Concertul extraordinar de Crăciun 2020, oferit de Corul Madrigal
https://www.ziarulmetropolis.ro/concertul-extraordinar-de-craciun-2020-oferit-de-corul-madrigal/

Corul Naţional de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” aduce publicului şi anul acesta muzica şi atmosfera specială a sărbătorilor de iarnă prin tradiţionalul Concert Extraordinar de Crăciun, dirijat de Anna Ungureanu.

Un articol de Liliana Matei|22 decembrie 2020

Evenimentul este înregistrat în condiții excepționale în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României și va fi disponibil gratuit pe site-ul Corului Madrigal, în aplicația online Madrigal App. Aceasta va fi lansată pe 23 decembrie 2020 și va putea fi descărcată cu ușurință pe orice dispozitiv electronic pentru vizionare.

„Suntem din nou împreună de Crăciun, chiar dacă nu ne întâlnim în sălile de concerte. Anul acesta, tocmai pentru că este unul atât de dificil pentru toată lumea, am decis să susținem Concertul Extraordinar de Crăciun și, prin intermediul tehnologiei, să aducem în casele românilor, oriunde s-ar afla ei în lume, atât emoția muzicii, cât și frumusețea imaginii Corului Madrigal în concert. Madrigal se adaptează vremurilor și, susținut de un prestigios parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, revine în luna decembrie și oferă din nou publicului vibrația unică a acestei perioade atât de așteptate și, sperăm noi, un strop din normalitatea sărbătorilor. Filmarea Concertulului de Crăciun 2020 completează seria albumelor de colinde pe care am lansat-o de curând împreună cu Roton Music și împlinește o tradiție pe care o onorăm în fiecare an, indiferent de circumstanțe”, a declarat Emil Pantelimon, Managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Desfășurat în absența audienței – fapt fără precedent în ultimii 52 de ani -, Concertul Extraordinar de Crăciun 2020 a fost filmat în Sala tronului a Muzeului Național de Artă al României, un cadru grandios, emblematic, cu o semnificație culturală și istorică aparte. Creat ca un produs vizual remarcabil, Concertul de Crăciun al Corului Madrigal include ilustrații din cadrul Galeriei de Artă Veche Românească a MNAR, imagini care pun în valoare sonoritatea și prezența scenică a Corului Madrigal și, totodată, îmbogățesc experiența artistică a privitorilor.

„Ne bucurăm să găzduim Concertul de Crăciun al Corului Madrigal, oferind astfel posibilitatea artiștilor să continue o tradiție veche de peste jumătate de secol. Ne dorim prin acest concert să aducem în casele oamenilor spiritul Sărbătorilor, printr-o îmbinare frumoasă între artă și muzică” – a declarat Cristina Verona Tobi, Manager interimar al Muzeului Național de Artă al României.

Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Madrigal a pregătit pentru acest concert o selecție repertorială specială, menită să creeze o legatură organică între clasic și modern, de la cunoscutele colindele românești și internaționale, până la aranjamente muzicale complexe și eterogene.

„Ne-am dorit foarte mult să susținem acest concert atât de drag nouă, madrigaliștilor, și ne bucurăm să putem dărui publicului și anul acesta gândurile noastre bune și vraja sonoră a Crăciunului cu Corul Madrigal. În armonie cu spațiul în care am cântat, am ales să interpretăm unele dintre cele mai îndrăgite, dar și impresionante piese de Crăciun, de la minunatele colinde, până la lucrări deosebite, din creația compozitorilor Paul Constantinescu sau Johann Sebastian Bach și a multor contemporani, un repertoriu care să aducă pacea, frumusețea și spiritul sărbătorilor de iarnă” – Anna Ungureanu, Dirijorul principalal Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Concertul Extraordinar de Crăciun al Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” reprezintă unul dintre cele mai longevive și consecvente evenimente culturale din România. De peste jumătate de secol, în fiecare lună decembrie, Corul Madrigal s-a conectat cu publicul și a vestit sărbătoarea Nașterii Domnului pe marile scene de spectacol din București sau din țară.

