al filmului „La Sombra del Desierto” (Juan Manuel Sepúlveda, Mexic, 2020), personaj care asistă imperturbabil la fluxul continuu de imigranți și la eforturile de supraviețuire ale ultimilor locuitori indigeni ai regiunii.

Aceste filme remarcabile vor fi vizionate de două jurii. Primul va fi alcătuit din patru profesioniști din domeniul criticii, distribuției și curatoriatului: Mihaela Michailov, critic și dramaturg care activează cu precădere în domeniul teatrului de reflecție socială; Patrick Holzapfel, critic și contribuitor regulat la publicația platformei MUBI; Rene Wolf, directorul departamentului de achiziții și programator principal la EYE Filmmuseum din Amsterdam și Nicole Fernández Ferrer, coordonatoarea centrului Simone de Beauvoir din Paris, dedicat producției, distribuției, arhivării și analizei de filme feministe și LGBT.

Juriul liceenilor din acest an va fi alcătuit din liceene cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani: Sânziana Șendroiu, din Câmpulung, Raluca Cocor, din Iași; Miriam Gurguță, din Vaslui, Arina Litvinova, Maria Mitulescu și Iulia Precup, din București. Ele vor participa la a doua ediția a programului de educație cinematografică pentru liceeni „Zero la Purtare”, coordonat de Dragoș Apetri și Cristina Haneș. Acesta implică, pe lângă activitatea de la OWR, și a face parte din echipa de selecționeri a Festivalului Internațional de Filme și Artă făcută de Adolescenți „Super”.

 

04
/09
/22

În a doua parte a unui foarte subiectiv top pe luna august discut, pe scurt, trei documentare din acest an, printre care şi tulburătorul "Mariupolis 2", al regretatului regizor lituanian Mantas Kvedaravičius, ucis în războiul declanşat de Rusia în Ucraina.

28
/08
/22

PREVIEW Organizatorii Astra, festivalul internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu, ajuns la a 29-a ediţie, anunţă că au pregătit un program variat, care include filme din toată lumea şi diferite formate ale cinemaului documentar, ce vizează un public divers.

26
/08
/22

Din această toamnă, Institutul Cervantes reia seria de proiecții lunare de filme difuzate cu acces liber pe platforma Vimeo, iar primul proiect din această serie îl reprezintă suita de filme online „Abycine Lanza” – un laborator de talente spaniole în devenire, difuzată grație colaborării inedite cu Abycine, unul dintre cele mai îndrăznețe festivaluri de film din peisajul spaniol contemporan. Filmele vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Instituto Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României), începând din ziua indicată (zilele de vineri ale fiecărei săptămâni).

26
/08
/22

Azi, 26 august, de la ora 19:45, debutează la Cinema Muzeul Țăranului din București cea de-a doua ediție a ABIFF - Animation Bucharest Internaţional Film Festival, prin proiecția animației "Călătorie în ȚaraTa" (Journey to Yourland, Cehia - Slovacia, 2022), în regia lui Peter Budinský, un proiect ambițios în ceea ce privește abordarea vizuală și narativă, destinat publicului de familie.

26
/08
/22

Programul de studiu intensiv dedicat cineastelor din România și Republica Moldova și-a desemnat finalistele. 10 artiste vor participa în perioada 29 August - 4 septembrie la cea de-a doua ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA). În cadrul workshop-ului organizat la București, creatoarele de film de animație vor întâlni experți din domeniu și vor parcurge etape importante în dezvoltarea propriilor proiecte.

25
/08
/22

Numeroși fani nerăbdători, artiști și creatori de conținut au ales să descopere marele final al poveștii de dragoste dintre Tessa și Hardin din cea de-a patra ecranizare a seriei After - “După ce am găsit fericirea” la Cineplexx Băneasa, odată cu avanpremiera Ladies Night de miercuri, 24 august.

25
/08
/22

Sunscreen Film & Arts Festival anunță programul complet al primei ediții, care va avea loc între 8 – 11 septembrie la Constanța. Invitatul special al evenimentului va fi actorul de origine sârbă Darko Perić, cunoscut publicului din România din serialul spaniol La Casa de Papel (Netflix), unde l-a jucat pe Helsinki. Perić va fi prezent la Constanța pentru a se întâlni cu fanii, dar și pentru proiecția scurtmetrajului Patria (r. Alejandro Lobo, 2017), inspirat din fapte reale, unde îl joacă pe Ioan Clămparu, un proxenet român căutat internațional.

23
/08
/22

O tradiție la TIFF Oradea, selecția dedicată noii cinematografii maghiare se întoarce într-o nouă formulă la ediția din 2022 a festivalului. Lista celor mai noi și mai apreciate filme produse în ultimul an în Ungaria, proiectate în premieră la Oradea, va fi completată, în această toamnă, de o retrospectivă de autor dedicată regizoarei Ildikó Enyedi – una dintre cele mai influente cineaste europene.

22
/08
/22

Cele mai noi producţii româneşti, premiate la festivalurile de la Cannes, Veneţia şi San Sebastian, vor putea fi văzute la a opta ediţie a evenimentului cinematografic de tradiţie Zilele Filmului Românesc la Chişinău, care va avea loc în perioada 22-25 septembrie.