Concert Extraordinar de Ziua Corului Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-extraordinar-de-ziua-corului-national-de-camera-madrigal-marin-constantin/

Corul Naţional de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” va susţine un concert extraordinar pentru a marca Ziua Madrigalului, pe 26 februarie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala de Spectacol “George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Concertul este consacrat împlinirii a 92 de ani de la naşterea regretatului dirijor şi compozitor Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal.

Un articol de Petre Ivan|21 februarie 2017

Invitatul special al acestei ediții este dirijorul Ion Marin, fiul maestrului Marin Constantin și director de onoare al Corului Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”. El este inițiatorul și președintele fondator al Programului Național Cantus Mundi, direcție a Corului Madrigal înființată în 2011.

Alături de membrii Corului Madrigal vor urca pe scenă patru coruri de copii din Programul Național Cantus Mundi din țară, reuniți sub coordonarea dirijoarei Anna Ungureanu. Programul concertului extraordinar va cuprinde un repertoriu compus din piese care au făcut istorie în repertoriul celebrului cor, piese renascentiste în limbi diferite și cântece românești de factură bizantină, clasică, folclorică și modernă. Printre acestea se numără și două compoziții ale maestrului Marin Constantin. La final, potrivit tradiției, se va intona „imnul” Corului Madrigal, împreună cu toate generațiile de madrigaliști prezente în sala de concert.

Personalitate a scenei muzicale internaţionale, Ion Marin este unul dintre puţinii dirijori români care au atins celebritatea la nivel mondial, atât în aria simfonică, precum şi în cea a operei. De la Orchestra Filarmonicii de Stat din Rusia, la Deutsche Oper Berlin, Hamburgische Staatsoper, Dresden Semperoper, Opernhaus Zurich, Paris Bastille, La Fenice, Metropolitan Opera, Orchestra Națională Île de France, bagheta maestrului a coordonat ansambluri impresionante de muzicieni, promovând în același timp numele României pe fiecare scenă. În present, renumitul dirijor colaborează pentru a doua oară cu celebrul Teatro alla Scala din Milano, unde pregătește premiera producției “Anna Bolena” de Gaetano Donizetti.

Compozitor și dirijor, Marin Constantin a pus bazele Corului Madrigal în 1963, fiind un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și muzica tradițională şi contemporană românească.

Maestrul Marin Constantin a fost membru al Uniunii Compozitorilor (din 1956), fiind autorul multor piese corale. A fost fondator al Corului Universității din București (1948), Capelei Corale “Gheorghe Cucu” (1958) și al Corului Național de Cameră Madrigal (1963).

Biletele pentru Concertul Extraordinar din 26 februarie al Corului Național de Cameră “ pot fi achiziționate de pe bilete.ro.

Foto: Ziua Corului Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”  – madrigal.ro

31
/05
/21

Filarmonica „George Enescu” anunță că luni, 31 mai, de la ora 12.00, se vor pune în vânzare biletele pentru concertul simfonic cu public de joi, 10 și vineri, 11 iunie 2021, în care Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va fi condusă de Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie are la bază un concept unitar, fiind alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de Jean-Baptiste Lully pentru piesa "Burghezul gentilom" de Molière și din Suita "Burghezul gentilom" de Richard Strauss.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

S-au pus în vânzare, online și la casa de bilete din incinta Ateneului Român, biletele pentru următorul concert din Stagiunea de marți seara. În 25 mai, la ora 19, publicul meloman este invitat în Sala mică a Ateneului Român ( la capacitatea de 50%) pentru un recital cameral susținut de Valentin Dimitrie Simion, un tânăr dar foarte merituos violoncelist român.

20
/05
/21

Valentin Șerban a câștigat marele premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu, după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, miercuri, 19 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Jaewon Wee din Coreea de Sud, iar locul al treilea i-a revenit lui Tassilo Probst din Germania.

17
/05
/21

Jaemin Han a câștigat marele premiu al secțiunii de violoncel la Concursul Internațional George Enescu, după o finală în care a interpretat Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel și orchestră op. 107 de Shostakovich, sâmbătă, 15 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Sebastian Fritsch din Germania, iar locul al treilea i-a revenit lui Ștefan Cazacu din România.