Concert extraordinar cu ocazia Zilei Europei, pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-extraordinar-cu-ocazia-zilei-europei-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă joi, 9 mai, începând cu ora 18:30 Concertul extraordinar cu ocazia Zilei Europei. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea, iar conceptul regizoral poartă semnătura lui Alex Nagy. Pe scenă vor evolua soliştii Oana Andra, Simonida Luţescu, Stanca Maria Manoleanu, Bianca Mărgean, Simona Neagu, Crina Zancu, Lucian Corchiş, Paul Lungu, Daniel Pop, Filip Panait, cu participarea Orchestrei şi a Corului Operei Naţionale Bucureşti. 

Un articol de Petre Ivan|7 mai 2019

În programul serii se regăsesc arii celebre din opere precum „Aida” de Giuseppe Verdi, „Faust” de Charles Gounod, „La Traviata” de Giuseppe Verdi, „Carmen” de Georges Bizet, „Turandot” de Giacomo Puccini, „Don Carlo” de Giuseppe Verdi, „La bohème” de Giacomo Puccini, „Romeo și Julieta” de Charles Gounod etc.

Prima scenă lirică a țării va sărbători în data de 9 mai pacea și unitatea, fundamente ce stau la baza Uniunii Europene. În contextul preluării conducerii forului european, Concertul încununează eforturile țării noastre în demersul inițiat.

Data de 9 mai a devenit ziua istorică în care a fost pronunţată declaraţia Schuman. În anul 1950 la Paris, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus în cadrul unui discurs stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Cu toate că a pornit ca o colaborare economică între două state puternice precum Fanța și Germania, mai multe state aveau să se unească procesului de construcţie a unei noi Europe. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene, o uniune în drepturi, în libertăţi şi în simţiri.

Pentru a marca Ziua Europei, în fiecare an în luna mai instituțiile Uniunii Europene de la Bruxelles și Strasbourg își deschid porțile publicului larg. Birourile locale ale Uniunii Europene din întreaga lume organizează activități și evenimente diverse, Concertul extraordinar cu ocazia Zilei Europei de pe scena Operei Naționale București fiind unul dintre ele.

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

Foto: Concert extraordinar cu ocazia Zilei Europei – operanb.ro

21
/08
/23

Organistul Eduard Antal va interpreta un aranjament inedit al celebrei Bohemian Rapsody, hitul trupei Queen din 1975 , pe orga din Biserica Neagră din Brașov, sâmbătă, 26 august, de la ora 18:00, în cadrul stagiunii Organ Nights.Programul concertului conține și alte lucrări scrise pentru ”Regina instrumentelor” compuse de Joseph Rheinberger, Maurice Duruflé, Jean Langlais sau Rachmaninov.

18
/08
/23

7.100 de spectatori la Concertele Corului Național de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin” dirijate de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, alături de actorul Marius Manole, peste 8.000 de participanți la recitalurile Cantus Mundi susținute de copii și formațiile VUNK, Zoli Toth, The Mono Jacks, Lora, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu și Emeric Imre, sunt numai câteva din rezultatele celei de-a doua ediții a Turneului AVE MARIA, co-producție a Corului Madrigal și a Primăriei Constanța.

18
/08
/23

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de șase zile, între 10 și 15 august 2023, în șapte locații din oraș și în două localități din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte, jam-sessions, petreceri, ateliere muzicale, târg de viniluri, filme muzicale și documentare biopics la Cinema Astra, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

17
/08
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor pregăti 22 de tineri din întreaga lume, care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest fel din România, care se va desfăşura pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

14
/08
/23

La împlinirea a 15 ani (pe data de 15 august) de la înființarea Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, proiect creat și coordonat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Orchestra Română de Tineret a fost pentru a șaptea oară invitată la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume.

11
/08
/23

De la muzică renascentistă și barocă la folclor tradițional georgian și momente de improvizație: Seria de concerte de la miezul nopții din cadrul ediției din acest an al Festivalului Internațional George Enescu vine cu 11 propuneri de recitaluri de neratat, pe scena Ateneului Român. Concertele nocturne sunt programate în vinerea, sâmbăta şi duminica, de la 22:30, între 1 si 23 septembrie, cu o singură excepţie: concertul pe care Corul Naţional de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” îl va susţine joi, 7 septembrie.