Concert Musica Viva – o călătorie prin lumea dansului popular european
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-musica-viva-o-calatorie-prin-lumea-dansului-popular-european/

Sâmbătă, 15 februarie, de la ora 17:00, Fundaţia Calea Victoriei vă invită la o întâlnire cu muzica de cameră, în compania pianistei Andreea Butnaru şi a violoncelistului Florin Mitrea, membri ai ansamblului ,,Musica Viva”.

Un articol de Elena Simion|12 februarie 2014

 Sâmbătă, 15 februarie, de la ora 17:00, Fundaţia Calea Victoriei vă invită la o întâlnire cu muzica de cameră, în compania pianistei Andreea Butnaru şi a violoncelistului Florin Mitrea, membri ai ansamblului ,,Musica Viva”. Invitata concertului este violonista Laura Şandru.

Concertul, găzduit de Universitatea Naţională de Muzică, se înscrie în seria evenimentelor lansate în 2012 –DIALOGURI MUZICALE, proiect iniţiat de Fundaţia Calea Victoriei şi pianista Andreea Butnaru. Elementul de originalitate al acestui proiect este faptul că distanţa dintre muzicieni şi public dispare, prin dialogul dintre muzicieni şi participanţi de la final. Înaintea fiecărei bucăţi muzicale, spectatorii vor afla poveşti despre compozitori, despre contextul în care au creat şi despre specificul bucăţilor muzicale interpretate.

,,Expresie a bucuriei, a comuniunii şi a ritualului, dansul, în culturile europene, este unul din marile izvoare de inspirație ale muzicii culte. Vă invităm la expresii de dans și de joc care au dăinuit peste veacuri, într-o înlănțuire de partituri sonore celebre: Bach, Sarasate, Schumann, Martinu, Elgar, Monti si Dimitrescu.“

Andreea Butnaru, pianistă, membră a Musica Viva

Programul concertului este:

Bach – Preludiu, Loure și Gavotte en Rondeau pentru vioară solo

R. Schumann – Piese în ton popular pentru violoncel și pian

P. Sarasate – Zigeunerweisen (Melodii țigănești) pentru vioară și pian

B. Martinu – Variațiuni pe teme slovace pentru violoncel și pian

E. Elgar – Salut d’amour

Monti – Csardas

C. Dimitrescu – Dans țărănesc

INFO

Concertul va avea loc în Sala Dinu Lipatti a UNMB.

Elevii şi studenţii care nu au mijloace materiale pot solicita gratuitate (printr-un mesaj pe [email protected]) şi vor participa la concert, în limita locurilor disponibile.

Foto Musica Viva: Fundația Calea Victoriei

06
/04
/21

Sâmbătă, 10 aprilie 2021, de la ora 18.30, Opera Brașov vă invită să vizionați online, în transmisiune directă, spectacolul cu opera bufă „La Cenerentola” de Gioachino Rossini.

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

01
/04
/21

Opera bucureșteană sărbătorește astăzi, 1 aprilie 2021, un moment important din istoria sa: chiar dacă existența unei Companii de Operă găzduite de Teatrul Național de pe Calea Victoriei datează încă din 1885, la 1 aprilie 1921 are loc instituționalizarea acesteia sub titulatura Opera Română din București, printr-un decret guvernamental care îl avea printre semnatari pe Ministrul Culturii din acea vreme, poetul Octavian Goga.

26
/03
/21

Tuturor ne este dor de concerte, de experiența muzicii live, de schimbul de energie dintre scenă și public. Așa că am readus pe scenă cele mai tari trupe de alternativ pentru o serie de concerte filmate, produse de Overground Music și găzduite de Expirat! Periodic, vineri de la ora 20:00, pe Overground Showroom – „Netflixul de concerte” – va avea premiera în exclusivitate câte un concert din seria Showroom Original ⨯ Expirat. Seria continuă vineri, 26 martie, la ora 20:00 cu concertul Eyedrops live la Expirat.

26
/03
/21

În conştiinţa publicului, Valentin Gheorghiu, care a devenit solist al Filarmonicii în anul 1950, este pianistul exemplar și universal. Filarmonica „George Enescu” îl aniversează, în cadrul stagiunii online, la împlinirea a 93 de ani, prin difuzarea de înregistrări ale unor concerte susținute de maestru, în calitate de solist, la Ateneul Român.

23
/03
/21

Kristjan JÄRVI, dirijor al „Filarmonicii Mării Baltice”, director artistic al orchestrei simfonice MDR, Paul MÜLLER, director artistic al Filarmonicii din München, Ainars RUBIKIS, dirijor al Orchestrei Filarmonicii George Enescu pentru interpretarea operei „Die Tote Stadt”, sunt trei dintre artiștii care vor participa miercuri, 24 martie, începând cu ora 12.00 (ora României) la un eveniment online pentru prezentarea programului Festivalului Internațional George Enescu pentru presa de limbă germană din mai multe țări europene.