Compozitorul Sabin Păutza și pianistul Lucian Velciu – concert la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/compozitorul-sabin-pautza-si-pianistul-lucian-velciu-concert-la-sala-radio/

Compozitor, dirijor, profesor, manager, sunt patru ipostaze ce definesc personalitatea muzicianului român Sabin Păutza, care este invitatul special al concertului Orchestrei de Cameră Radio, programat miercuri, 21 ianuarie (19.00), la Sala Radio.

Un articol de Liliana Matei|15 ianuarie 2015

Sabin Păutza (foto sus, stânga) a fost director artistic şi dirijor principal al celei mai vechi orchestre din New Jersey: Plainfield Symphony, fiind Conductor Emeritus pe viaţa al ansamblului. Sabin Păutza a dirijat în Europa, America şi Australia, pe scene celebre precum Carnegie Hall – New York, Santa Cecilia – Roma, Fr. Chopin – Varşovia sau Philharmonic Hall – Sydney.

Un moment cheie în cariera sa l-a constituit debutul în prestigioasa sală Carnegie Hall din New York (1985), când s-a prezentat în dublă ipostază: aceea de dirijor la pupitrul Orchestrei New York University Symphony şi de compozitor – în program figurând şi lucrarea sa Haiku. Numeroase distincţii în ţară şi în străinătate stau dovadă a aprecierii compoziţiilor sale: Diploma de onoare la Concursul Internaţional de Compoziţie de la Salt Lake City – Utah (1985), Premiul Rudolph Nissim al Uniunii Compozitorilor din Statele Unite (1990), Premiul Martin Luther King Jr. pentru compoziţie (1994). Firma Swift Music Group din Statele Unite i-a editat pe CD seria Opera Omnia, până la această dată fiind lansate primele zece CD-uri.

În evenimentul de la Sala Radio, derulat sub bagheta lui Sabin Păutza, veţi avea ocazia să ascultaţi o lucrare semnată de artistul român şi două partituri aparţinând lui Beethoven, respectiv lui Schubert.
Despre lucrarea sa, Mozart Fantasie, compusă cu ocazia aniversării a 250 de ani de la naşterea marelui compozitor (1756-2006), Sabin Păutza mărturiseşte: „Am folosit aici câteva dintre cele mai cunoscute melodii ale sale aparţinând unor lucrări ca Mica Serenadă sau ale unor arii celebre din operele sale. Mi-am imaginat un fel de joc muzical în care aceste melodii atât de cunoscute sunt implicate într-un scenariu în care ele însele devin nişte personaje pitoreşti într-o operă imaginară. (…) Mi s-a oferit aici ocazia de a exploata valenţele inepuizabile ale melodiilor mozartiene în a fi răstălmăcite, ironizate, modificate în toate felurile, într-un dialog în care se remarcă odată mai mult geniul maestrului de la Salzburg. ”

În programul serii veţi asculta de asemenea Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră, semnat de BEETHOVEN, cu participarea pianistului LUCIAN VELCIU (foto sus, stânga), care a susţinut recitaluri pe diferite scene: Universitatea de Muzică Luxemburg, Sala Studio a Ateneului Român Bucureşti, Muzeul Naţional George Enescu din Capitală, Muzeul de Artă din Constanţa, Palatul Mogoşoaia, Castelul Peleş, Sala Radio ş.a. Concertul se va încheia cu Simfonia nr. 2, creaţie a lui SCHUBERT compusă la vârsta de doar 17 ani şi inspirată de o lucrare a lui Beethoven.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

16
/04
/15

Mickey Mouse şi gaşca sa de prieteni au sosit la Bucureşti pentru a pregăti Disney Live! Mickey's Music Festival, un spectacol muzical pentru întreaga familie, care se va desfăşura între 22 şi 26 aprilie, la Sala Palatului.

15
/04
/15

Doi dintre cei mai mari muzicieni români – pianistul VALENTIN GHEORGHIU şi violonistul GABRIEL CROITORU – îşi dau, pentru a treia oară, întâlnire cu... BEETHOVEN la Sala Radio! După primele două recitaluri ca parte a Integralei sonatelor pentru pian şi vioară semnate de Beethoven, sunteţi invitaţi luni, 20 aprilie (19.00) să „savuraţi” următoarea serie de trei lucrări, în interpretarea celor doi artişti.

15
/04
/15

Cea de-a cincea ediţie a Turneului Pianul călător este în plină desfăşurare. După lansarea de succes de la Galaţi, Horia Mihail a poposit în oraşul său natal, Braşov, iar apoi a mers în Banat, la Reşiţa şi Timişoara, unde spectatorii s-au bucurat din plin de sonoritaţile pe care turneul le-a adus în oraşul lor. Imediat după Paşti, ajungând la Piteşti, Buşteni şi Ploieşti, pianistul va reveni cu lucrări romantice din repertoriul de anul acesta.

15
/04
/15

Joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, regina Traviatei Felicia Filip alege să fie alături de publicul bucureștean, într-o discuție intimă și relaxată, moderată de Emil Pantelimon și completată de acordurile muzicale ale violonistei Mihaela Mitrofan. Ediția primăvăratică a Trialogurilor vă așteaptă în Ceainăria ARCUB din str. Batiște nr. 14.

10
/04
/15

Celebrul violonist Andre Rieu a pregătit un mesaj special de Paște în limba română pentru fanii din România. Bilete pentru concertele din iunie susțiute de André Rieu în Piața Constituției din București sunt încă disponibile prin rețeaua Eventim.

08
/04
/15

O frumoasă seară muzicală de primăvară, cu titlul „SONATE CELEBRE”, este propunerea violonistei CRISTINA ANGHELESCU şi a pianistului MIHAI UNGUREANU pentru iubitorii muzicii, prin recitalul de vineri, 17 aprilie (ora 19.00), de la Sala Radio.

08
/04
/15

Vin ruşii! Pe 23 septembrie, peste o sută de instrumentişti, muzicieni şi dansatori ai Red Army Choir - Corul Armatei Roşii. vor lua cu asalt Sala Palatului din Bucureşti pentru un concert memorabil.

07
/04
/15

Două staţii din Iași au fost transformate în staţii interactive, în cadrul unui proiect outdoor multimedia de comunicare urbană, realizat de WINK, agenţia Namogo și managementul pub-ului britanic The Trumpets.

04
/04
/15

RĂZVAN SUMA, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai apreciaţi violoncelişti români, cunoscut publicului din Bucureşti mai ales prin concertele şi recitalurile de la Sala Radio şi celui din întreaga ţară graţie turneelor naţionale “Vă place Bach ?”, “Vă place Brahms?” şi “Vă place tango?”, va susţine pe 9 aprilie 2015 un recital extraordinar la LISABONA, cu prilejul inaugurării noului sediu al Institutului Cultural Român (ICR).