În condițiile extraordinare ale acestui an, Corul Madrigal rămâne fidel legăturii cu spectatorii săi și implementează încă un produs inovativ – aplicația online Madrigal App, dedicată concertelor și evenimentelor susținte de celebrul ansamblu, care va putea fi accesată și vizualizată pe dispozitivele electonice (laptop, televizor etc.) din 23 decembrie 2020 de pe www.madrigal.ro.

Partener organizare: Muzeul Național de Artă al României

Anul acesta, Madrigal a împlinit 57 de ani de activitate neîntreruptă, fiind unul dintre cele mai longevive ansambluri corale.

După Concertul aniversar din luna martie 2020, Corul Madrigal a desfășurat Stagiunea estivală, cu cinci concerte cu tematici și repertorii diferite: „Hora staccato”, „Madrigal cântă copiilor”, „Muzica Renașterii”, „Bijuterii corale” și „Ave Maria”. La cererea publicului, ansamblul coral, dirijat de Anna Ungureanu, a susținut în luna octombrie 2020 o nouă reprezentație a concertului „Ave Maria”.

În luna noiembrie a acestui an, Corul Madrigal, în parteneriat cu Roton Music, a lansat o serie de noi albume ce conțin unele dintre cele mai apreciate lucrări dedicate sărbătorii Crăciunului, înregistrate live din concertele de Crăciun susținute în anii 2017, 2018 și 2019.

Muzeul Național de Artă al României a luat ființă în anul 1948, an în care i s-a dat în folosință clădirea fostului palat regal de pe Calea Victoriei din București, puternic afectat în urma bombardamentelor din 1944. Încă de la început muzeul a avut un caracter enciclopedic, grupând colecții variate de artă românească, europeană și orientală. El este păstrătorul celui mai reprezentativ patrimoniu de artă medievală și modernă românească, un instrument indispensabil pentru cunoașterea culturii vizuale românești. Deschis din 1950 publicului larg, MNAR cuprinde în prezent Galeria Națională (cu Galeria de Artă Veche Românească și Galeria de Artă Românească Modernă), Galeria de Artă Europeană precum și spațiile istorice ale fostului palat regal (Sala Tronului, Sufrageria Regală, Scara Voievozilor).

23
/12
/19

Piesa „Dor de casă” interpretată de Cuza de la „Noaptea Târziu”, George Hora, Irina Rimes și actrița Carmen Tănase, și care a fost lansată pe 17 decembrie, a devenit în câteva zile imnul nostalgic al tuturor românilor plecați la muncă în străinătate, și care și-ar dori mai mult decât orice pe lume să ajungă acasă de Sărbători.

17
/12
/19

Hiturile anilor ’80-’90 vor fi live la cea mai mare petrecere dintre ani din București – „Revelion 2020. Disco Night Fever” – organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB. Printre artiștii care vor urca marți, 31 decembrie, de la ora 18, pe scena din Piața Constituției se numără O-Zone, Haddaway și Milli Vanilli.

15
/12
/19

Vineri, 20 decembrie 2019, artistul Alexandru Andrieș va urca pe scena Unteatru pentru deja tradiționalul concert de Crăciun „Andrieș la Unteatru”.

10
/12
/19

Vineri, 13 decembrie, la Sala Radio, violonistul ALEXANDRU TOMESCU, care se bucură de privilegiul de a cânta pe celebra vioară STRADIVARIUS Elder-Voicu, va interpreta, alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră creat în 1957 de compozitorul român Dumitru Capoianu (1929-2012).

08
/12
/19

VUNK a lansat videoclipul baladei de dragoste 5,3. Cântecul este extras de pe cel mai nou album al formației, „Domnul Portocaliu și Mașina Timpului“.

08
/12
/19

Opera Națională București prezintă duminică, 8 decembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Peer Gynt” de Edvard Grieg și „Carmina Burana” de Carl Orff, coregrafia poartă semnătura lui Davide Bombana, costumele, decorul și luminile au fost create de către Mario De Carlo, asistent scenografie Andreea Koch. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare, Corul Operei Naționale București a fost pregătit de către Daniel Jinga, iar Corul de copii de către Smaranda Morgovan.