Concurs de dramaturgie contemporană la Cluj-Napoca
https://www.ziarulmetropolis.ro/concurs-de-dramaturgie-contemporana-la-cluj/

Asociaţia JAD, în parteneriat cu Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca şi Primăria Municipiului Cluj, lansează concursul de dramaturgie contemporană „Dramaturgi clujeni 2013“.

Un articol de Andrada Văsii|22 iunie 2013

Asociaţia JAD, în parteneriat cu Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca şi Primăria Municipiului Cluj, lansează concursul de dramaturgie contemporană „Dramaturgi clujeni 2013“.

Această competiție vizează descoperirea şi promovarea de noi talente clujene şi punerea în scenă a unor piese nemaijucate până în prezent.

Concursul se adresează tuturor autorilor de piese de teatru, fără limite de vârstă, care îşi asumă apartenenţa la comunitatea intelectuală clujeană (oraşul Cluj-Napoca şi regiunea Cluj), fie prin rădăcini, familie, studii, meserie sau idealuri de viaţă.

Un câștigător pus în scenă la Teatrul Național

Textele sunt aşteptate, în format electronic, la adresa [email protected], în perioada 20 iunie-20 august 2013. Nu se va primi decât un singur text per autor. Alături de texte, autorii vor trimite datele la care pot fi contactaţi (adresă, telefon, email).

Evaluările anonime ale juriului vor fi făcute publice în cursul lunii octombrie, iar piesa care va întruni unanimitatea pentru marele premiu va fi jucată pe scena Teatrului Naţional, în studioul Euphorion, până la finele acestui an.

Foto credit: UNATC, spectacolul „Livada de Vișini“ (Facebook)

23
/05
/23

Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023 la Complexul expozițional Romexpo (Pavilionul B2).

23
/05
/23

În cadrul ediției a 12 a Mogoșoaia ClasicFest – Culturile lumii, eveniment care va fi găzduit de Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, în perioada 27-28 mai 2023, va exista și o zona dedicată tinerilor cu abilități artistice. În pridvorul acoperit al Cuhniei se vor desfășura ateliere doesebit de interesante realizate de reprezentanții țărilor invitate.

22
/05
/23

Festivalul „Buzău Iubește Teatru”, ajuns anul acesta la a XVIII-a ediție, a debutat cu spectacolul-confesiune “Nu sunt eu” în care se deapănă amintiri generatoare de emoții, se plânge mult, se râde mult, se strigă  mult, fiecare poveste marcând momentele esențiale în formarea tinerei și mai apoi a adultului Maia Morgenstern care joacă propriul rol.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.

18
/05
/23

În așteptarea Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo între 24 și 28 mai, vă invităm să descoperiți cele mai noi titluri de autori români. Vă oferim un fragment din romanul „Acasă, departe” de Adrian G. Romila, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.