Concert Extraordinar de Ziua Corului Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-extraordinar-de-ziua-corului-national-de-camera-madrigal-marin-constantin/

Corul Naţional de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” va susţine un concert extraordinar pentru a marca Ziua Madrigalului, pe 26 februarie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala de Spectacol “George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Concertul este consacrat împlinirii a 92 de ani de la naşterea regretatului dirijor şi compozitor Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal.

Un articol de Petre Ivan|21 februarie 2017

Invitatul special al acestei ediții este dirijorul Ion Marin, fiul maestrului Marin Constantin și director de onoare al Corului Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”. El este inițiatorul și președintele fondator al Programului Național Cantus Mundi, direcție a Corului Madrigal înființată în 2011.

Alături de membrii Corului Madrigal vor urca pe scenă patru coruri de copii din Programul Național Cantus Mundi din țară, reuniți sub coordonarea dirijoarei Anna Ungureanu. Programul concertului extraordinar va cuprinde un repertoriu compus din piese care au făcut istorie în repertoriul celebrului cor, piese renascentiste în limbi diferite și cântece românești de factură bizantină, clasică, folclorică și modernă. Printre acestea se numără și două compoziții ale maestrului Marin Constantin. La final, potrivit tradiției, se va intona „imnul” Corului Madrigal, împreună cu toate generațiile de madrigaliști prezente în sala de concert.

Personalitate a scenei muzicale internaţionale, Ion Marin este unul dintre puţinii dirijori români care au atins celebritatea la nivel mondial, atât în aria simfonică, precum şi în cea a operei. De la Orchestra Filarmonicii de Stat din Rusia, la Deutsche Oper Berlin, Hamburgische Staatsoper, Dresden Semperoper, Opernhaus Zurich, Paris Bastille, La Fenice, Metropolitan Opera, Orchestra Națională Île de France, bagheta maestrului a coordonat ansambluri impresionante de muzicieni, promovând în același timp numele României pe fiecare scenă. În present, renumitul dirijor colaborează pentru a doua oară cu celebrul Teatro alla Scala din Milano, unde pregătește premiera producției “Anna Bolena” de Gaetano Donizetti.

Compozitor și dirijor, Marin Constantin a pus bazele Corului Madrigal în 1963, fiind un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și muzica tradițională şi contemporană românească.

Maestrul Marin Constantin a fost membru al Uniunii Compozitorilor (din 1956), fiind autorul multor piese corale. A fost fondator al Corului Universității din București (1948), Capelei Corale “Gheorghe Cucu” (1958) și al Corului Național de Cameră Madrigal (1963).

Biletele pentru Concertul Extraordinar din 26 februarie al Corului Național de Cameră “ pot fi achiziționate de pe bilete.ro.

Foto: Ziua Corului Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”  – madrigal.ro

05
/05
/17

Florian Pittiș reprezintă în inimile și conștiința românilor un ideal de spirit de-a pururi tânăr și liber. Moțu a inspirat generații întregi de tineri să citească, să gândească, să trăiască frumos. Evenimentul “Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș” este o sărbătoare a spiritului, în care artiștii și publicul își arată prețuirea față de cel care a fost Florian Pittiș.

04
/05
/17

La sfârșitul săptămânii viitoare va avea loc finala Eurovision Song Contest 2017. Dacă România, reprezentată de Ilinca Băcilă şi Alex Florea cu piesa ”Yodel It!”, este abia a 8-a favorită a competiției, cu o cotă de 25.00, Italia (cotată cu 1,65) și Bulgaria (9.00) sunt favoritele caselor de pariuri. De menționat că reprezentantul Bulgariei s-a născut la Moscova și abia a împlinit 17 ani!

02
/05
/17

Vineri, 5 mai 2017, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, va interpreta, în prima parte a serii, Concertul pentru flaut și orchestră semnat de compozitorul finlandez Kalevi Aho, unul dintre numele de referință ale muzicii contemporane, care va asista la premiera interpretării acestui concert la Sala Radio. În partea a doua a programului, orchestra va prezenta Simfonia nr. 1 în re major de G. Mahler.

26
/04
/17

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, vineri, 28 aprilie 2017, ora 19.00, într-un concert – eveniment alături de Orchestra Națională Radio. Invitata serii este Oxana Corjos, considerată printre pianiștii de referință ai generației sale, cu un repertoriu vast, o tehnică și o inteligență muzicală remarcabile.

25
/04
/17

Concerte live în Piața George Enescu, workshop-uri, conferințe și expoziții, clubul festivalului și noul concurs New Jazz Voices la cea de-a șasea ediție Bucharest Jazz Festival

25
/04
/17

Un grup de muzicieni danezi inovatori scufundați într-un acvariu au fost recent protagoniștii unui concert subacvatic, aceștia cântând la instrumente adaptate special pentru a rezona în liniștea din adâncuri.

24
/04
/17

Turneul Pianul Călător, ajuns în 2017 la a şaptea ediţie, se opreşte, astăzi 24 aprilie, la Buzău. Pianistul Horia Mihail va interpreta la Teatrul George Ciprian, un program alcătuit din valsuri de Schubert, Brahms, Dvorak, Chopin, Ravel şi Debussy. Mâine, 25 aprilie, Horia Mihail cu turneul său Pianul Călător va ajunge la Târgovişte.

21
/04
/17

Începe ediția a 2-a a Audience Award Film Festival: filmele premiate de public la marile festivaluri ale lumii, „Café Society” de Woody Allen, „Insyriated” și „Complet străini” în premieră în România, trei proiecții inedite sing-along și concerte de neratat, la Cinema Muzeul Țăranului și la Clubul Țăranului.