Competiția TIFF 2017: adevăr sau provocare?
https://www.ziarulmetropolis.ro/competitia-tiff-2017-adevar-sau-provocare/

Competiţia celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (2-11 iunie), dedicată exclusiv regizorilor aflaţi la primul sau al doilea film, este o veritabilă zonă de conflict: poveşti pe muchie de cuţit, inspirate de evenimente reale sau experienţe personale, situaţii provocatoare şi abordări temerare, fabule morale nuanţate sau extreme, semnate de regizori care îşi asumă riscuri şi despre care, cu siguranţă, se va mai auzi.

Un articol de Petre Ivan|8 mai 2017

Dintre cele 12 titluri care concureazăpentru Trofeul Transilvania, 8 sunt debuturi.

Chiar dacă România lipsește în acest an din competiție, există două prezențe autohtone în selecție. Actorul Alec Secăreanu are rolul principal în Tărâmul binecuvântat/God’sOwn Country, descris de critici ca fiind răspunsul britanic la Brokeback Mountain.

Recent premiat la Sundance și la Berlin, debutul regizorului Francis Lee urmărește povestea de dragoste emoționantă, dar lipsită de sentimentalisme, dintre un tânăr fermier britanic și un muncitor român.

My Happy Family

My Happy Family

Tot de la Sundance vine și comedia dulce-amară Familia mea fericită/ My Happy Familly (r. Nana Ekvtimishvili, Simon Gross), istoria unei femei georgiene care, în seara celei de-a 52-a aniversări, decide să-și părăsească soțul și să plece de acasă, iscând un mic cutremur familial. Imaginea este semnată de Tudor Panduru.

Un debut provocator este cel al regizorului polonez Bartosz  M. Kowalski, care a zgâlțâit din temelii competiția și publicul festivalului de la San Sebastian. Un studiu șocant asupra violenței infantile,Teren de joacă/Playground este un film inspirat de crima săvârșită de doi adolescenți britanici a căror faptă a îngrozit întreg mapamondul.

O altă abordare deranjantă asupra modului în care sunt afectați copiii de violența omniprezentă este cea a regizorului

Land of the Little People

Land of the Little People

israelian debutant YanivBerman. Tărâmul celor mici/ Land of the Little People surprinde lupta pentru teritoriu a doi dezertori cu un grup de copii pentru care războiul încetează să mai fie o joacă.

Zeus analizează legăturaspecială dintre oameni și șoimi, pornind de la relația toxică a erouluicu mama sa. Primul lungmetraj al lui Miguel Calderón, supranumit ,,copilul teribil al artei contemporane mexicane’’, este bazat chiar pepovestea impresionantă care i-a schimbat viața.

Heartstone

Heartstone

Inspirat de o experiență la fel de personală, debutul multipremiat internațional Piatră peinimă/ Heartstone (r. Gudmundur Arnar Gudmundsson) descrie turbulențele sentimentale care pun la încercare prietenia dintre doi adolescenți, în decorul spectaculos-glacial al Islandei.

Reuniunea preț de un weekend dintre o fiică și tatăl ei care mint amândoi cum respiră generează o farsă adorabilă în Delfinii înoată spre est/ Las Toninas Van Al Este (r. Gonzalo Delgado, Verónica Perrota), semnat de unul dintre co-scenariștii comediei uruguayene Whisky, premiată cu Trofeul Transilvania în 2005.

La polul opus, Vremea crizantemelor/ Chrysantemums Time (r.Dmytro Moiseiev) ne face părtași la odiseearăvășitoare a unei tinere văduve care trebuie să se confrunte cu pompele funebre, rudele rapace și propria ei credință după ce soțul ei s-a sinucis.

Gloria/ Glory (r.KristinaGrozeva și Petar Valchanov) e o fabulă socială despre dreptate și manipulare. Recompensat la Locarno cu o mențiune specială, filmul tandemului bulgar premiatla TIFF pentru Lecția îl are ca protagonist pe un muncitor binevoitor care sfârșește prin a fi o victimă a sistemului.

În Hounds of Love, terifiantul debut al australianului Ben Young, o adolescentă este răpităși sechestrată de un cuplu disfuncțional. Rolul extrem de solicitant al tinerei Emmei Boothi-a adus un binemeritat premiu de interpretare la Festivalul de la Veneția.

De la Berlin vine Simularea/Simulation, primul film al actorului iranian Abed Abest și, cu siguranță, cea mai provocatoare propunere vizuală din competiție. Scenografia abstractizată reprodusă integral într-o cutie neagră generează o doză serioasă de surpriză și suspans.

Filmat aproape exclusiv într-un apartament, Regele fără un ochi/ El Rey Borni (r. Marc Crehuet) este o comedie neagră în patru personaje în care tânărul care și-a pierdut un ochi în timpul unui protest stârnit de criza din Spania se întâlnește întâmplător cu polițistul vinovat pentru accident.

Din juriul Competiției vor face parte, printre alții, actrița Clotilde Courau, Prințesă deVeneția și Piemont, care poate fi văzută la TIFF în L’Ombre des femmes(r. Philippe Garrel), criticul de film Geoff Andrew (Sight& Sound), selecționer pentru BFI Southbank și consultant pentru London Film Festival, și regizorul Marian Crișan.

Foto: TIFF 2017 – tiff.ro

05
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Partea de început din „Întregalde” este o demonstraţie de forţă. Orăşenii, bine îmbrăcaţi şi echipaţi, se simt în largul lor. Sunt relaxaţi şi siguri pe ei. Fac glume, se tachinează. Au maşini de teren puternice, care urcă impetuos drumurile (iar camera de filmat are grijă să insiste pe asta).

31
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Regizat de Harry Mcqueen şi cu o distribuţie formată din Colin Firth şi Stanley Tucci, „Supernova” (2020) este un film cuminte despre un ultim moment de fericire din viaţa unui cuplu de bărbaţi, înainte de căderea definitivă a unuia dintre ei în boală.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

30
/08
/21

Robert Downey Jr. și Jude Law sunt protagoniștii filmelor „Sherlock Holmes”, regizate de Guy Ritchie și bazate pe personajul omonim creat de Arthur Conan Doyle, care pot fi vizionate la TNT în luna septembrie.

30
/08
/21

Din 24 septembrie spectatorii sunt invitați să fie mai prezenți, în societate dar și la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghițescu, „Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanșa întrebări și discuții despre perioadele prin care trec adolescenții, perioade de încercări, căutări, confuzie și alegeri.

27
/08
/21

Cea de-a XIII-a ediție a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr (open air) debutează în Parcul Plumbuita din București, în perioada 1 - 12 septembrie și aduce pe marele ecran din aer liber douăsprezece filme pentru copii, perfecte pentru o seară petrecută împreună cu întreaga familie, pelicule și animații educative, realizate de studiourile Disney și Pixar.

26
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Ce idee bună şi ce sarcină grea: un documentar despre ce mai înseamnă Casa Regală a României astăzi, pornind de la călătoria anuală pe care Principesa Margareta (devenită Custodele Coroanei după moartea Regelui Mihai în 2017) şi Principele Radu o fac cu trenul regal prin România pentru a se întâlni cu susţinători ai monarhiei din diverse oraşe.